La mulţi ani !

Nu am mai stat să pun pe listă ce-am realizat in 2010 şi ce îmi doresc de la noul an. Nu mă mai încântă petrecerea de Rev dar m-am lăsat antrenată în pregătiri de prietenii mei care îşi doreau să îl facem tot la mine acasă. Încerc să fiu optimistă. 5 persoane apropiate m-au dezamăgit teribil in decursul anului.

La mulţi ani !

P.S. Aseară am visat că eram în vizită la Botoşani, la Spera :).

Nu am răbdare să citesc, nu am chef şi nici inspiraţie pentru a scrie.
Crăciunul mă găseşte în sânul familiei, ceva mai agitată decât în alţi ani. Probabil mi-am mai pierdut din calm de-a lungul anilor...

Sărbători liniştite !

Fantomele de la operă

3 decembrie 2010 ONB - Turandot, Pucinni

La cât de mişcate ne-au ieşit pozele putem spune că suntem nişte fantasme :p   

belle

Nu ştiu cine să fi fost arhitectul dar mi-a plăcut atmosfera creată şi faptul că mi l-a adus pe însuşi Di Caprio. Numai că am cam prăpădit visul căci măcinată de un puternic sentiment de conştiinciozitate faţă de munca mea mi-am dat seama că telefonul setat să îmi dea deşteptarea (dacă se mai poate aşa ceva la vârsta asta:p) nu sunase !

M-am trezit din superbul meu vis şi m-am uitat la telefon. Îi murise bateria. Îl încarc pe jumătate încă adormită. Îl deschid. Alarma fusese pusă pentru ora 8 . Ceasul arăta 7.59 !!! Bine că m-am trezit că cine ştie ce se mai întâmpla în minutul ăla !

Sau de fapt acum visez? Ai cumva un titirez?

Halloween

Amintirile adolescenţei au mireasmă de liliac. Şi gust de caise căci în graba mea de a ma spăla pe dinţi şi a ajunge la întâlnirea cu el , am luat din greşeală o gură din crema de faţă a mamei mele care era tot la tub.

continuare

Urăsc falsitatea şi zâmbetele trucate arborate pe moacă. Nu înţeleg comportametul pueril al unor oameni care puşi în anumite situaţii uită vârsta pe care o au. Analizez eu oare prea mult sau bag în seamă fleacuri ? Poate că da, poate că nu.

După Bachata am descoperit aseară Merengue. Dansul nu mai e o plăcere când mai mulţi ochi (nr. cu soţ, oricum:p) stau aţintiţi asupra ta. Nu te mai simţi comfortabil, nu o mai faci pentru că simţi sângele latin clocotind, nu mai te învârţi în largul tău după bunul plac ci te mişti mecanic sau te refugiezi pe o canapea sorbindu-ţi ciocolata caldă.

Azi m-am trezit cu melodia asta în cap. Cred că-i de bine.

Where troubles melt like lemon drops...



Somewhere over the rainbow- Judy Garland

Nu pot să suport oamenii invazivi care dau buzna în viaţa şi sufletul tău, crezând că au dreptul să facă ordine sau să dea indicaţii. Interogativi, curioşi, te descos până la ultimul strat, unii cu simulată grijă, alţii fără intenţia de a deranja, alţii din dorinţa de a deţine controlul asupra ta impunându-şi propriile ideologii. Îţi scrutează privirea cu nişte ochi iscoditori, ca un sfredel, de parcă ar vrea să îţi citească toată viaţa, nu slăbesc nici o clipită laţul şi te analizează minuţios. Mă simt ca pusă la zid, nevoită să torn tot sau băgată la scanat să mi se afle bolile inimii şi ale sufletului.


Nu înghit oamenii care se enervează şi fac o tragedie din fleacuri, care se mânie cu uşurinţă uitând de toţi şi toate, de împrejurări, legături, consecinţe. Mă fac să mă gândesc cum ar reacţiona în situaţii cu mult mai grele/grave.


Aş vrea să am cui dedica melodia lui Louis Armstrong - When you're smiling.
Azi m-am gândit că viaţa e scurtă şi era să fac o imprudenţă, să îmi calc pe bruma (cuvânt tomnatic) de orgoliu şi să dau eu un semn. Cred că toţi am avut sau avem o persoană specială, unică. Pentru care inima o ia la trap, după care ai pleca în miez de noapte chiar dacă ţi-e urât pe scări, al cărei mesaj te-ar bucura mai presus de toate şi după ce îl citeşti îl mai deschizi o dată pentru că nu crezi că l-ai primit, pentru care laşi baltă întâlnirile cu amicii şi planurile cu familia.

Ea nu ştie că există pentru mine. Nici eu nu sunt convinsă că merită. Numai că uneori nu mai cântăreşti. Asta simţi. Punct. Aş vrea să îi pot dedica melodia asta.

Ce alţii aruncă eu colectez. Şi uite aşa m-am făcut cu mobilă de la doamna de 72 de ani, care bucuroasă că are cu cine discuta în singurătatea ei, ne-a servit pe mine şi mătuşa cu un capucino şi am stat la poveşti până la 10 şi-un pic. Preţul a fost modic, cum le-am coborât de la etajul 5 a fost beleaua. Am re-creat apoi în sufragerie atmosfera doamnei Antoaneta, cu servantă, masă mare de 12 persoane cu geam de cristal şi scaune tapiţate cu model vintage. Îmi făcuse cu ochiul şi fructiera şi bomboniera de sticlă din bucătăria doamnei dar nu cred că se îndura de ele. Erau daruri de suflet.



Vecinul mă strigă la gard. Ştiu că vrea să îmi amintească de jgheaburi şi opritori de zăpadă ca să nu se mai trezească cu toată apa, respectiv zăpada la el în ogradă. De data asta îmi cere voie să intre să îşi ia căţelul. Zăcea bolnăvior pe o grămadă de crengi la mine în curte. M-am dus eu. O privire bleagă , pierdută, un corp inert. N-a schiţaţ nici o mişcare când l-am ridicat şi l-am dat stăpânului. Parcă doar te ruga cu privirea să îl ajuţi.

Festivalul de la Urlaţi. E funny când vezi indicatorul care îţi arată cât mai ai până acolo: Urlaţi 3 km. Păi nu te doare apoi în gât?
Nimic spectaculos, nimic atractiv. Străchini am, cu ghiveciul de tufănele nu puteam să mă car pe acolo mai ales când s-a pornit ploaia, poate o ie m-ar fi aranjat dar m-am gândit că nu o să am unde s-o port.

O mini mireasă dansa la Konaque într-o rochie prea lungă şi prea înfoiată pentru înălţimea ei. Nişte sticle de bere goale stăteau aliniate ca pentru tras la tir pe o tejghea de lemn. Vinul se urca la cap şi picioarele îmi jucau feste. O melodie mai veche fusese supusă unui remix. Mie îmi place originalul:


Simone - Pra não dizer que não falei de flores - Argentina 1984

Natură galbenă cu greier. Adus de la ţară. Cântă numai când îi închid lumina. E de-acum co-locatar.

Azi dimineaţă am rămas ceva mai mult sprijinită de uşa bucătăriei. Să privesc. Cerica a înflorit, frunzele de avocado sunt tot mai mari şi prăzulii, în chiuvetă nu am lăsat nimic nespălat. Toate-s cam la locul lor.
Incursiune ghinionistă la Practiker. Dacă l-am fi găsit pe băiatul care mixează lavabila m-aş fi întors glorioasă cu vreo două găletuşe. Una cu lavabilă lila pentru dormitor şi alta galben-pai pentru sufragerie. Am nevoie de un refresh şi o să încep cu locuinţa. Mai vreau o păturică de la Ikea şi perne dreptunghiulare pentru noua mea lenjerie de pat cu imprimeul acela de epoca cu doamna în rochie cu crinolină şi cavalerul care îi dăruieşte o pasăre într-o colivie.

