It's my life

Prieteni noi apar în cele mai neaşteptate momente. Omul potrivit la locul (şi la timpul ) potrivit. Să îţi dea certitudinea că nu eşti singurul trecut prin ape învolburate, să te smulgă din micile depresii, să te distragă de la rememorări sau priviri patinate în gol, să te ajute să-ţi limpezeşti gândurile, retezând pornirile către idei prăpăstioase. Să îţi amintească amar că doar câteva momente frumoase nu sunt suficiente şi că meriţi mai mult. Fericirea nu se ia din viaţă cu pipeta.

Cafeaua e mai aromată, noul cd cu muzică de club îmi bubuie în boxe şi karaokele eliberează de energia negativă când ţipi din toţi rărunchii sau te legeni camaradereşte pe băncuţele din lemn lăcuit. Iar eu sunt la fel de imprevizibilă şi gata de acţiune ca întotdeauna.
Tablou clar şi o potecă deschisă marcată cu un mare indicator: către mult râvnita linişte interioară.
Ştiu exact ce voi face weekendul ăsta.





This ain't a song for the brokenhearted
No silent prayer for the faith departed
And I ain't gonna be just a face in the crowd
You're gonna hear my voice when I shout it out loud

It's my life
It's now or never
I ain't gonna live forever
I just wanna live while I'm alive

(It's my life)
My heart is like an open highway
Like Frankie said, "I did it my way"
I just wanna live while I'm alive
'Cause it's my life

Joi

Mă numesc roşu

Scurtă vizită cu treabă la Urlaţi. Mi-ar plăcea să locuiesc aici. Aş avea o casă vecină cu dealurile încovoiate ca nişte cocoaşe şi cu mica piaţă unde gospodarii forfotesc dis-de-dimineaţă, aranjându-şi pe tejghea pepeni şi dovlecei. În curte aş creşte un căţel pitic iar pe gard mi s-ar căţăra zorele albastre. Aş fi un venetic. Duminica, la plimbarea pe străduţa principală aş fi privită ca o Malenă a Urlaţiului. Dacă mai continui cu dulciurile aş putea deveni chiar o balenă a oraşului:)).

La plecare îi complimentez doamnei de la centrală rochia din garofiţă . Îmi spune punând mâna perdea la gură că o are de peste 10 ani. O luase pentru o sindrofie. Şi ce ? Uite cât de frumoasă e şi ce bine se încadrează în peisajul modei actuale. Vintage.

Mă ia cu somn de fiecare dată pe drumul de întoarcere. Iar la dus îmi amintesc mereu de Anette când trec prin Valea Călugărească şi o sun ( azi i-am trimis mesaj întrebând-o dacă simte prezenţa unui alt nemuritor prin preajmă).

O concluzie trasă după o îndelungată observaţie : femeile au impulsuri mai agere la volan decât barbaţii şi chiar dacă stau în dreapta tot îşi înfing automat piciorul în podea vrând să frâneze, ca un instructor atent la imprudenţele şcolerului. Am dreptate, domnilor?


