Flori de (la) mare

Un drum cu răscruci, una bucată greiere- omul orchestră, singurul trubadur de pe tarla, stele numărate pe degetele de la o mână şi un pogon de linişte ; Cafea târzie şi limonadă făcută de doi bărbaţi, un hanorac pufos, râsete cu lacrimi şi doi ochi frumoşi verzi.

Îmi mut săculeţii de ceai verde aromat în cutiuţa de tablă, deretic prin casă, mă uit la Shrek4 şi visez color. Interpretarea însă nu se pupă deloc cu realitatea. Zice-se că dacă vezi pian vei afla lucruri importante iar dacă te visezi într-un cimitir ai noroc pe toate planurile. Mai puţin pe partea cu şofatul. Nu m-a prevenit nici un vis de o amendă şi puncte stoarse că n-aş mai fi gonit cu 71 la oră de ziua lui Faviu, încântată că s-a dat drumul podului.

Natura a pus la cale o conspiraţie care mă împiedică să dorm: înăbuşeala din cauza căreia mă foiesc de parcă am băut o Lavazza strong, o alarmă de maşină speriată de un tunet care măcăne ca un boboc de raţă rătăcit de cârd, un fluturele care îşi zbate aripile de perdea, calul de sub balcon care nechează uşor şi-mi tulbură dulcea stare de aţipeală. Later edit: şi două pisici care fac dragoste la 5 dimineaţa, aşa, pe stomacul gol. Ascult pe repeat Chopin- Nocturne in C sharp (1830)

Zgâmba mică, ţuguricul, năzdrăvanul, prichindelul, Faviu mic împlineşte azi 3 anişori.

La mulţi ani !

Azi apartamentul meu mi s-a părut prea mare. Mi-ar fi suficientă o cămăruţă cu o noptieră pe care să-mi pun cartea şi telefonul setat să sune la 7.30 pe care mâna mea îl dibuieşte cu ochii închişi .

Ne pozăm prin magazine purtând pălării cu boruri largi şi funde mari, aduc de la ţară flori galbene asortate cu margarete, cumpăr potpouri aromate, beau suc bio de merişor, ud plantele inclusiv pe cea care simte că nu o iubesc, port cu mine un evantai din lemn de sakura, îmi fac manechiură şi pedichiură roşie, râd cu poftă, dorm cu geamul închis de teamă să nu mă tragă curentul, mă întristez când văd nişte poze de a căror existenţă uitasem, caut în disperare oferte pentru concediu la mare, mă tund, cunosc persoane noi, mănânc cumpătat, nu mă uit la tv, întâlnesc foşti colegi din generală şi liceu şi schimbăm numere de telefon în speranţa organizării unei reuniuni, ora de somn nu mi-e mai devreme de 1 dimineaţa, port sandale care-mi sunt îndrăgite de femei.

Consternare.Indignare. Dezamăgire. Dezgust. Picătura care lipsea paharului umplut aproape până la refuz. Inutilitatea cuvintelor în faţa faptelor. Încă o dovadă că trebuie să îmi urmez instinctul în alegeri. Vorbe în van.
Sf.Ilie a plouat cu surprize.

Dacă e joi...

Nu e mereu plăcut la mine la servici. Câteodată pleci scrâşnind din dinţi, tâmplele îţi zvâcnesc, sângele clocoteşte de mânie şi îţi vine să torni dintr-o suflare ce-ţi stă pe limbă şi inimă iar lacrimile ciudoase cu greu sunt ţinute să nu podidească.
Numai că te domoleşti când ai un plan pe care parcă în pofida celor care te agasează îl pui în aplicare, ca şi cum te răzbuni mergând să îţi iei porţia de linişte din care ei nu vor gusta.
Am aşteptat-o pe Anette în grădina pavată, în faţa Muzeului de Artă. Apoi în uşa palatului. Bura. Cu stropi calzi. Şi cu zâmbete atunci când am văzut-o. Ne-am aşezat umbrelele la intrare şi am urcat scările marmorate.

Într-una din camerele cu stucatură aurită trona un pian negru cu coadă. Alături, un scaun acoperit cu un material alb. O doamna închise ferestrele înalte şi vuietul străzii fu amuţit.
Printre ascultători, un preot invitat se aşeză mai în faţă umplând încăperea de un plăcut miros de busuioc.
Apoi, urmă periplul prin muzica a două epoci prezentat de amfitrionul serii , o doamnă realizator de emisiuni culturale. Nu ştiu boabă franţuzeşte dar ascultând-o pe domnia sa recitând cu o voce melodioasă, delicată, versurile lui Verlaine, nu mi-a trebuit tranzlator. Eram pe malul lacului, privind printre ramurile foşnitoare clarul lunii.

Ţi-e sufletul un peisaj ales,
Cu dans bergam şi măştile bizare
Ce, din lăute adiind, ades
Par triste sub fantasta deghizare.
Cântând iubirea pe un ton minor
Şi tot la fel viaţa oportună,
Par să nu creadă-n fericirea lor,
Iar zvonul li se pierde-n clar de luna,
În calmul trist al lunii, dând ragaz
În arbori păsărilor să viseze
Si să suspine, zvelte şi-n extaz,
Printre statui, havuzurile treze.