A. mă întreabă dacă vreau să împart o cameră cu ea de Revelion. În Maramureş. Cum pot eu să îmi fac planuri de pe-acum pentru noaptea de trecere dintre ani când eu nu ştiu ce-mi va aduce ziua de (exact) mâine?

Azi se deschide stagiunea filarmonicii.

Ca să-mi fie ziua şi mai bună

Rufus Sewell

Două luni de la marea întrevedere de la umbra Plopului. Nu ştiu de ce simt că trebuie să sărbătoresc.

Astfel de stări vin uneori, nu le poţi nega, nu trebuie să le înlături prefăcându-te că nu există. Nu eşti robot. Ele vin şi trec. Cât de repede te remontezi găsindu-ţi forţele să o iei de la capăt depinde doar de tine.

De la starea de a porni într-un pelerinaj cu A. am trecut la sarabanda din weekend. De la dorinţa de a ma refugia pentru puţin în mine departe de lume, mi-am depăşit momentul în care mă poticnisem şi am acceptat ieşirea, reuşind să risipesc umbra de regret a Anettei că din toată gaşca tocmai eu aş fi lipsit de la Zilele Sinăii.

Am o nouă amică. Ne potrivim de minune. Provizii în gentuţă (un Bounty, o cioco cu rom, ceva de cronţănit), interes pentru decoraţiuni de casă şi Cesaria Evora, plimbări prin lume şi cam aceleaşi gusturi la shopping, aparat de pozat la purtător şi o aşteptare. Edu îi reproşează că ea nu se mulţumeşte cu puţin, că ea vrea ,,diamantul". Şi ce-i rău în asta ?
Avem invitaţie la ea acasă pentru când se întoarce de pe alte meleaguri. A zis că va confirma pe email. Sună protocolar. Îmi place. Mă aştept să ne servească cu o linguriţă de dulceaţă.

Sinaia Forever.
Organizatorii au ştiut că vreau muzică latino. Şi mi-au oferit-o. Pe burniţă. Nu m-am dat în lături şi m-am ţopăit. Prietenii mei mă ştiu ca animatoare a grupului şi că nu scap nici o ocazie de a dansa, nu contează locul. Ei mă acceptă cu bune, cu rele.

Ca să respectăm tradiţia, periplu pe bulevardul închis, ticsit de lume, înghiontite de gură-cască, croindu-mi loc împreună cu E. la braţul unui bărbat înalt iar E. cu C. în urma noastră.
Cercei coloraţi şi o porţie de hamsii pe care am uitat să o plătesc. Dar n-a strigat nimeni după mine. Holograf pe ploaie, Holograf în foişor şi o melodie murmurată ...,,mare cât inima mea, mare cât inima mea".

C. a plecat. Mă sună din autobuzul care îl duce pe pistă către avion. Spune că a îmbătrânit, că în mod normal ar trebui să fie entuziasmat că pleacă către Barcelona dar el abia aşteaptă să se întoarcă . Odată cu înaintarea în vârstă vrei să te aşezi, să îţi aflii locul nu să fii purtat de colo colo ca o bucată de ziar suflată de vânt.

Adi îmi trimite mai nou mesaje în germană ,,Arbeit macht frei - Munca te eliberează". Răspunsul meu are legătură cu vinul fiert, responsabil să ne facă praştie, mangă, muci, praf.

Lui C. Îi place numele Despina. Mie nu. Rimează cu albina. E înţepător ca o viespe.

Nu prea ştiu ce-i în capul meu. Sper să nu mă pună nimeni să aleg în momentul ăsta. Ascult :

Pixie Lott- Cry me out
Lionel Neykov - I need you
Iggy Pop - I am the passenger

OCTPOB

Bine se spune că toate ne sunt date la timpul lor. Sunt rostuite cu un scop şi le facem doar la momentul potrivit.

Îl aveam descărcat de luni de zile dar nu m-am atins de el. Nu mă simţeam pregătită. La un asemenea film nu te uiţi de plictiseală, cu castronul de pop-corn în braţe.

Am văzut aseară ,,Ostrov". Şi am plâns rostind odată cu Părintele Anatoli Psalmul 50 al lui David.
Exact ce aveam nevoie să mă scoată din amorţeală. Din starea de anesteziat care simte că îl doare în timpul operaţiei dar nu are puterea să spună. O eliberare din cetăţuia minţii tencuită cu delăsare pentru rugăciune şi zugrăvită cu uitare de Dumnezeu.

Plescăitul vâslei, zăpada scârţâind sub cizmă, lumina movulie de pe insula înzăpezită şi actorul principal care semăna un pic cu tati şi un pic cu dl profesor de actorie.
Statornicia în credinţă, rugăciunea neostoită, căinţa şi iertarea răului îndurat.

Mi-a dat putere. M-a întărit în credinţă. M-a adus la liman.
Toţi avem nevoie din când în când de un ostrov.



Regia: Pavel Lungin
Cu: Petr Mamonov


Părintele Rafail Noica : despre filmul rusesc ,,Ostrov"

Aş vrea să am o cameră pentru urlat, izolată fonic. Să mă închid în ea când problemele mă copleşesc, când planurile ies de-andoaselea, când mă mai loveşte câte o replică sau când mă lasă mască vreo reacţie.
Să urlu şi să-mi treacă. Numai că nici de asta nu aş fi bună acum la tusea care s-a îndrăgostit de mine şi mă ţine strâns în braţe. Mă tratez cu sirop. Am auzit de curând la ştiri că are efect halucinogen. Nu-i de mirare că mă simt cam dizzy toată ziua.

Am trecut ieri pe la casă. Am gustat o boabă de tămâios(trebuie neapărat să culeg strugurii zilele astea !), am mai luat o pânză de păianjen pe bluză şi am verificat cutiuţa poştală de facturi.
Înştiinţare de la firma de salubrizare care mă anunţă că nu mi-am plătit vreo două facturi şi mă invită la casieria lor.
Că dacă nu, ce ? Mi se taie gunoiul? :p

Vreau

Cesaria Evora, Buc, Sala Palatului, 18 oct 2010

Bine, bine, petreceri, chef şi ieşiri în weekend. Dar ce se întâmplă în timpul săptămânii?

Sunt destul de ordonată în mare parte. Când e Nico acasă le las pe toate pe unde apuc pentru că ştiu că strânge ea, şi preferă să deretice cu condiţia ca eu să plec de acasă şi să nu o încurc.
Dar acum mă organizez şi gospodăresc singură. Plănuiesc un nou look pentru dormitor şi bucătărie. Avocado-ul creşte pe zi ce trece; laptopul doarme cu mine în pat când mă trozneşte somnul şi nu mai apuc să îl pun pe noptieră.

Îl port în permanenţă pe tatăl meu în suflet. El este cu mine. Şi mi-e ciudă pe mine că m-am îndepărtat aşa de mult de biserică. Am credinţă dar o simt şubrezită şi ştiu că trebuie să merg la biserică să mă rog. L-am sunat pe Andrei. Am nevoie de sfatul lui, de vorba lui blândă, de imboldul lui pentru a mă urni.

Mă simt răsfăţată de pensionarele mele. Le găsesc după-amiaza pe banca din faţă, una observă mereu o geantă sau un pantof nou. D-na Cristea,vecina care îmi plăteşte facturile mă întâmpină în pragul apartamentului ei să îmi explice. Croşetează într-o lumină cărămizie.

La servici mă brodesc mai mereu cu 4 colege la masă- două de la design şi două de la producţie. Senine şi drăguţe. Una laudă mereu mâncarea. Zice că avem masă de boieri, delicatesă.
Alta se plânge că e prea slabă şi nu îşi găseşte haine pe măsură. Noroc că se pricepe să le modifice pe cele cumpărate. Ne retragem mulţumind pentru masă. Doamnele de la bucătărie ne răspund cu zâmbet, apăsat şi (cred eu, din suflet) : Să vă fie de bine!
Ne prieşte. Alţi colegi trec pe hol cu o lădiţă de struguri şi mă îmbie cu un ciorchine.

