duminică, 29 noiembrie 2009

Ca să nu existe confuzii

Când întrebi pe cineva cum trăieşte sau cum şi-ar dori să trăiască, de multe ori primeşti raspunsul: normal. Dar acum depinde ce întelege fiecare prin normalitate. Stiu persoane care sunt milionare in euro şi parcă nu se mai satură să alerge după bani iar viaţa de huzur pe care o duc li se pare firească. Acestea uită de zilele de naştere ale apropiaţilor, nu mai sunt încântate de nici un cadou, trăiesc la un nivel pe care mulţi dintre noi nu îl putem concepe, cu foarte mult peste ceea ce eu consider o viaţă îndestulătoare. Şi cunosc persoane care sunt mulţumite că au ce pune pe masă copiilor. Locuiesc într-o casă din chirpici, fără curent electric dar au bun simţ şi respect. Oameni cu frică de Dumnezeu. El a scris până acum două cărţi cu subiect religios şi îşi beau în doi cafeaua din ceşcuţele ciobite, lăsată pe plita sobei să nu se răcească. 


 Cum mi-aş dori eu să fie viaţa mea? Care sunt expectaţiile sau visele mele?
  • să îmi pot permite în fiecare vară, după jumătate de an de muncă, un concediu cu familia mea (sot +copil/copii) în străinătate. Asta până când turismul în ţara noastră o să fie pe drumul cel bun
  • să-mi dea mâna să ies câteodată la cină în oraş
  • să pot găti măcar o dată pe săptămână ceva deosebit (întelegând prin asta de pildă fructe de mare nu mâncare de mazăre)
  • să am posibilitatea financiară de a sărbători întotdeauna ziua de naştere a soţului şi a copilului. Aşa am fost obişnuiţi noi de când eram mici şi aşa vreau să continui. Ziua de naştere a unei persoane ar trebui să fie cea mai specială. E ziua în care ai venit pe lume şi ar trebui să te bucuri.
  • să nu treacă vreun an în care să motivez lipsa bradului de Crăciun pentru copii şi a micilor cadouri prin lipsa banilor.
  • să îmi pot păstra plăcerea de suflet mergând in fiecare joi la concertele de la filarmonică
  • să îmi rămană resurse pentru a putea merge la Operă măcar o dată la două luni ( e un punct separat deoarece implică o cheltuială mai mare: benzină, bilete, în plus dacă ţi se face foame parcă nu se cade să combini rafinamentul cu McDonalds).
  • să îmi pot continua lecţiile de pian şi în speranţa că unul dintre copii va fi atras de muzică nu va fi nevoie de o altă investiţie pentru instrument şi lecţii suplimentare acasă
  • să putem merge măcar o dată la două săptămâni la munte cu o maşină care să nu consume prea mult.
  • aş îndrăzni să îmi doresc şi un tratament facial de întreţinere (măcar o dată la două luni- sunt unele lucruri pe care chiar nu le poţi face acasă)
  • insist pe biblioteca pentru copiii mei pe care eu nu am avut-o din lipsa banilor (fapt care nu m-a împiedicat totuşi să merg la împrumut sau sala de lectură) dar deja am început să achizionez cărţi de pe-acum pentru ei
Tot ce am înşirat aici ar putea fi trecut la ,,opţionale "cu toate că nu îmi par foarte greu de realizat . 

Ce ar fi însă o condiţie? De ce e neapărat nevoie într-o relaţie? De întelegere, iubire, respect. 
Dacă le ai pe acestea, toate celelalte pot veni de la sine sau mai elimini pe parcurs. Numai să găseşti armonia de cuplu şi un drum comun. 

N-am mania telefoanelor ultimul răcnet, nu îmi fac manechiură scumpă, nu mă vopsesc la salon, nu îmi ard pielea la solar, n-am apucături de a-mi achiziţiona ultima fiţă de cizme lungi ca să fiu în trend . Recunosc ca intre cei patru pereţi ai mei, când sunt doar eu cu mine, îmi place să mă coconesc. Îmi pregătesc cafeaua şi îmi pun ceaşca pe farfurioara pe care am aranjat în prealabil un şerveţel. Însă nu am aceleaşi pretenţii dacă vin la tine în vizită şi te-am prins cu vasele nespălate. Mă multumesc şi cu un pahar de unică folosintă (pe care ştiu că l-ai folosit de mai multe ori) dar măcar să fie curat. 
 Arată a anunţ de matrimoniale postarea mea ? Sunt doleanţele mele colosale ori simple ? Sunt sentenţioase ori acceptabile? 
Către ce tindeţi voi ? Care e normalitatea voastră ? 