Casa mea din gândul de joi

Zi febrilă

Nico trebuia să îşi schimbe buletinul rămas cu adresa de la vechea noastră casă de pe Eroul Necunoscut şi expirat pe deasupra.
Ora 4 şi un pic. Ne învoim de la servici şi mă duc cu ea la poliţie, ca un primitor în spaţiu ce mă aflu.
Ajunse în parcare, îşi dă seama că nu are timbrele la ea. Poate sunt lăsate acasă. Întors din drum şi dat o tură la apartament. Nu le găseşte. Mers la poştă şi cumpărat altele.
Întoarse la ghişeu nu avem pix. Împrumutăm. Completăm împreună, fiecare partea ei. Stăm la rând şi intrăm în cămăruţa răcorită de un ventilator anemic.
A, păi nu aveţi copii la acte. Şi la adresa actuală nu aţi scris corect.
Întrebat de un copiator. Coborât la ACR, prima pe stânga. Doamna tocmai îşi terminase programul. Na belea. Ce ne facem acum? Un domn în vârstă binevoitor ne întreabă dacă avem multe. Avea el un copiator în birou. Se apucă să le copieze fără grabă. Îi plătim cam triplu decât ar fi costat şi facem cale întoarsă. Dacă mai întârziam mult, îşi încheia şi poliţia programul.
Fuga pe scări la etajul II. Completăm noi formulare cu un amărât de pix legat cu o sfoară pe care era însă bătaie. Nu eram singurii câini surzi la vânătoare. Un domn îşi pierde rabdarea şi îşi trimite băiatul să cumpere un pix.
Aşteptăm la rând. Văzute la un pas de uşa în spatele căreia ni s-ar fi rezolvat problema pe ziua aia ne permitem să ne relaxăm un pic. Ba chiar să ne amuzăm când persoanele venite să îşi colecteze proaspetele CI şi întrebate de d-na de la ghişeu cum se numesc, răspund ca artiştii, cu prenumele înainte :
Adrian Şarpe.
Ăsta e numele dvs?
El insistă. Apoi îi explică iritat doamnei că aşa trebuie să se prezinte cineva. Bine că nu şi-a dat numele de scenă. Sau id-ul de mess.
Intrăm în cămăruţă. Doamna comunica cu o colegă prin jumătatea de perete. Nico bifase din greşeală că e căsătorită. Doamna ne îndeamnă să nu ne casătorim, că nu e cine ştie ce căsătoria, nu se mănâncă pe pâine. Continuă să vorbească cu colega de peste gard şi să îi dea lu' Nico instrucţiuni pentru poză.
Păi la ce vine? Nu zicea că nu mai vine? Spatele lipit de scaun! Ca să ne facă nouă vânt cu evantaiul? Ţineţi gura închisă ! Dar chiar nu înţeleg! Gata, iubita!
Semnez pe formularul ei : Sunt de acord cu mutaţia şi gata ! Nico luată în spaţiu. Poate participă şi la plata impozitului cu această ocazie.
Se făcuse 6 dar terminasem o treabă de toată isprava. Să amintesc că eram fugite de la servici ?
Ce Doamne iartă-mă să fi fost miercuri în aer ? Sau mai degrabă în capurile noastre? A, ştiu: Space, the final frontier!

Bazaconii de umplut timpul şi pagina de blog

-Mă întreabă lumea unde îmi voi petrece vacanţa de vară. Pe domeniul meu, binenţeles. Că ce să mai rămână de distracţie după ce m-am înhămat la o altă investiţie pentru casă? Salteaua pufoasă, doldora de bani pe care dormeam s-a desumflat ieri căci mi-am achitat integral viitoarea centrală termică. Dar tot o să mai găsesc eu ceva mărunţiş pentru acel weekend la munte cu prietenii unde o să stăm la băute, poveşti până în zori şi jocuri în jurul focului de tabără. Şi dacă nu ştim , o să inventăm noi unele.

-Mi-am luat desfăcător de conserve pe care nu ştiu să îl manevrez. Doh!

-Delegaţia clientelor din Belgia a fost atrasă în turul fabricii şi al împrejurimilor de foiosul asiatic. Au întrebat cum se numeşte. Dud, li s-a răspuns (cu accent, evident). Şeful meu a făcut pe căţărătorul şi le-a dat să încerce fructele dulci, gândindu-se probabil în timp ce culegea altele la înfiinţarea unei secţii de producere a mătăsii :p. Şi pentru că le-a plăcut, şefa mea le-a pus în desagă la plecare o mică atenţie care să le amintească de plaiurile mioritice . O caserolă de...dude.

-Marius mi-a făcut listă de cumpărături pentru înlocuirea tevilor de apă de la casă , înşiruind toate cele necesare cu scris lăbărţat pe un carton cât o pancartă. Numai când îl vedeai şi îţi tăia cheful de noi achiziţii. Nu putea să mă menajeze înghesuindu-le pe un post-it?