Nu-mi place să arăt cu degetul vinovatul. Cu răbdare rezolv şi învinuirile atrase pe nedrept. Şi mă umflu de bucurie când ies cu faţa curată din lumina proastă în care bâjbâiam din cauza unei neînţelegeri fără să fi făcut tam-tam.

Clientul vrea impriemeul cu caţeluşi dar l-a cerut mărit căci aşa nu arată bine. Şefa mea mă întreabă cu ce mi se pare că arată printul de la distanţă. Păi...cu nişte oase pentru căţei.

O glumă uzuală pe care o folosesc când mă întreabă cineva unde lucrez .
La o fabrică de confecţii
A , eşti cusătoreasă?
Da, şi pot să croiesc/cârpesc una cui mă supără.
Cam dură. Dar provoacă mereu râsete.

În alte seri îmi îngheaţă picioarele la o cioco în grădina cu motocicletă cocoţată într-un copac şi felinare atârnând pe crengi . Sau mă agit pe ritm de bachata în rochia verde cu flori mari . Mai vorbesc singură prin casă şi mai repet un cântecel la pian. Luni i-am sugerat profei să îmi dea unul să îl repet până îl ştiu pe dinafară. Acum am temă. Na!

Nu era dor, deznădejde nu cred să fi fost, cu atât mai puţin disperare.

Nu erau lacrimi dar nici zâmbet. Nu era împăcare dar nici suferinţă.

Nu era dorinţa de a fi lăsat în voia sorţii, de a pluti după cum bate vântul ci era un pic mai mult de-atât. Era o agăţare de speranţa în bine, deşi nu conturată clar, cel puţin nu pierdută în totalitate.

Era o plimbare înceată prin locuri nebătute din adolescenţă cu MagicFM ţinându-mi isonul, era convingerea că merit mai mult dar şi îndoila că o să şi obţin cândva.

Aşa stau toată ziua după ce visez un tsunami: cu teama de a nu mi se întâmpla ceva rău.

Pomană

CD şi DVD cu opera ,,Carmen " de Bizet la numai 2.20 Ron împreună cu ziarul ,,Adevărul". Sau invers. Cert e că la următoarea apariţie nu mai pupăm o asemenea ofertă. Nu la acelaşi preţ de-un pachet de Orbit.

Zilele Bucureştiului

Ikea: loc deprimant punându-ţi în bătaia ochiului numai cupluri nerăbdătoare să îşi amenajeze locuinţa. În rest multă culoare, lumânări parfumate şi o nouă amică cu lucrul în Yemen, puţin surprinsă că ştiam care e capitala acestei ţări. Lipscani: Călătorie în timp, baie de mulţime la concertele în aer liber, haine vintage şi dans ră(tă)cit.

Vişinul meu tomnatic

M-a chemat mami să fotografiez splendoarea. Vişinul care a uitat de anotimp, a ignorat copiii care treceau către şcoală cu ghiozdănele în spate şi s-a pus pe înflorit.

Azi m-am rupt de iluzii. Am smuls speranţa încleştată şi setată cu ochelari de cal de prea multă vreme pe aceeaşi idee şi am pus-o pe loc repaus.
Mi-am luat adio de la un nick veşnic busy, de la un om prea plictisit, de la un suflet prea comod să mai încerce să descopere alt suflet. Pedeapsa i-a fost alungarea în pribegie cu tot cu căluţul meu de mare în întinsurile sterpe ale ignore list-ului. N-am văzut pe nimeni să se întoarcă de acolo.

Later edit: mai pe seară am primit o depeşă prin care îşi exprima oareşce intenţii bune. M-am făcut c-a luat-o vântul...

Trebuie să renunţ la hilizeala asta şi la glumiţe în special faţă de persoanele care nu mă cunosc. Ele sunt serioase , calculate, sobre. Eu par probabil o apucată. Dar ce pot să fac dacă eu mă simt bine şi dau pe-afară de voioşie?

Chiţibuşuri

- îmi place să ascult la tv şi aplauzele de la sfârşitul unui concert. Mai întâi izbucnind tumultoase, fiecare în legea ei, o avalanşă de zgomote, un ropot haotic, ca mai apoi să se asculte unele pe celelalte, să îşi găsească ritmul şi să vibreze la unison.
Şi să privesc chipurile artiştilor care ies la rampă pentru a-şi primi răsplata. Unii mai mândrii şi reţinuţi, aplecându-se discret, alţii mai umili, înclinându-se până la pământ. Reverenţe, emoţii şi licăr de fericire în ochi.

- privesc de la fereastra biroului meu muncitorii care lucrează la drum. Îmi place să mă uit când îşi iau pauza. Cum îşi pun ei pe masa improvizată de-ale gurii aduse într-un ziar. Şi cum se separă în pâlcuri, şi împart probabil ce au avut pe-acasă ori cumpărat în grabă să nu scape microbuzul. Şi cu ce poftă mai muşcă dintr-un ou fiert! pun pariu că şi-au luat şi ceapă. Şi prânzul lor îmi pare atât de gustos tocmai după pofta cu care îi văd mâncând, concurând cu o cină la Casa Vernescu scăldată în Chablis si lacrimi de ciocolată drept desert.

- un loc de joacă din Câmpina (sau probabil era grădiniţă dar eram în goana şi n-am observat eu bine ) se numeşte ,,Chiţu-Miţu". Pentru mine e hilar. E drăgălaş. Îmi vine să mă prostesc şi să mă râzgâi repetând Chiţu-Miţu.

-de Sf. Maria m-am întîlnit cu vecina care mă strigă Roxana de când m-am mutat aici. Azi mă întrebă în glumă dacă nu mă cheamă Mari. Era momentul propice să îmi dezvălui identitatea, să îi spulber imaginea pe care şi-o făcuse cu mine drept Roxana, să-mi afle adevăratul nume. O fi reţinut? Sau nu vrea? Unor persoane le-ar sta bine cu alte nume.

- Adi îmi trimite mesaje în franceză şi îi răspund că nu înţeleg latină .
,,Bon apres midie ma cherie!"
Nimic mai inocent şi dezinteresat. Spre deosebire de cel de acum 3 ani, pe care îl catalogasem eu probă de divorţ: ,, Es que tu m'aime ancor"?
Ne ştim dar de-atâţia ani. Ne permitem.

-Camera imensă, loc de strâns laolaltă familia s-a transformat în hol şi baie. Devenise sugativă de bani. Numai că e penurie de zilieri şi nici că am dat altă destinaţie spaţiului nu ajută prea mult.

- Unchiul mă sună periodic să-mi dea bineţe. Glumeţul care nu se supără niciodată. Nu l-am auzit niciodată văitându-se. De parcă la el nu e criză, de parcă ce-a agonisit o viaţă nu i s-a dus pe apa sâmbetei şi nu a rămas singur cuc.
Un om cu care îţi face bine să vorbeşti, care îţi transmite din jovialitatea lui. Fratele lu' tati.