 P.S. Nico a zis că şi-ar dori ca acest Revelion să îl facă în afară . I-am răspuns că putem ieşi din apartament la 12 noaptea. Ca să pună paie pe foc mami ne-a amintit că într-un an ne-am urcat ca nebunii pe bloc la trecerea dintre ani. Am putea repeta figura şi acum doar ca să-i îndeplinim dorinţa :p.

joi, 26 noiembrie 2009

Zâmbet şi parfum. Amărui

Îmi place să fiu zâmbilicioasă. E un surâs aproape constant, deloc prefăcut, ci unul împăcat, al omului care încearcă să se bucure în fiecare moment de ce are, neuitând totuşi de cei din jur. Cand îmi merg toate bine s-ar putea spune că am motive, când mi se mai încurcă iţele tot încerc să nu-mi vărs pe alţii nemulţumirile.

Îi zambesc doamnei de la Carrefour care îmi cantăreşte lămâile şi îi mulţumesc de fiecare dată. Pentru mine e o fiinţă, nu un robot care tranteşte un sticker pe o pungă. Sesizez pe faţa ei o uşoară surprindere dar apoi simt că se uită totuşi pieziş la căruciorul pe care îl umplu într-o zi de salariu cu bunătăţi.

Îi zambesc vanzătorului din obor într-o dimineaţă de duminică , cand reuşesc să mă trezesc devreme şi vreau să îmi iau un nimic -o partitură veche sau un te miri ce care să-mi încânte singurătăţile. Poate că îi place că i-a zambit cineva între toate feţele acre matinale , sau poate ca nu dă doi bani pe surâsul meu şi cei 10-20 ron care pentru mine ar fi un moft pentru o mică plăcere duminicală, pentru el ar fi pâinea, cartofii, ţigările şi două iaurturi cu fructe pentru cei mici care îl aşteaptă acasă. Şi eu mă lăfăi pe-aici prin târg căutând "antichităţuri".

N-ar trebui să mă preocupe pe mine soarta altora, nu? Fiecare doarme după cum îşi aşterne. Fiecare se străduieşte să aibă pentru el şi familie ce e mai bun, unii trudesc din greu, alţii se mulţumesc cu puţin. Dar nu pot scăpa de un fel de sentiment de vinovăţie şi nu mă pot bucura pe deplin când văd cum înclină balanţa bunăstării în favoarea mea în timp ce alţii se târăsc de pe-o zi pe alta. Şi simt priviri invidioase, şi aud păreri că ar trebui să mă consider norocoasă. Dar pe mine nu mă întreabă nimeni dacă îmi lipseşte ceva sau dacă sunt cu adevărat mulţumită.

O salut mereu pe fetişcana care ne matură scara. Nu mă deranjează că e ţigăncuşă, nu am chiar nici un fel de pornire rasistă. La o atentă observare cred că suntem de-o etate cu toate că mie nu îmi dă nimeni vârsta pe care o am. De fiecare dată ea răspunde abia auzit şi îşi ţine capul plecat până când trec. Apoi îi simt ochii pătrunzători urmărind tocurile cizmelor printre zăbrelele balustradei, adulmecând in urmă parfumul meu fin, scump. Probabil că i-ar plăcea să fie în locul meu, poate îi e ciudă pe mine, şi nu poate să îşi imagineze ani de studiu, navete, nervi tociţi, pentru ceea ce am .
O singură dată a îndraznit să-şi ridice capul şi să mă întrebe:

E al dvs. copilaşul ?

Nu, e nepoţelul meu.
Ce varstă are ?

Doi anişori.

Să vă trăiască. Am şi eu , o fetiţă şi-un băieţel.

Să vă trăiască.