-Colega mea R. de la conta, după ce îmi vorbise de ziua mea despre Balzac, îmi spune că sunt singura persoană căreia îi spune de o carte şi care o vrea. M-am găsit să citesc la 32 de ani ,,Femeia la 30 de ani".

-Nico are dubii faţă de cuvintele pe care le folosesc. Zice că nu există în dicţionar. Bunăoară, mă atenţionează când îi spun că îmi place să cronţănesc biscuiţi cu cereale şi cacao sau că mă zburătăcesc câteodată la cineva.O întreb dacă ştie un cuvânt care să exprime sunetul făcut de cuburile de gheaţa aruncate în paharul gol peste care torn vin şi bucăţi de ananas.

-La ieşirea din blocul meu miroase a ceainărie când teiul îşi înmoaie florile parfumate în picăturile de ploaie.

-Eşti certat cu ţânţarii? Picnicurile tale sunt un calvar ?Ai sângele rău dar dulce iar micile bestii mănâncă din tine efectiv lăsându-ţi guguloaie pe pielea sensibilă? Ia-ţi SINKOV! Pe lângă el, Autan joacă la pitici. Mosquito exterminator!

-Nico a încercat un experiment culinar. Omletă cu roşii plus ton. Am strâmbat din nas (şi din papile). Mi-a zis că îmi face alta repede. Omletă cu roşii. Dar a pus atâtea roşii că nu se mai putea numi omletă ci mai degrabă roşetă. Am minţit-o că nu prea mi-e foame.

Ronţăi idei şi debitez prostioare.

Cai albi pe pereţi verzi- Grand Central station- NY, 2007

Scrisoare de dragoste

Ghici unde am găsit scrisoarea asta !

Lacrimi întemniţate

Plânsul purifică. Dizolvă deznădejdea şi alungă apăsările minţii. Plânsul eliberează. Spală răni sufleteşti şi aduce liniştea. Dar ce faci când nu mai poţi plânge? Sau dacă reuşeşti s-o faci, te întrebi pentru ce?
Pentru ce a fost şi nu mai e? Pentru ce s-a întâmplat şi nu poţi da crezare ? Pentru că eşti norocos că s-a petrecut acum şi nu mai târziu? Pentru timpul pierdut fără rost?
E important să ştii pentru care din motive plângi. Toate la un loc? Doar unul? Care ? Căci dacă e prima variantă e totul pierdut.
Neputinţa, firea noastră slabă ne face să cedăm vrând să ne înecăm durerea în lacrimi numai că un singur amănunt, un singur flash e suficient să oprească şuvoiul de lacrimi, să gâtuie pornirea, să înăbuşe mult dorita eliberare.
Şi rămâi cu plânsul îndesat în suflet, care gata să răbufnească fusese sufocat în propria fiinţă de conştiinţa care tunase lucid: ,,Nu (se)merită"!
Iar lacrimile sugrumate se transformă în venin. Unul nimicitor. Care macină pe dinăuntru şi apoi ce mai întâlneşte în cale.
Cuget la vorbele Fericitului Augustin: Învaţă să-ţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă ...

De-ale altora

• Dl. Aiden, un irlandez stabilit în Romania, căsătorit cu o româncă. De fiecare dată când ne întâlnim are poveşti nostime. Tocmai întors dintr-un weekend romantic cu soţia de la Roma. Mă întreabă dacă ştiu unde e Fontana di Trevi. Apoi îmi relatează cum doi băieţi se tot fâţâiau pe lângă ea, cu un fel de suliţă în capătul căreia aveau un magnet şi o introduceau în apă. Şi cum la un moment îi aude dându-şi instrucţiuni în ceea ce a recunoscut a fi limba română: ,,uite, acolo"! A fost singura dată când n-am râs la glumele d-lui Aiden.
  