Playlist pentru prima săptămână de după

C. Saint- Saens – Porquoi rester seulette?

Tchaikovsky -Andante cantabile

Louis Spohr- Clarinet concerto no.1

Schubert- Symphony no. 2

Matiegka – Nocturne in G

Bruch- Scotish Fantasy , op. 46

Mozart- Sonata for 2 pianos in D

Tchaikovsky- Symphony no2. –Little Russian

Faure – Dolly Suite

Haydn- Symphony no. 2 ,,Philosopher”

Gorecki- Piece in old stzle

Corelli- Christmas concerto

Mozart- Piano Sonata no.10

Schubert – Symphony no. 1

Beethoven- Symphony no. 6 - ,,Pastoral”

Vivaldi- Violin concerto no.11-,,La Stravaganza”

Viotti- Harp concerto

Bruch- Violin concerto no. 3

Mendelssohn- Violin concerto in E Minor

Godard –Poetic scnes

Napravnik- Concerto Symphonique in A minor

Marsh- Symphony no. 2

Mendelssohn- ,,The Fair Melusina” op.32

Glierre- Harp concerto

Saint Saens – Intro&Rondo Capriccioso ,op. 28

Growentz- Symphony in D, op. 12

Vivaldi- Concerto for strings in E

Schubert- Menuet in C

Haydn- Symphony no.103- ,,Drumroll”

Schumann- Introduction &concert allegro, op .134

Bruch- Violin concerto no.3

Seraphine de Senlis



Am descoperit-o aseară graţie filmului.

Dragă prietene,

Aş sta azi într-un pub obscur, nu prea gălăgios şi nici prea afumat, cu o cană de ceai în faţă, cu mâinile pe masă ca pentru şedinţă şi cu tine de partea cealaltă, pregătit să asculţi şi să te destăinui. Am asculta jazz sau orice altceva, chill music să fie.
Mi-aş pierde aşa o noapte doar de dragul conversaţiei şi al disecării problemelor la care nu găsim niciodată rezolvare. Nu-ţi poţi construi un tipar comportamental general valabil în toate relaţiile interumane, n-ai cum să prevesteşti pe ce cărări încâlcite ţi-o zbugheşte viaţa, nu depinde numai de tine să îţi transformi drumul sinuos într-unul liniar. O ştim prea bine şi totuşi ne place să le punem pe tapet, să murmurăm soluţii, să ne facem confidenţe şi să mai descoperim de fiecare dată o bucăţică din noi cei care credeam că ne ştim aşa bine.

Vii la un ceai ?

Acasă mă aştepta mami la 1 dimineaţa cu zacuscă şi ciorbă de legume că ştia că febleţea nu papă carne de ceva vreme. Eram atât de obosită că n-am putut să mă ating de mâncare.

Propunerea de a mă odihni în a doua săptămână de concediu a fost lăsată de izbelişte căci ieşirile s-au ţinut lanţ. Am folosit drept pretext vacanţa şi am continuat să îmi fac de cap bătând cluburile de oraş şi munte cu Alina veşnic pusă pe acţiune, Andreea încă mucoasă de la mare, Irina cam bosumflici şi Mădă lugumind o Evian că Roua se epuizase. Pe sistemul AZI NU : pot să mănânc singură miezul unui pepene, pot să gătesc reţete inventate pe loc, pot să mă relaxez cu picioarele pe pereţi, pot să mă aventurez noaptea către Cota 1400 să văd urşii dar să mă mulţumesc cu o vulpe cu coadă stufoasă, pot să beau până dimineaţa (cam două pahare, aşa) şi să trag apoi ponoasele mahmurind juma de zi şi să mă amuz în căşti la Keith Barret. La servici culeg complimente. Mirări şi admiraţii. Am slăbit fantastic, bumbastic. Au remarcat 5 colegi. Nu mă înfometez, n-am eradicat dulciurile. O bucăţică de tort costă 20 Ron când e ziua vreunui coleg şi punem bani de cadou. De cum am început lucrul am schimbat placa. Ritmul s-a modificat. Drastic. De la clubbing bubuind in maşină- la KDFC la servici, de la întors la cele mai matinale ore- la stat în casă toată săptămâna.

Şi pe cât am avut în ultimele două luni senzaţia că vreau să nu intru în casă , de parcă ar fi fost una bântuită şi îmi găseam diverse preocupări s-o evit, pe atât îmi doresc acum să ajung acasă.

La mine acasă e bine. Îmi fac ciupercuţe cu caşcaval şi salată de sfeclă roşie (de unde să ştiu că fierbe mai greu cu oţet?) şi comut tv-ul pe Mezzo ( alaltăseară am văzut Rigoletto şi abia aştept să apară în programul ONB) în timp ce îmi torn vin roşu într-un pahar aurit cu picior.

De la fereastra care dă către mica mea grădină văd un băieţel călăre pe un câine negru făcându-se că îi ambalează urechile ca şi cum ar fi fost pe motocicletă; un pisoiaş miaună după lapte. E o cutiuţă în care mi-e drag să mă întorc . E o linişte de care am nevoie şi cu care mă umplu. Şi-mi place că am la cine mă gândi .

Eforie Nord.
Întâlnire cu plaja după cel mai lung drum la care m-am încumetat până acum cu Dănica. Dezamăgire. Nu aveai loc să întinzi o batistă, să arunci o scobitoare, să stai într-un picior sau pe-o parte. Burdihane părpălindu-se la soare fără grija de a-şi da un strat de smac protector, copii molfăind porumb de la ambulantul ce urla în gura mare rime arareori amuzante, femeile care îşi storceau sutienele când ieşeau din apă de parcă alăptau (îmi place chestia asta), bărbaţi tatuaţi ( ce plăcere o fi să îţi scrii numele pe piept sau să îi declari dragostea Lenuţei pe braţul tău forever? ), foşgăitul şlapilor târâţi alene pe alea cimentată după o zi de plajă, saltelele noastre dispărute de pe şezlong ( culmea tupeului- să furi de la romalezi).

Avem di tăti

Preocupari de litoral:
- glojgăit seminţe si degustat vişinata de la Călin pe balansoarul din curte în salopeta ce mă făcea în viziunea lui marinarul-deţinut

-rezistat tentaţiei la lucruri interzise - M-a măcinat mult. Voiam s-o fac. Să mănânc o shaorma. Dar totuşi am găsit puterea să mă abţin. . N-a scăpat hamsia cu lămâie şi berea rece păstrată între picioare pe nisip la umbră după ce m-a bătut Andrei la table şi a trebuit să fac cinste.
-nopţi albe voite sau nu, colectat fetele ca o cloşcă grijulie de prin bar după ce o cam luasera pe arătură şi amuzamentul băieţilor care m-au poreclit după această păţanie ,,mami".

-dezastrul din camera de la mansardă, înjurăturile fetelor după ţestele izbite în tavan şi dansul piticului născut din ciudă şi prezentat la ,,Yaht club"

-telefon pe silent, lipsă internet, trezirea ca boieru' la ora preferată, dans în plină stradă pe ritmuri peruane. Minunata stare de ,, dolce far niente".
-momentul inexplicabil de la gară când m-am dus cu Mădă să îşi ia bilet. Era cam 8, între zi şi seara, lume multa aşteptând cu calm trenul ce avea să îi poarte către casă. O tâşnitoare răcorea peronul; şi atunci am simţit că aparţin acelui loc. Mai fusesem candva acolo, într-o altă viaţă. Nu pot explica. Cert e că nu mă puteam desprinde de el . Am plecat şi m-am întors. Am încercat să îl surprind cu aparatul dar nu s-a lăsat captiv. Era doar pentru mine. Mădă a râs când m-a văzut cu lacrimi în ochi.


Mamaia. Tan-Tan. Figuri în soare. So what ? Decât jeg şi ţigăneală...O trompetă răsuna la apus. O floare îşi găsea loc într-un păr tapat, nişte băieţi serveau şampanie printre baldachine albe. Eu mă uleiam şi îmi pregăteam cerceii voluminoşi din geantă pentru şedinţele foto artistice spre chinuiala băieţilor noştri (nu aşa, ţine-l invers, mai fa-mi una din profil! )

-lucruri nebuneşti -baie în mare noaptea. Teamă îmbinată cu adrenalină, meduze fluorescente, nocturici am aflat că se numesc, o senzaţie electrizantă, imposibil de descris. Am uitat că alături aveam un june de Constanţa. M-am întors pe mal să savurez clipa, să realizez momentul magic ce-mi fusese dat să-l trăiesc.
Apoi am dansat frenetic, acrobatic pe mânerele canapelelor încă ude de la ,,Cucaracha".
- inabordabil egal fiţos? întreb şi eu. Dacă e aşa, ei bine, m-am hotărât eu la mare să fiu fiţoasă.