Şi atât. În momentul ăla am fost invidioasă pe fata care ne spală scările. În acea clipă toată ordinea se răsturnase şi ea era cea norocoasă. Ea avea ceva mult mai de preţ, avea comoara ei de care era mândră, care o aştepta acasă.
Am coborât încet treptele una câte una, luând cu mine singurătatea şi parfumul fin, scump, care devenise subit inodor.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Miracolul de la etajul 1

Dupa ora 4 răman cam singură pe la birouri.Telefoanele se opresc din vuiet, agitaţia se potoleşte iar tăcerea înghite coridoarele lungi şi reci.
Eu răman şi-mi continui în tihnă lucrul, cu ţăcănitul tastelor, o vioara la radio şi o ultimă gură de cafea. Într-una din astfel de dupa-amieze, cand ziua se îngană cu seara m-a atras afară o lumină de un roşu aprins , ca o firmă luminoasă care cuprinsese întregul etaj în culoarea flăcărilor.
Am iesit in uşă şi-am văzut minunea: soarele, o minge incandescentă îşi trimitea săgeţi roşiatice prin ferestrele mari pironind un tablou cu lalea îmbujorată şi licăriri de lumină sangerii se revărsau pe gresia marmorată şi pe zidurile albicioase din rigips. Simţeai că patrunzand in acea lumină plonjezi intr-o carte a lui Ray Bradbury sau te trezeşti mic, înapoi acasă , în faţa bradului împodobit cu steluţe roşii, verzi , albastre şi a instalaţiei ce făcea clip-clip . Ori într-o nava spaţială de unde priveşti cu uimire aurora ta boreală.
Descoperisem o fantă in timp, o evadare către locuri ravnite pe calea deschisă de holurile purpurii. Am părăsit apoi fabrica gandindu-mă la ziua de luni cand speram să revăd acel apus uluitor.
Cerul devenise rumen şi l-am urmarit pană cand griul oraşului şi munţii de blocuri au încercat să-l ascundă. Am ales un drum ocolitor, printre ochii de pisică ai maşinilor , vrand să iau cu mine ca într-o ultima sorbitură minunea din care nu mai rămăsese însă decat o simplă idee rozalie.











luni, 23 noiembrie 2009

Amalgam de note

În prag de alegeri mi-am amintit de nişte desene animate şi spusele unui erou ,,the power is yours". Nu eram insă convinsă că vreau să mă folosesc de puterea mea, gandurile raţionale se împotriveau impulsului de moment şi mă făceau să mă indoiesc de alegerea facută. Dar electoratul majoritar era indragostit pană peste cap, sfidand motivaţii şi raspunsuri pertinente ce ar fi zdruncinat orice campanie. Caştigă gandul la săruturi printre rafturi cu bidonaşe cu spuma de baie, uitand de casieriţa nerabdatoare (invidioasa, plictisită să-i ardă de dulcegării).

Îmi bat la uşa minţii exemple venite din neunde legate de neputinţa mea, lucruri total nefolositoare dar de care sunt convinsă că n-aş fi capabilă: n-am fost in stare niciodată să fac roata şi nu o să reuşesc niciodată să stau in maini. Dar cum de alţii pot?

Timp de vreo două săptămani am trăit in trecut. Mă intorceam acasă şi urcand scările simţeam ceva familiar, o caldură amestecată cu miros de flori, însă nu ajungeam la etajul patru ci la vechea nostră casă. Eu eram micuţă, mami gătea mancărică de cartofi şi tati îşi lustruia tobele. În altă zi mă pregăteam de şcoală, în alta veneam şi le spuneam că am mai luat un zece şi alte griji in afară de a învăţa nu aveam dar pe atunci nu consideram învăţatul o grijă ci o bucurie, o plăcere.
E un privilegiu să pot avea astfel de trăiri dar şi-o durere pe care mi-o pricinuiesc singură, cand ma trezesc că de fapt nu am decat amintiri.

Ultima lecturare : Manualul calităţii al uneia dintre firme. 3 more to come. Corectat cu evidenţiator vesel roz bombon şi ornat cu semne de întrebare.