• Eram la munte cu poftă de Kurtos Kolac. Dar se isprăviseră toţi iar alţii noi stăteau să se coacă, răspândind la poalele Bucegilor o aromă demenţială. N-aveam însă timp de pierdut. Înghit în sec apoi mă apropii şi o întreb pe tinerica vânzătoare cât mai durează. Răspunde grav, cu netragere de inimă, după ce stă să calculeze în minte :
  

Ooo , mai durează!
Cât ?îndrăznesc s-o întreb, aşteptîndu-mă la cel puţin o juma de oră după felul în care mă pregătise.
Cam două minute aşa.
Ăsta e felul în care fac unii români comerţ. În loc să îşi îmbie clienţii, îi desumflă servindu-le delăsare şi un comportament acricios.

• Marius şi Nico sunt epuizaţi de căldură. Au decis să intre în hibernare. Vara. La servici . Să se pună pe permanently off line. Tipic familiei DRG. Să găsească o glumiţă când arde ţara.

Operă a extratereştilor- ,,Cercuri " din lanurile cu flori, descoperite în parcul nostru într-o seară toridă, pe când treceam la pas cu o bere la bord.

Poz(n)e

Păstrează-ţi intimitatea. Cu perdeaua de Paşcani.

2 DRG

,,Dinozarul fioros" care nu-ţi dă pace când stai tolănit în iarbă

Natură moartă. De căldură.

Aceeaşi pălărie, în gard la Mărie (prietenii pot confirma locaţia)

Veşnic nemulţumita, sclifosita dar dornica de afirmare : Mumu.

Gard cu umeri

Prânz

Prânz(varianta 2)

Intrus

Doamna cu butucul

Leu cu gura roz bombon

Scurtă încheiere

Vipia lui iunie şi stresul celor patru zile. Şeful meu nici măcar n-a simţit că are auditori care mişună şi ,,cotrobăie" prin toate documente şi cele mai negândite colţuri ale fabricilor. Şi tocmai când îşi exprimase intenţia de a participa la closing meeting din ultima zi, iată că se prezentă pe fugă, scuzându-se politicos că trebuie să plece în UK şi dus a fost.

Well, tras aer în piept şi pregătit pentru concluzie.

Începuse să plouă ca şi cum picăturile ar fi fost trimise să răcorească pământul, creierele încinse şi inimile puse pe jar. Şeful meu avea să fie anunţat printr-un mesaj de rezultatul favorabil în urma celor 3 audituri. Dar cel mai frumos moment rămâne acela când mulţumeşti celor care te-au ajutat să treci cu bine iar ei modeşti şi emoţionaţi la rîndul lor îţi întorc înapoi mulţumirile . Şi cel când domnul acela în vârstă de la firma neutră îţi spune că pe viitor o să vină să înveţe de la noi, căci uite, implementăm Iso, avem o fabrică imensă, lucrăm pentru clienţi importanţi. O persoană care aprecia munca noastră şi îşi dădea seama de meritele fiecăruia. Ne revedem anul viitor.

AŞA NU

Împărăţia extinctorului şi strategia lui de apărare

De-a valma, pe repede înainte

Duminică. Mă amuz cu Nico de domnul care fusese trimis să ia pe cineva de la aeroport şi îşi uită pe scaun , lângă noi, coala pe care avea înscris numele persoanei. Atât de mult îl interesa . Îmi fac deja în cap scenarii : să nu poată să ia legătura cu nimeni, să nu aibă numărul persoanei respective...Îşi aminteşte apoi şi vine să o colecteze chiar când mă ridicam eu să i-o duc. Grea sarcina i s-a mai dat !

Hotel, dinner, conversation. Colega mea din Uk are mai tot timpul norocul unor surprize în camera în care e gazată (pardon, cazată. Gazaţi sunt auditorii care şi-au rezervat camere la ,,Hanul găzarilor).

Retragerea la 10 p.m. către apartamentul meu călduros( ar fi sunat bine iarna trecută dar acum...). Îmi fac timp să îmi ud plantele pitice cu flori mici, multicolore, să cercetez inedita mea plantaţie de avocado şi să îmi aranjez colecţia de sticluţe bulbucate păstrate de la Granini coacăze negre. Cineva mă întreba de ce le păstrez. Pentru că îmi trebuiesc. Nu ştiu încă pentru ce . Dar îmi trebuiesc.