-Megalos, DJ Olix şi Partidul Kiss fm, marea zărită prin ferestrele largi în timp ce ţopăiam de am rupt sandalele (vorba Andreei) şi răsărit înfrigurat după două ,,sex on the beach"(barmanul nu s-a prins când i-am făcut comanda şi mi-a adus cocktail:P).

Întoarcerea.
- o maşină plină cu gagici zglobii, chiuituri, veselia soră cu nebunia când tristeţea că părăseam marea ne unea şi mai mult, popasurile dese pentru ţigară, vin şi dans nimerind odată în dreptul unui castel în curtea căruia trona o umbrelă pe care scria mare ,,Fernando Raul".
-Înţepături rautacioase evaporate, nervii creaţi de aşteptări uitaţi, tensiuni disipate.
Cine ar mai vrea să repete experienţa dintre cei 13 aventuraţi/vânturaţi pe la mare în această călătorie a noastră? Probabil că toţi .

Deja-vu de 13 august

Că ai venit să mă iei cu marca aia de maşină nu e ceva din cale afară. E destul de comună. Şi eu vreau să-mi iau una că are un consum mic.
Că purtai bermude de blugi iar nu e un amănunt care să stârnească legături şi asemănări cu ştiu eu cine acum doi ani pe vremea asta.
Dar s-o numeşti pe Nico ,,Sora 13" ??? Asta e de-a dreptu' halucinant. Din câte nume, porecle, diminutive există, tocmai aşa te-ai găsit să-i spui?

Mi-e râsul zgomotos, câteodată strident amintindu-mi de ţâpuriturile maramureşene. Trei seri la rând petrecute cu fetele şi noile noastre cunoştinţe (cred că o să-mi fac o listă cu câte persoane am cunoscut în ultimele două luni). Trei seri în care beau doar ciocolată caldă îndulcită cu mierea furată din farfurioara lui A. Şi când ne hotărâm să ne odihnim şi să dăm doar o fugă la Carefour să îmi iau eu vopsea de păr că deja au început să îmi trădeze vârsta firele albe, aflăm că s-a deschis o nouă terasă şi nu se cade să lipsim de la fericitul eveniment.

Suntem toţi o gaşcă de derbedei (mult spus dar îmi place cum sună ) spontană şi de acţiune. Puşi pe glume, plecări şi dansuri, fără un scop anume, fără acţiuni premeditate sau prea mult aranjate. Totul la nimereală. La express. La Marea plesneală.
Ce rişti vieţuind aşa? Ca totul să devină artificial, să te transformi într-o marionetă distrată, în căutare de fun şi doar atât. Nu mai pătrunzi substratul, nu mai poţi cunoaşte omul în profunzimea lui, nu mai ştii ce îl nelinişteşte, nu mai ai timp să aflii ce şi cum gândeşte, nu mai stai la filosofări sau despicat fire, nu mai simţi plăcerea conversaţiei, nu poţi afla ce-i macina gandurile celui ce-ţi stă alături pe-e canapea roşie cântând cu tine ,,dulce-i vinul, dulce-i vinul, dar mai dulce-i dragostea "...

Totul e de faţadă, superficial, de moment, să prindă bine şi să binedispună. Nu încurc pe nimeni şi nu sunt încurcată. Nu am făcut promisiuni şi nu aştept nimic din partea nimănui. Numai că nu mă preocupă prea mult acest lucru. Ştiu că nu voi continua aşa la nesfârşit, ştiu şi cred că într-o bună zi mă voi domoli şi toate aceste zile vor rămâne nişte amintiri frumoase.
Până atunci mă bucur de libertatea mea, de lipsa de stres şi de incitanta vacanţă care se anunţă.

Pepene pe-ntuneric în grădina şi mim trăznit în plin şantier la mine acasă. Un bărbat îmi cataloghează modul de condus ,,stil sport" . Eu l-aş numi ,,stil smuls".

3 zile până la vacanţă. Orele se derulează cu încetinitorul. Parcă dau din vâsle şi nu mai ajung la mal, parcă văd linia de sosire dar pe măsura ce mă apropii se îndepărtează, parcă planurile pe care le fac pe zi ce trece se schimbă şi apar noutăţi care îmi dau peste cap liniştea. Sunt agitată.
Port în geantă o ghindă şi o nucă verde; port în cap remuşcări şi dorinţe.
Mă bucură ideea că peste câteva zile casa mea va avea centrală, mă încântă gândul că o să construiesc la ţară mult dorita camera în care să ne strângem cu toţii, mă extaziază ideea că săptămâna viitoare pe vremea asta voi fi bronzată, distrasă şi cu distracţia în toi .

Lunea nu stăm niciodată indoors. Dăm o raită de control pe la sauna de la karaoke unde îmi etalez evantaiul. Sau alegem să avem o seară de relaxare. A. împarte cu mine turta dulce adusă într-un şerveţel şi apoi ne plimbăm agale prin parc.Miercurea ne unduim la seara latino unde încerc timid dansuri cu nişte cunoscători sau mâncăm pufuleţi pe colina Seciului privind oraşul presărat cu luminiţe până la 3 dimineaţa. Vinerea particip la întâlnirea care voia să adeverească burlacia noastră. Adi ne surprinde spunând în gura mare că vrea să îi facă o declaraţie Anettei. N. rămâne cu ochii holbaţi. Alarmă falsă . Nu era decât Declaraţia 100. Seara înghesui 4 fete pe bancheta din spate, ne mutăm dintr-un pub în altul şi dansăm până la extenuare şi sper eu- slăbire . Sâmbăta mă prăjesc la soare de munte şi mă scald în apă sărată pe melodii greceşti. Duminica ţip cu A. în microfoane ,, I just called to say I love you " şi condimentăm atmosfera cu doi bărbaţi înnotînd în piscină pe ploaie în timp ce noi păpăm pepene roşu şi le facem poze. Asta când nu facem incursiuni în afara oraşului. Club select, dansator profesionist, numai bun de curăţat retina şi volum la maxim pe serpentinele Posadei. Acasă îmi verific într-o doară plantaţia şi observ că mi-a dat un lăstar din avocado. O să-l cresc numai pentru efectul lui afrodisiac :p. Same stories for the other days. Pot să mă duc să îmi iau de la non-stop suc în miez de noapte şi vânzătorul să mă amuze spunându-mi ce mai caută lumea la acele ore nepotrivite: ciorapi şi usturoi ! La ora la care mă întorc eu acasă măturătorii par în vestele lor reflectorizante licurici trebăluind. Primesc flori şi atenţii din partea unor persoane de la care nu mă aşteptam şi nici nu-mi doream. Aş fi preferat să nu. Mă irită când mă întreabă cineva (chiar şi-n glumă) unde am fost, de ce am lipsit...M-am obişnuit să nu dau socoteală nimănui. A. continuă să repete: ce bine e să fii singur, sa te bucuri de viaţa asta fără de griji fără să dai explicaţii. Duminică plecăm în concediu. 4 bucăţi fete. Liberă la mare .... Sau : În vara asta fac tot ce-mi trece prin cap....aaaaa

Flori de (la) mare

Un drum cu răscruci, una bucată greiere- omul orchestră, singurul trubadur de pe tarla, stele numărate pe degetele de la o mână şi un pogon de linişte ; Cafea târzie şi limonadă făcută de doi bărbaţi, un hanorac pufos, râsete cu lacrimi şi doi ochi frumoşi verzi.