Privesc florile de pe masa de lucru printre gene şi le văd anemone pictate in tehnică de cuţit.

Decizia de a-mi face blogul privat cincisprezece zile m-a ,,costat" 600 locuri în zelist. Dar dacă n-am caştigat titlul de cea mai sexy bloggăriţă, ce-aş putea să-mi mai doresc ?:p.

M-am tot intrebat : cum îţi alegi un preşedinte? În primul rand trebuie să îţi placă de el (şi nu mă refer la frumuseţe că nu pentru asta l-am ales data trecută pe Băsescu) ci să îţi spună ceva privirea lui. Să-i citeşti în ochi seriozitate, determinare, apoi să îţi placă cum vorbeşte, cum promite, cum plănuieşte. Am urmarit dezbaterea. Geoană oferind flori soţiilor celorlalţi 2 participanţi ( gest care pe mine nu m-a mişcat prea rău), răspunsul cu soacra pe care nu l-am priceput (unele lucruri nu-mi sunt date a le întelege şi pace), Crin Antonescu dandu-l drept exemplu moral pe Tudor Chirilă, Băsescu strangand cu hotărare mana celorlalţi şi raspunzand cand Geoana i-a urat politicos ,,succes":,,Eu o sa am "! Bine, bine chiar dacă asta gandeai, chiar dacă eşti convins că aşa o să se întample, chiar dacă vrei să-ţi tachinezi adversarul, nu te poţi abţine? Niţică modestie n-ar strica. Sau crezi că noi norodul (sau nerozii ?) nu mai auzim?
N-am fost la vot ieri. Poate ma duc data viitoare. Pe la ţara a dat bine mersul ăsta cu măslina în punguţa pe la cei mulţi şi oropsiţi mai ales ca operaţiunea s-a făcut în ajunul alegerilor să nu uite omul cu cine trebuie să voteze.

Răsfoind caietele cu însemnări, am revăzut ,,blazonul "pe care îl puneam pe toate coperţile de pe la 16 ani încolo, simbolul BRC , o semnificaţie ştiută doar de mine , un însemn ce mă însoţea chiar şi-n gand întărind crezul meu.
Continui cu el şi in ziua de azi. Cand sunt mai liniştită, mai leneşă. Cand simt ca altfel vin sărbătorile şi mi-e dragă din nou bucătăria mea. Cand port acelasi parfum şi nu-mi doresc sa-l schimb, cand mi-am baut cafeaua în sorbituri mici şi mi-am aranjat trandafirii batuţi intr-o glastră transparentă.
Încă o lună pana la concediu.

marți, 17 noiembrie 2009

In my sweet dreams

Mă consider o persoană puternică; nu-mi plang prea des de milă, suport durerea fară să mă vait ( o asistentă m-a laudat lu' mami cand aveam vreo 7 ani că nici n-am cracnit cand mi-a făcut o injectie la care multi adulţi se văicăreau); încerc să îmi rezolv singură problemele fără să depind de nimeni, să nu-mi uit de facturi, dări, citiri de repartitoare şi situaţii de apă; la servici sunt titirez , plina de energie; acasă mai schimb un bec, mai bat un cui sau dau un trafalet pe perete.
Sunt femeia barbat. Pană şi telefonul meu e in alertă sunand "ready for war".

Şi totuşi cand sunt răcită mi-ar plăcea să mă dădăceasca el. Să-mi aducă la marginea patului un ceai cu multa lămaie şi miere şi să păstrez cana in căuşul mainilor pană m-ar încălzi; să mă roage cu o pastilă chiar de-aş fi putut-o lua singură de pe noptieră; eu m-aş preface că n-o vreau că e amară şi el m-ar alinta, păcălindu-mă că e ultima: una şi gata iubita, să te faci bine! Apoi m-ar săruta pe frunte chiar de-aş mirosi toată a carmol şi m-ar ţine în braţe pană aş adormi.

Tocmai ce-am luat un Theraflu. N-am citit prospectul dar sper să dea stare de somnolenţă şi vise line.