Apoi fără nici o pauză, ca şi când n-ar fi vrut să risipească vraja, pianista se porni să interpreteze Debussy.

Pian – Emanuela Geamănu
Flaut- Luiza Filipescu

Meditaţia din Thais , plină de calm şi serenitate, flamenco-ul andalez pur ţâşnind din Asturias, pasajele colorate de armonii arabe şi spaniole în Fantaisia lui Hue, piesa Fantaisie brillante sur l’Opera “Carmen”ce pune la încercare abilităţile flautistului şi Zborul cărăbuşului, preferatul Anettei.

F. Morlacchi- Il pastore svizzero

Ne-am scris impresiile “ la cald”, am socializat. Am cunoscut oameni, am schimbat păreri şi am refuzat politicos invitaţia la prăjiturele.
La plecare norii dispăruseră. Ca şi durerea mea de cap.

Văd roşu în faţa ochilor

Eram în trecere prin fabrică şi observ la secţiunea ambalat un carton pe care era înscris numărul de comandă şi descrierea produsului: ROCHI ROŞII.
Eram sigură că scriseseră pe repezeală. În grabă i se poate întâmpla oricui şi nu mă durea gura să le spun că au păpat un ,,i", aşa că l-am chemat pe şeful de departament şi i-am arătat cum a scris fata lui.

,,A naibii proastă", replică ţâfnos domnul . Luă o pastă corectoare şi şterse încă un ,,i" astfel încât pe carton rămase : ,,ROCHI ROŞI"

Am plecat. Ce rost avea să îl mai sâcâi eu? Oricum mergeau la export şi n-ar fi înţeles nimeni :p.



La o fereastră, undeva, a înflorit trandafirul japonez.






,,pantofi roşi " formidabili :D.

Bucle

De câteva zile ascult THE KINKS. De la karaoke cred că mi se trage.

M is for Mare

Nu trebuia să devină ostilă, nu avea voie să rămână păstrătorul amintirilor frumoase dar apuse şi să mă îndepărteze, de teama reîntânirii cu trecutul proaspăt îngropat. Aşa că m-am pregătit să îmi înfrunt o altfel de fobie. Plimbarea lungă pe faleză, eu cu gândurile mele şi tălpile masate de nisipul care sfârâia uşor la reflux. În liniştea dimineţii, când marea e calmă şi zgomotul valurilor e atât de liniştitor, ne-am pornit ca nişte căutători de comori să culegem scoici sidefate, pietricele, unele coral, altele maronii ca nişte năsturei, melcişiori -viitoarea mea brăţară şi bucăţele de sticlă care şlefuite de apă şi nisip păreau smaralde mătuite. Martora atâtor iubiri şi decepţii, marea strânge în albumul său sumedenie de cadre ale poveştilor ce se oglindesc în ea. Le păstrează tăcută în adânduri. Nu te bântuie şi nu le aduce la suprafaţă decât dacă vrei. Depinde de tine. Am avut puterea să nu vreau. Apoi, stând lungită şi lenevind la soare pe şezlong, mă gândeam cât de bine e să fii împăcat cu tine, să te simţi bine doar tu cu tine. E acea tihnă pe care i-o datorezi sufletului tău, e timpul pe care îl dăruieşti sinelui. O cazemată imaginară, o regăsire după un zbor lung şi istovitor, presărat cu multe iluzii şi vise sfărâmate. Şi cu toată această calmitate, motoraşele creierului nu se opriseră din lucru, puneau în continuare ordine în gânduri. Degete îngropate în nisipul fierbinte şi valurile unduitoare, lectura mea, un semn de carte găsit pe plajă şi muzică blues-Ray Charles-Georgia. Cineva pregătise acest weekend pe gustul meu. Plescăitul picioarelor bătând marea, nisipul lipit de corpul meu a la videoclip Chris Issac, salvamari înotând ca nişte flipperi, coada de la clătitele cu ciocolată şi fructe exotice şi cerceii mei ca bobiţele de coacăze roşii dându-se huţa la urechi. Şi momentul de solitudine de la plecare. Când m-am dus să îmi iau rămas bun de la ea. Devenise zbuciumată, valurile se spărgeau la mal, spulberându-mi pentru totdeauna prejudecata, promiţând că îmi va fi prietenă pe viitor. Trecusem cu bine testul, piatra de încercare. Nu ştiu cât să fi stat aşa. Cinci minute sau jumătate de oră. În faţa imensităţii ei acaparante timpul îşi pierduse puterea. Dar cum ai putea să povesteşti cuiva ceea ce simţi, dacă nu a fost acolo să vadă şi să trăiască acele momente? mă întrebase o persoană dragă. Ei, tocmai aici e problema, aşa cum spunea şi Stendhal: ,, Singura ta grijă este doar aceea de-a pune cuvântul care exprimă cel mai exact cu putinţă ideile tale, şi într-asta constă toată arta scrisului". Mă înveţi şi pe mine ? Păi cine a zis că eu ştiu ? Luni la servici aş fi dormit cu capul pe birou. Marţi mi-am mai revenit. Şi m-am îmbrăcat în marinar. Nu mă întorsesem fără suveniruri. Tricou cu dungi şi căluţi de mare. Iar dacă aş fi avut şi o beretă, oricine m-ar fi văzut la cârma vasului (vorba doamnei M. ).