Îmi mut săculeţii de ceai verde aromat în cutiuţa de tablă, deretic prin casă, mă uit la Shrek4 şi visez color. Interpretarea însă nu se pupă deloc cu realitatea. Zice-se că dacă vezi pian vei afla lucruri importante iar dacă te visezi într-un cimitir ai noroc pe toate planurile. Mai puţin pe partea cu şofatul. Nu m-a prevenit nici un vis de o amendă şi puncte stoarse că n-aş mai fi gonit cu 71 la oră de ziua lui Faviu, încântată că s-a dat drumul podului.

Natura a pus la cale o conspiraţie care mă împiedică să dorm: înăbuşeala din cauza căreia mă foiesc de parcă am băut o Lavazza strong, o alarmă de maşină speriată de un tunet care măcăne ca un boboc de raţă rătăcit de cârd, un fluturele care îşi zbate aripile de perdea, calul de sub balcon care nechează uşor şi-mi tulbură dulcea stare de aţipeală. Later edit: şi două pisici care fac dragoste la 5 dimineaţa, aşa, pe stomacul gol. Ascult pe repeat Chopin- Nocturne in C sharp (1830)

Zgâmba mică, ţuguricul, năzdrăvanul, prichindelul, Faviu mic împlineşte azi 3 anişori.

La mulţi ani !

Azi apartamentul meu mi s-a părut prea mare. Mi-ar fi suficientă o cămăruţă cu o noptieră pe care să-mi pun cartea şi telefonul setat să sune la 7.30 pe care mâna mea îl dibuieşte cu ochii închişi .

Ne pozăm prin magazine purtând pălării cu boruri largi şi funde mari, aduc de la ţară flori galbene asortate cu margarete, cumpăr potpouri aromate, beau suc bio de merişor, ud plantele inclusiv pe cea care simte că nu o iubesc, port cu mine un evantai din lemn de sakura, îmi fac manechiură şi pedichiură roşie, râd cu poftă, dorm cu geamul închis de teamă să nu mă tragă curentul, mă întristez când văd nişte poze de a căror existenţă uitasem, caut în disperare oferte pentru concediu la mare, mă tund, cunosc persoane noi, mănânc cumpătat, nu mă uit la tv, întâlnesc foşti colegi din generală şi liceu şi schimbăm numere de telefon în speranţa organizării unei reuniuni, ora de somn nu mi-e mai devreme de 1 dimineaţa, port sandale care-mi sunt îndrăgite de femei.

Consternare.Indignare. Dezamăgire. Dezgust. Picătura care lipsea paharului umplut aproape până la refuz. Inutilitatea cuvintelor în faţa faptelor. Încă o dovadă că trebuie să îmi urmez instinctul în alegeri. Vorbe în van.
Sf.Ilie a plouat cu surprize.

Dacă e joi...

Nu e mereu plăcut la mine la servici. Câteodată pleci scrâşnind din dinţi, tâmplele îţi zvâcnesc, sângele clocoteşte de mânie şi îţi vine să torni dintr-o suflare ce-ţi stă pe limbă şi inimă iar lacrimile ciudoase cu greu sunt ţinute să nu podidească.
Numai că te domoleşti când ai un plan pe care parcă în pofida celor care te agasează îl pui în aplicare, ca şi cum te răzbuni mergând să îţi iei porţia de linişte din care ei nu vor gusta.
Am aşteptat-o pe Anette în grădina pavată, în faţa Muzeului de Artă. Apoi în uşa palatului. Bura. Cu stropi calzi. Şi cu zâmbete atunci când am văzut-o. Ne-am aşezat umbrelele la intrare şi am urcat scările marmorate.

Într-una din camerele cu stucatură aurită trona un pian negru cu coadă. Alături, un scaun acoperit cu un material alb. O doamna închise ferestrele înalte şi vuietul străzii fu amuţit.
Printre ascultători, un preot invitat se aşeză mai în faţă umplând încăperea de un plăcut miros de busuioc.
Apoi, urmă periplul prin muzica a două epoci prezentat de amfitrionul serii , o doamnă realizator de emisiuni culturale. Nu ştiu boabă franţuzeşte dar ascultând-o pe domnia sa recitând cu o voce melodioasă, delicată, versurile lui Verlaine, nu mi-a trebuit tranzlator. Eram pe malul lacului, privind printre ramurile foşnitoare clarul lunii.

Ţi-e sufletul un peisaj ales,
Cu dans bergam şi măştile bizare
Ce, din lăute adiind, ades
Par triste sub fantasta deghizare.
Cântând iubirea pe un ton minor
Şi tot la fel viaţa oportună,
Par să nu creadă-n fericirea lor,
Iar zvonul li se pierde-n clar de luna,
În calmul trist al lunii, dând ragaz
În arbori păsărilor să viseze
Si să suspine, zvelte şi-n extaz,
Printre statui, havuzurile treze.

Apoi fără nici o pauză, ca şi când n-ar fi vrut să risipească vraja, pianista se porni să interpreteze Debussy.

Pian – Emanuela Geamănu
Flaut- Luiza Filipescu

Meditaţia din Thais , plină de calm şi serenitate, flamenco-ul andalez pur ţâşnind din Asturias, pasajele colorate de armonii arabe şi spaniole în Fantaisia lui Hue, piesa Fantaisie brillante sur l’Opera “Carmen”ce pune la încercare abilităţile flautistului şi Zborul cărăbuşului, preferatul Anettei.

F. Morlacchi- Il pastore svizzero

Ne-am scris impresiile “ la cald”, am socializat. Am cunoscut oameni, am schimbat păreri şi am refuzat politicos invitaţia la prăjiturele.
La plecare norii dispăruseră. Ca şi durerea mea de cap.

Văd roşu în faţa ochilor

Eram în trecere prin fabrică şi observ la secţiunea ambalat un carton pe care era înscris numărul de comandă şi descrierea produsului: ROCHI ROŞII.
Eram sigură că scriseseră pe repezeală. În grabă i se poate întâmpla oricui şi nu mă durea gura să le spun că au păpat un ,,i", aşa că l-am chemat pe şeful de departament şi i-am arătat cum a scris fata lui.

,,A naibii proastă", replică ţâfnos domnul . Luă o pastă corectoare şi şterse încă un ,,i" astfel încât pe carton rămase : ,,ROCHI ROŞI"

Am plecat. Ce rost avea să îl mai sâcâi eu? Oricum mergeau la export şi n-ar fi înţeles nimeni :p.



La o fereastră, undeva, a înflorit trandafirul japonez.






,,pantofi roşi " formidabili :D.

Bucle

De câteva zile ascult THE KINKS. De la karaoke cred că mi se trage.