Aleea cu mărunţişuri

Vineri am ratat sfarşitul lumii alături de prieteni pe motiv că aveam de lucru. Şi doar o singură dată era premiera mondială. Mişto scuză. Aş putea-o invoca la adevăratul sfarşit: nu pot participa că am de predat o situaţie urgentă, altfel mă concediază şefu'. Şi uite aşa ar trece Apocalipsa pe langă mine şi aş rămane in viaţă. Numai că ce m-aş face eu in lume unicul supravieţuitor ? Golită de sentimente, însingurată, lipsită de speranţă? Asemănarea cu ziua de azi e totuşi izbitoare.

Ultimele aprecieri primite : sunt simplă pe dinafară dar complicată în interior. Eu zic că cine nu se încumetă trebuie să caute ceva mai simpluţ sau umplut cu vid. E mult mai comod.

Pare-se ca anul ăsta vine Crăciunul mai devreme că aseară o persoană candva apropiată era mai sclipicioasă decat un brad împodobit.

Instalatorul cantă la pian, vorbeşte elevat şi foloseşte cuvantul "virgula" pentru a evita cacofonia; În trei ore mi-a rezolvat toate problemele de prin casă. O să am caldură in baie şi-am scăpat de grija că o să-mi inund vecinii.

O nouă ideee care mă animă : să-mi transcriu pe un nou blog caietele cu însemnări pe care le păstrez din adolescenţă.

M-am pricopsit cu o răceala şi mi-am cheltuit (aproape) toţi banii pe cele trebuincioase casei şi medicamente.

Seara privesc prin perdea stelele, vecinul de la doi care se expune ostentativ într-un dans lasciv pe geamul din bucătărie, ferit de privirea soţiei şi perechea proaspăt mutată la 4 care îşi aranjează lucrurile prin cameră cu nerăbdarea tinerilor porniţi in viaţă. Îmi caut bomboanele mentolate pentru tuse, mă culcuşesc sub pilotă şi-mi mai pun o dorinţă către Moş Crăciun.
Azi o lună.

luni, 16 noiembrie 2009

Odd days

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.


Amurg de toamna - Lucian Blaga




duminică, 15 noiembrie 2009

Instantaneu sepia

ÉdouardLalo -Simfonia spaniolă, Op. 21





Audiată pe RRM

joi, 12 noiembrie 2009

Declaraţie de avere

Am o baterie bandajata la chiuveta din bucătărie, un calorifer de schimbat în baie şi o teavă spartă care îmi tot inundă gresia. Cineva îmi spunea că îmi trebuie un bărbat în casă. Mai degrabă un instalator care să îşi facă meseria şi apoi să dispară.

Am planuri măreţe în legatură cu mami. Vreau să se facă bine şi să se ingrijească mai mult că prea s-a neglijat din cauza bolii şi a necazurilor. Vreau să se lase de fumat, să se coafeze, să îşi facă manichiura, să iasă mai mult în lume - nu numai la servici şi atunci de parcă ar alerga-o cineva. Mi-a zis razand că şi ei i-ar plăcea multe şi că o să imi facă o listă cu ce şi-ar dori. Abia aştept s-o citesc. Ador listele. Mai ales că va fi lista cu bucuriile mamei mele pe care o s-o ajut să şi le împlinească.

Am prieteni care ţin la mine, mă ascultă cand simt nevoia să vorbesc cu cineva şi avem N moduri de a ne petrece weekendurile .

Am chef de şotii cu doamna de la bucătarie care raspunde la telefon cu gura plină sau cu fraţii mei pe care îi sun imediat dupa ce se opreşte curentul şi îi intreb foarte serioasă ce au băgat in priză de a rămas toată fabrica fără electricitate.

Am un cer bleo cu faşii de roz şi bleumarin şi-l privesc ca printr-un hublou la servici cand soarele se piteşte şi o altă zi de lucru se încheie.

Am cate o glumă pentru colega mea din Franţa despre un material "leopard înfuriat" cand ştim că nu putem decat să radem după ce ne alegem cu mustrări. Şeful are întotdeauna dreptate.

Am o geantă nouă de o culoare nedefinită şi o pisicuţa Musette de pus la un fermoar primită in locul restului care lipsea vanzătoarei.