Trezire forţată cu melodia arăbească pe post de alarmă. Urlaţi. Drumul vinului. Nu ştiu dacă modul amorţit în care conduc localnicii are legătură cu denumirea drumului pe care circulă.
Fabrică. Tur, verificări, raportări, adnotări. Zi încheiată. Auditorii refuză politicos cina. Politica firmei sau oboseala de peste zi. Nu scap însă de D. Dinner, conversation. A doua seară terminată la 10 p.m. Visez extinctoare blocate.

Marţi. Colectat D. şi perechea de auditori. Prăjitura bio.Frunţi descreţite până se epuizează şi ultimele firimituri din bunătatea de pandişpan cu cireşe din grădina fabricii. Closing meeting şi corrective plan. Un singur punct pe raport ca noncompliance. D. cedează nervos pentru că nu înţelege ce tot vorbim în româneşte după ce totul se încheiase. Îmi cere scuze apoi şi mă pupă pe obraz. Hm.
Apoi vrea să ne îndulcim. Iau şi pentru acasă bomboane cu vişine şi lichior. Se potrivesc cu manualul tehnic -lectură obligatorie înainte de culcare. Uit că am pian. Uit de fapt ce zi este pentru a o suna măcar pe profa s-o anunţ că nu vin. Îmi amintesc abia la 8 p.m când fusesem târâtă împotriva voinţei mele la Mcdonalds. Să fi fost cutremurul de la 18.15 un semn? A reuşit să mă trezească din aţipeală dar nu să îmi şi amintească ce planuri aveam.

Una bucată fabrică gata.
Încă două zile pentru cealaltă şi-apoi plec departe. Pe Marte. Că veni vorba, Smiley ştie să îşi ţină publicul în priză . Şi mă gândeam cum exact cu o săptămînă în urmă eram la operă iar acum stăteam în picioare prin mulţimea de gură-cască, atrasă de acel solo la tobe, muşcând dintr-un colac unguresc (nu spun cum îi spun că niciodată nu îmi iese numele dar nici nu mă străduiesc ).
Diversity is my name.

Totul e ca o poveste. Povestea pe care în prealabil ţi-o pregăteşti tu. Mai întâi pui ţara la cale cu prieteni apropiaţi şi imprevizibili, îmbraci ţolul cel bun, torni o picătură dintr-un parfum fin, dai un rimel pe gene şi scoţi la iveală perlele dacă nu vrei să moară de inimă rea prin sertare. Te încarci cu nerăbdare ştiind că urmează să ai o seară specială şi porneşti la drum. Ajuns la destinaţie, după ce temerile de a întârzia s-au spulbertat, îţi stresezi amicii cu nişte şedinţe foto (that's what friends are for).

Înăuntru dai pe un program de sală cam cât ai dat pe bilet dau nu mai importă dacă ai mania de a păstra astfel de suveniruri şi nu îţi strică starea un aşa amănunt. Nici că tânărul vânzătoraş vrea să îţi ia din greaşeală dublu pe un suc. De fapt astfel de mărunţişuri nu merită istorisite. Ele fac parte din alte poveşti. Ale celor care vor să vadă numai partea urâtă a lucrurilor.

Să revenim la număratul oilor noastre. Ştii că la operă nu se aplaudă decât la sfârşitul actului. Dar ca şi ceilalţi, nu îţi poţi stăvili pornirea şi nu e doar efectul de turmă ci te laşi pradă imboldului, faptului că ai vrea să mulţumeşti pentru ceea ce îţi este dat să auzi. Al meu creier nu a putut ,,suporta "atâta frumuseţe. Mai ales la acel cvartet. Iar corpul răspunde printr-un fel de spasm, se scutură de plăcere. Băieţii au vrut probabil să facă pe durii spunându-ne că s-au gândit (culmea, amândoi) la ce s-ar întâmpla în nefericitul caz de seism cu acel gigantic policandru ; noi fetele rămăseserăm cutremurate de drama tinerei Mimi care îşi găseşte sfârşitul în braţele iubitului ei.