M is for Mare

Nu trebuia să devină ostilă, nu avea voie să rămână păstrătorul amintirilor frumoase dar apuse şi să mă îndepărteze, de teama reîntânirii cu trecutul proaspăt îngropat. Aşa că m-am pregătit să îmi înfrunt o altfel de fobie. Plimbarea lungă pe faleză, eu cu gândurile mele şi tălpile masate de nisipul care sfârâia uşor la reflux. În liniştea dimineţii, când marea e calmă şi zgomotul valurilor e atât de liniştitor, ne-am pornit ca nişte căutători de comori să culegem scoici sidefate, pietricele, unele coral, altele maronii ca nişte năsturei, melcişiori -viitoarea mea brăţară şi bucăţele de sticlă care şlefuite de apă şi nisip păreau smaralde mătuite. Martora atâtor iubiri şi decepţii, marea strânge în albumul său sumedenie de cadre ale poveştilor ce se oglindesc în ea. Le păstrează tăcută în adânduri. Nu te bântuie şi nu le aduce la suprafaţă decât dacă vrei. Depinde de tine. Am avut puterea să nu vreau. Apoi, stând lungită şi lenevind la soare pe şezlong, mă gândeam cât de bine e să fii împăcat cu tine, să te simţi bine doar tu cu tine. E acea tihnă pe care i-o datorezi sufletului tău, e timpul pe care îl dăruieşti sinelui. O cazemată imaginară, o regăsire după un zbor lung şi istovitor, presărat cu multe iluzii şi vise sfărâmate. Şi cu toată această calmitate, motoraşele creierului nu se opriseră din lucru, puneau în continuare ordine în gânduri. Degete îngropate în nisipul fierbinte şi valurile unduitoare, lectura mea, un semn de carte găsit pe plajă şi muzică blues-Ray Charles-Georgia. Cineva pregătise acest weekend pe gustul meu. Plescăitul picioarelor bătând marea, nisipul lipit de corpul meu a la videoclip Chris Issac, salvamari înotând ca nişte flipperi, coada de la clătitele cu ciocolată şi fructe exotice şi cerceii mei ca bobiţele de coacăze roşii dându-se huţa la urechi. Şi momentul de solitudine de la plecare. Când m-am dus să îmi iau rămas bun de la ea. Devenise zbuciumată, valurile se spărgeau la mal, spulberându-mi pentru totdeauna prejudecata, promiţând că îmi va fi prietenă pe viitor. Trecusem cu bine testul, piatra de încercare. Nu ştiu cât să fi stat aşa. Cinci minute sau jumătate de oră. În faţa imensităţii ei acaparante timpul îşi pierduse puterea. Dar cum ai putea să povesteşti cuiva ceea ce simţi, dacă nu a fost acolo să vadă şi să trăiască acele momente? mă întrebase o persoană dragă. Ei, tocmai aici e problema, aşa cum spunea şi Stendhal: ,, Singura ta grijă este doar aceea de-a pune cuvântul care exprimă cel mai exact cu putinţă ideile tale, şi într-asta constă toată arta scrisului". Mă înveţi şi pe mine ? Păi cine a zis că eu ştiu ? Luni la servici aş fi dormit cu capul pe birou. Marţi mi-am mai revenit. Şi m-am îmbrăcat în marinar. Nu mă întorsesem fără suveniruri. Tricou cu dungi şi căluţi de mare. Iar dacă aş fi avut şi o beretă, oricine m-ar fi văzut la cârma vasului (vorba doamnei M. ).

It's my life

Prieteni noi apar în cele mai neaşteptate momente. Omul potrivit la locul (şi la timpul ) potrivit. Să îţi dea certitudinea că nu eşti singurul trecut prin ape învolburate, să te smulgă din micile depresii, să te distragă de la rememorări sau priviri patinate în gol, să te ajute să-ţi limpezeşti gândurile, retezând pornirile către idei prăpăstioase. Să îţi amintească amar că doar câteva momente frumoase nu sunt suficiente şi că meriţi mai mult. Fericirea nu se ia din viaţă cu pipeta.

Cafeaua e mai aromată, noul cd cu muzică de club îmi bubuie în boxe şi karaokele eliberează de energia negativă când ţipi din toţi rărunchii sau te legeni camaradereşte pe băncuţele din lemn lăcuit. Iar eu sunt la fel de imprevizibilă şi gata de acţiune ca întotdeauna.
Tablou clar şi o potecă deschisă marcată cu un mare indicator: către mult râvnita linişte interioară.
Ştiu exact ce voi face weekendul ăsta.





This ain't a song for the brokenhearted
No silent prayer for the faith departed
And I ain't gonna be just a face in the crowd
You're gonna hear my voice when I shout it out loud

It's my life
It's now or never
I ain't gonna live forever
I just wanna live while I'm alive

(It's my life)
My heart is like an open highway
Like Frankie said, "I did it my way"
I just wanna live while I'm alive
'Cause it's my life

Joi

Mă numesc roşu

Scurtă vizită cu treabă la Urlaţi. Mi-ar plăcea să locuiesc aici. Aş avea o casă vecină cu dealurile încovoiate ca nişte cocoaşe şi cu mica piaţă unde gospodarii forfotesc dis-de-dimineaţă, aranjându-şi pe tejghea pepeni şi dovlecei. În curte aş creşte un căţel pitic iar pe gard mi s-ar căţăra zorele albastre. Aş fi un venetic. Duminica, la plimbarea pe străduţa principală aş fi privită ca o Malenă a Urlaţiului. Dacă mai continui cu dulciurile aş putea deveni chiar o balenă a oraşului:)).

La plecare îi complimentez doamnei de la centrală rochia din garofiţă . Îmi spune punând mâna perdea la gură că o are de peste 10 ani. O luase pentru o sindrofie. Şi ce ? Uite cât de frumoasă e şi ce bine se încadrează în peisajul modei actuale. Vintage.

Mă ia cu somn de fiecare dată pe drumul de întoarcere. Iar la dus îmi amintesc mereu de Anette când trec prin Valea Călugărească şi o sun ( azi i-am trimis mesaj întrebând-o dacă simte prezenţa unui alt nemuritor prin preajmă).

O concluzie trasă după o îndelungată observaţie : femeile au impulsuri mai agere la volan decât barbaţii şi chiar dacă stau în dreapta tot îşi înfing automat piciorul în podea vrând să frâneze, ca un instructor atent la imprudenţele şcolerului. Am dreptate, domnilor?


Casa mea din gândul de joi

Zi febrilă

Nico trebuia să îşi schimbe buletinul rămas cu adresa de la vechea noastră casă de pe Eroul Necunoscut şi expirat pe deasupra.
Ora 4 şi un pic. Ne învoim de la servici şi mă duc cu ea la poliţie, ca un primitor în spaţiu ce mă aflu.
Ajunse în parcare, îşi dă seama că nu are timbrele la ea. Poate sunt lăsate acasă. Întors din drum şi dat o tură la apartament. Nu le găseşte. Mers la poştă şi cumpărat altele.
Întoarse la ghişeu nu avem pix. Împrumutăm. Completăm împreună, fiecare partea ei. Stăm la rând şi intrăm în cămăruţa răcorită de un ventilator anemic.
A, păi nu aveţi copii la acte. Şi la adresa actuală nu aţi scris corect.
Întrebat de un copiator. Coborât la ACR, prima pe stânga. Doamna tocmai îşi terminase programul. Na belea. Ce ne facem acum? Un domn în vârstă binevoitor ne întreabă dacă avem multe. Avea el un copiator în birou. Se apucă să le copieze fără grabă. Îi plătim cam triplu decât ar fi costat şi facem cale întoarsă. Dacă mai întârziam mult, îşi încheia şi poliţia programul.
Fuga pe scări la etajul II. Completăm noi formulare cu un amărât de pix legat cu o sfoară pe care era însă bătaie. Nu eram singurii câini surzi la vânătoare. Un domn îşi pierde rabdarea şi îşi trimite băiatul să cumpere un pix.
Aşteptăm la rând. Văzute la un pas de uşa în spatele căreia ni s-ar fi rezolvat problema pe ziua aia ne permitem să ne relaxăm un pic. Ba chiar să ne amuzăm când persoanele venite să îşi colecteze proaspetele CI şi întrebate de d-na de la ghişeu cum se numesc, răspund ca artiştii, cu prenumele înainte :
Adrian Şarpe.
Ăsta e numele dvs?
El insistă. Apoi îi explică iritat doamnei că aşa trebuie să se prezinte cineva. Bine că nu şi-a dat numele de scenă. Sau id-ul de mess.
Intrăm în cămăruţă. Doamna comunica cu o colegă prin jumătatea de perete. Nico bifase din greşeală că e căsătorită. Doamna ne îndeamnă să nu ne casătorim, că nu e cine ştie ce căsătoria, nu se mănâncă pe pâine. Continuă să vorbească cu colega de peste gard şi să îi dea lu' Nico instrucţiuni pentru poză.
Păi la ce vine? Nu zicea că nu mai vine? Spatele lipit de scaun! Ca să ne facă nouă vânt cu evantaiul? Ţineţi gura închisă ! Dar chiar nu înţeleg! Gata, iubita!
Semnez pe formularul ei : Sunt de acord cu mutaţia şi gata ! Nico luată în spaţiu. Poate participă şi la plata impozitului cu această ocazie.
Se făcuse 6 dar terminasem o treabă de toată isprava. Să amintesc că eram fugite de la servici ?
Ce Doamne iartă-mă să fi fost miercuri în aer ? Sau mai degrabă în capurile noastre? A, ştiu: Space, the final frontier!