Am o comandă la Avon facută pe un post-it, unul dintre produse fiind bărbatul în costum de la pagina 23(parcă). Fata mi-a răspuns că nu l-a putut identifica pentru că n-are cod dar o să caute prin stoc; i-am atras atenţia că nu vreau unul prăfuit.

Că multe mai am .Că-s bune sau mai puţin bune, nu prea se bagă de seamă cand te exprimi ca şi cum ai fi stăpan de comori şi dai pe-afara de prosperitate .
Şi mai aveam un cantec : "Am nimic fără tine"...dar l-am cedat la partaj.

miercuri, 11 noiembrie 2009

I finally did it !

Dimineaţă . Intru in coafor , mă uit in jur încercand s-o localizez pe tipa care mă tunsese de atatea ori. Nu ştiam cum o cheamă. Întreb de domnişoara creaţă.
Se uită una la alta şi apoi concluzionează:
Loredana trebuie să fie !Păi nu mai lucrează demult. E in prenatal.
(A, bun. Între două tunsori de-ale mele oamenii mai fac şi copii).

Puteţi să rămaneţi acum dacă vreţi.
La cine ?

La mine de exemplu.

Am măsurat-o rapid. Tinerică, faşneaţă.
Ok!
Începu să imi acopere umerii şi să mă întrebe ce-aş dori răsfirandu-mi parul.
Aţi incercat cumva un roşu?
Cu alte cuvinte : renunţaţi la experimente acasă că nu vă ies!

O ucenică mai tanăra se postă langă noi şi asistă plină de interes, sucindu-se după ea cand ii stătea in calea vizuală căci nu voia să-i scape nici un amănunt.

O alta, mai negruţă, spărgand în dinţi seminţe, le intrebă pe toate colegele dacă vor ceva de la Mcdonalds. A mea nu vru şi continuă să-mi prindă cu grija părul in agrafe.
La cateva scaune mai la dreapta, coafeza in varstă care îmi arsese mie acu multe veacuri părul cu un permanent, cu toate că promisese că nu o s-o facă. Ea nu mă mai ştie dar eu nu pot să uit şi o evit. Mai am pe listă una care m-a tuns exact in stilul pe care il stie ea (mami îmi spunea ca de multe ori a plecat plangand de la coafor pentru că una le spunea ea că doreşte şi alta ii făceau. Cred că sunt setate pe un anumit tip de tunsoare) .

De asta prefer fetele astea mai tinere. Ele par să asculte şi doleanţa clientului.
Intră o doamnă sărită de 50 de ani. Se duce la renegata mea( observ ca avem preferinţe - eu pentru cele tinere, cele in varstă pentru cele de-o seama cu ele, gandindu-se probabil ca au mai multă experienţă ) .
Aceasta ii raspunde:
Sa nu fiţi pe grabă că o mai am şi pe doamna de pe canapea.
Da, nici o problemă, merg alături să cumpăr nişte nasturei şi revin.
Revine , se dezbracă de palton şi se asează cuminte , aşteptandu-şi randul.

(Ba eu sunt pe grabă, că-s fugită de la servici şi dacă vine şeful meu şi nu-s acolo o să auziţi pană aici urlete. Şi uite cum fetişcana asta m-a inţeles fără să îi fi menţionat. Şi cat de iute îi merge foafeca).
E mult dacă iau atat ?arătandu-mi vreo 5 cm din lungimea părului.
Nu e , taie-l că nu mai suport să-l car !

Negruţa se intoarce de la Mc cu vreo 3 pungi, se bagă dupa tejghea şi incepe să infulece iar tot coaforul fu patruns de un miros de hamburger, acoperindu-l pe cel de spuma de păr sau fixativ. Alta, in varstă şi plinuţă dispare cu prada în spate pentru a o devora.

Ucenica priveşte în continuare faşcinată de viitoarea ei meserie.O alta dă la mană doamnei care ceruse răbdare, bigudiuri ca nişte sărmaluţe mici, subţiri şi reuşise să umple cu calm, fără grabă, jumătate de cap de doamnă(tot inaintată în varstă).