La ieşire, ploaia comandată special pentru mine picase la ţanc. Să ne împiedice să mergem direct către maşină. Să mai stăm cu toţii feriţi de picurii de ploaie, să simţim parcă acorduri care încă mai stăruiau în văzduh, să vedem chipuri încântate şi de ce nu, ce e in trend la Operă şi să ne chicotim de un maidanez meloman, ataşat cultural pe lângă ONB, căruia nu îi plăceau biscuiţii dar se holba la fete frumoase.

La întoarcere nu asculţi muzică. Nu amesteci Puccini cu house mai ales că şi cei cu care te-ai întovărăşit pentru această călătorie în lumea frumosului sunt de acord. Ori poţi să laşi radioul încet pe RRM.Nu dai fuga acasă să te schimbi pentru că e weekend şi poţi împuşca doi iepuri dintr-o lovitură mergînd şi în club, nu îţi supui urechile unui asemenea supliciu.

Îţi savurezi seara, mai ales dacă ai şi o prietenă bună care te serveşte cu o socată şi adormi liniştit în timp ce alţi cunoscuţi se zbânţuie prin cluburi.

P.S.Criză, criză dar ne-am petrecut o sâmbătă de boieri. Tragem cortina. Pauză pentru buzunare.

A fost ziua mea. So,let’s blog about it!

Ploicica de dimineaţă a îndeplinit tradiţia din fiece an de 2 iunie. Trandafiri galbeni creţi, Marc Jacobs cu iz de geranium şi atenţii din partea colegilor mi-au ocupat ziua. Seara am devenit ,,văduva veselă" purtând negru si manechiură înflăcărată.
O carte greu de găsit- ,,Cum să înţelegem muzica"-Leonard Bernstein , o alta folositoare în viitor -,,Sarcina.Numaratoarea inversă"- Susan Magee , un radio pe lămpi care deşi pesemne nu va merge vreodată, dă bine în decor şi multe alte daruri frumoase. Prietenii mei nu s-au plâns că e miercuri şi nu s-au sustras de la party chiar de urma o zi de lucru (doar doi au avut motive întemeiate: o plecare în Spania, respectiv o operaţie). Moonwalk, dansul pinguinului şi un soi de flamenco bătut cu sete în duşumea că doar nu deranjam pe nimeni.
Familia mea care mi-a fost alături, mami ,,torturându-ne" cu o nebunie a fructelor pentru care primise numai laude din partea colegilor de la servici, Marius care s-a îngrijit de muzică, Faviu mic nebunatic, Nico şi Simo ajutătoare şi eu simţindu-mă cu adevarat sărbătorită.

Am rămas cu o casă plină cu flori şi confetti răspândite peste tot (chiar şi-n păr) .Agitaţie terminată la 3 dimineaţa. Pe la 8 m-am dus la apartament pentru duş şi haine de servici. Aveam un dres rupt şi lipsă machiaj.Părul vâlvoi ca o pisică smotocită şi toată îmbrăcată în negru (acum că îmi lipsea şi glossul roşu chiar că aduceam cu o tanti întoarsă de la o ceremonie funerară). Camuflat cu ochelarii de soare, ca o vedetă după o seară de beţie. Găsesc loc de parcare exact în faţă, ma bucur că nu am de mers decât 2 paşi şi 4 etaje cu tocurile care mă cam terminaseră, mă asigur că nu e ţipenie de om prin jur . Nu scap dar. Pe la 2 mă întîlnesc cu d-na X. Zice că se o să aibă o zi bună acum că m-a văzut pe mine. Încerc să-mi justific look-ul.Îmi spune că eu tot frumoasă sunt. Şi nu numai fizic. Că aşa a simţit ea. Zâmbesc.
Mă pregătesc apoi ca la armată şi dau fuga la servici năucă de somn . Bine măcar că am avut o petrecere reuşită!