Bazaconii de umplut timpul şi pagina de blog

-Mă întreabă lumea unde îmi voi petrece vacanţa de vară. Pe domeniul meu, binenţeles. Că ce să mai rămână de distracţie după ce m-am înhămat la o altă investiţie pentru casă? Salteaua pufoasă, doldora de bani pe care dormeam s-a desumflat ieri căci mi-am achitat integral viitoarea centrală termică. Dar tot o să mai găsesc eu ceva mărunţiş pentru acel weekend la munte cu prietenii unde o să stăm la băute, poveşti până în zori şi jocuri în jurul focului de tabără. Şi dacă nu ştim , o să inventăm noi unele.

-Mi-am luat desfăcător de conserve pe care nu ştiu să îl manevrez. Doh!

-Delegaţia clientelor din Belgia a fost atrasă în turul fabricii şi al împrejurimilor de foiosul asiatic. Au întrebat cum se numeşte. Dud, li s-a răspuns (cu accent, evident). Şeful meu a făcut pe căţărătorul şi le-a dat să încerce fructele dulci, gândindu-se probabil în timp ce culegea altele la înfiinţarea unei secţii de producere a mătăsii :p. Şi pentru că le-a plăcut, şefa mea le-a pus în desagă la plecare o mică atenţie care să le amintească de plaiurile mioritice . O caserolă de...dude.

-Marius mi-a făcut listă de cumpărături pentru înlocuirea tevilor de apă de la casă , înşiruind toate cele necesare cu scris lăbărţat pe un carton cât o pancartă. Numai când îl vedeai şi îţi tăia cheful de noi achiziţii. Nu putea să mă menajeze înghesuindu-le pe un post-it?

-Colega mea R. de la conta, după ce îmi vorbise de ziua mea despre Balzac, îmi spune că sunt singura persoană căreia îi spune de o carte şi care o vrea. M-am găsit să citesc la 32 de ani ,,Femeia la 30 de ani".

-Nico are dubii faţă de cuvintele pe care le folosesc. Zice că nu există în dicţionar. Bunăoară, mă atenţionează când îi spun că îmi place să cronţănesc biscuiţi cu cereale şi cacao sau că mă zburătăcesc câteodată la cineva.O întreb dacă ştie un cuvânt care să exprime sunetul făcut de cuburile de gheaţa aruncate în paharul gol peste care torn vin şi bucăţi de ananas.

-La ieşirea din blocul meu miroase a ceainărie când teiul îşi înmoaie florile parfumate în picăturile de ploaie.

-Eşti certat cu ţânţarii? Picnicurile tale sunt un calvar ?Ai sângele rău dar dulce iar micile bestii mănâncă din tine efectiv lăsându-ţi guguloaie pe pielea sensibilă? Ia-ţi SINKOV! Pe lângă el, Autan joacă la pitici. Mosquito exterminator!

-Nico a încercat un experiment culinar. Omletă cu roşii plus ton. Am strâmbat din nas (şi din papile). Mi-a zis că îmi face alta repede. Omletă cu roşii. Dar a pus atâtea roşii că nu se mai putea numi omletă ci mai degrabă roşetă. Am minţit-o că nu prea mi-e foame.

Ronţăi idei şi debitez prostioare.

Cai albi pe pereţi verzi- Grand Central station- NY, 2007

Scrisoare de dragoste

Ghici unde am găsit scrisoarea asta !

Lacrimi întemniţate

Plânsul purifică. Dizolvă deznădejdea şi alungă apăsările minţii. Plânsul eliberează. Spală răni sufleteşti şi aduce liniştea. Dar ce faci când nu mai poţi plânge? Sau dacă reuşeşti s-o faci, te întrebi pentru ce?
Pentru ce a fost şi nu mai e? Pentru ce s-a întâmplat şi nu poţi da crezare ? Pentru că eşti norocos că s-a petrecut acum şi nu mai târziu? Pentru timpul pierdut fără rost?
E important să ştii pentru care din motive plângi. Toate la un loc? Doar unul? Care ? Căci dacă e prima variantă e totul pierdut.
Neputinţa, firea noastră slabă ne face să cedăm vrând să ne înecăm durerea în lacrimi numai că un singur amănunt, un singur flash e suficient să oprească şuvoiul de lacrimi, să gâtuie pornirea, să înăbuşe mult dorita eliberare.
Şi rămâi cu plânsul îndesat în suflet, care gata să răbufnească fusese sufocat în propria fiinţă de conştiinţa care tunase lucid: ,,Nu (se)merită"!
Iar lacrimile sugrumate se transformă în venin. Unul nimicitor. Care macină pe dinăuntru şi apoi ce mai întâlneşte în cale.
Cuget la vorbele Fericitului Augustin: Învaţă să-ţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă ...

De-ale altora

• Dl. Aiden, un irlandez stabilit în Romania, căsătorit cu o româncă. De fiecare dată când ne întâlnim are poveşti nostime. Tocmai întors dintr-un weekend romantic cu soţia de la Roma. Mă întreabă dacă ştiu unde e Fontana di Trevi. Apoi îmi relatează cum doi băieţi se tot fâţâiau pe lângă ea, cu un fel de suliţă în capătul căreia aveau un magnet şi o introduceau în apă. Şi cum la un moment îi aude dându-şi instrucţiuni în ceea ce a recunoscut a fi limba română: ,,uite, acolo"! A fost singura dată când n-am râs la glumele d-lui Aiden.
  

• Eram la munte cu poftă de Kurtos Kolac. Dar se isprăviseră toţi iar alţii noi stăteau să se coacă, răspândind la poalele Bucegilor o aromă demenţială. N-aveam însă timp de pierdut. Înghit în sec apoi mă apropii şi o întreb pe tinerica vânzătoare cât mai durează. Răspunde grav, cu netragere de inimă, după ce stă să calculeze în minte :
  

Ooo , mai durează!
Cât ?îndrăznesc s-o întreb, aşteptîndu-mă la cel puţin o juma de oră după felul în care mă pregătise.
Cam două minute aşa.
Ăsta e felul în care fac unii români comerţ. În loc să îşi îmbie clienţii, îi desumflă servindu-le delăsare şi un comportament acricios.

• Marius şi Nico sunt epuizaţi de căldură. Au decis să intre în hibernare. Vara. La servici . Să se pună pe permanently off line. Tipic familiei DRG. Să găsească o glumiţă când arde ţara.

Operă a extratereştilor- ,,Cercuri " din lanurile cu flori, descoperite în parcul nostru într-o seară toridă, pe când treceam la pas cu o bere la bord.

Poz(n)e

Păstrează-ţi intimitatea. Cu perdeaua de Paşcani.

2 DRG

,,Dinozarul fioros" care nu-ţi dă pace când stai tolănit în iarbă

Natură moartă. De căldură.

Aceeaşi pălărie, în gard la Mărie (prietenii pot confirma locaţia)

Veşnic nemulţumita, sclifosita dar dornica de afirmare : Mumu.

Gard cu umeri

Prânz

Prânz(varianta 2)

Intrus

Doamna cu butucul

Leu cu gura roz bombon