Îmi place să îmi perie cineva părul , mă cuprinde o stare de moleşeală şi mai că m-ar lua somnul(mai ales cand mă şi spală la cap) . Şi stand aşa, pe scaun, acoperită cu două huse mi-am dat seama de un lucru: cum ţin eu cu dinţii de anumite locuri, de o anumită infaţişare , cum mi-e teamă de schimbările majore, cum nu vreau să renunţ la unele obiceiuri. Aici am venit dintotdeauna. Şi aici se coafa pe vremuri mami iar eu asteptam cuminţică şi cand işi făcea manichiura, imi dădea şi mie tanti aia cu un strat colorat pe unghiuţe.
Odata, ducandu-mă cu ea la coafor într-un ajun de An Nou, am dat peste Capra şi mami a cerut nişte flori din hartie creponată din pomul împodobit. Eu am parat-o lu tati că i-a dat un nene flori şi s-au ciorovăit vreo două săptămani pe tema asta pană cand mami şi-a dat seama despre ce flori vorbesc.

Tunsoarea îmi fu gata. Şi numai 20 ron. Şi în timp ce îmi puneam eşarfa, bucuroasă c-am scăpat ieftin şi că-mi stă şi bine pe deasupra, o aud pe vecina proaspăt venită plangandu-se in timp ce coafeza îi pulveriza fas-fas-părul :
Miroase a ceapă !
Explicaţia coafezei plinuţă şi în varstă: ei, e de la soluţia aia de permanet, de unde să miroasă a ceapă?
Explicaţia mea: coafeza uitase să se spele pe maini dupa ce îngurgitase cheesburger-ul în spate.

Ucenica mă privi admirativ.Nu ştiu dacă pe mine sau ,,capodopera"executată de cunoscătoare.
Ieşind pe usă am simţit că parcă venise primăvara acum după ce scăpasem de păr; cateva claxoane imi confirmară părerea că arat bine, că doar nu voiau să îmi atragă atenţia că am traversat printr-un loc nepermis sau că lăsasem maşina aproape in stradă.
Mi-am sunat apoi verişoara să îi spun cat m-a costat tunsoarea la mine la "cooperativa" cum îi place să mă tachineze. Ea are părul scurt şi a dat 40 ron la salon de fiţe. Uite aşa fac eu economie;).

Marţi spre miercuri

Situaţii iritante ce vin să-mi zădărnicească planurile dupa servici; burniţă, ganduri ce-mi dau ghes şi o plimbare prin pădure; frunze galbene aşternute pe şoseaua singuratică plouată şi Albinoni cu al său Adagio; lecţie dublă de pian şi menuetele lui Bach; spre dimineaţă biscuiţi cu ciocolată fară număr, fară număr şi Bridget Jones pentru încurajare.

luni, 9 noiembrie 2009

Din categoria "Văzute şi plăcute"

"The reader"
cu Kate Winslet











"Pride and prejudice"

cu Keira Knightley şi Matthew Macfadyen














duminică, 8 noiembrie 2009

2 în 1




O masa rotundă strangand laolaltă amici apropiaţi şi un prieten ce a numărat pană acum treizeci de anotimpuri tomnatice şi continuă optimist ; o atmosferă de(i)stinsă şi planuri mareţe pentru cealaltă pereche de care el, bărbatul nu avea ştiinţă cerand în ajutor (şi-n glumă) un pahar cu vin; o nouă prietenă cam necăjită, un pic de ,,adevăr sau provocare" şi o ,,capcană" pentru a fi convinşi să încercăm un club pe care nu-l vizitasem niciodată.
Trecand de 12 noaptea i-am urat amicului din nou ,,La mulţi ani "fiind şi Mihai pe deasupra.


Între ieri şi azi

Pămantul jilav, frunze uscate si lumanări sfaraind, aprinse la mormintele celor dragi care nu mai sunt cu noi; totuşi nu eram deprimată şi am avut convingerea că tati şi mămica Gena stau impreună de vorbă.
Miros de tămaie, coşuri impodobite cu ştergare şi o rază de soare printre icoane, ca o alinare pentru dorul de cei pierduţi.
Ascultand predica parintelui si rugăciunea către Iisus-îndreptarul nostru, am simtit un fel de realitate deformată, ceva asemănător saltului in timp. Şi dintr-o dată m-am văzut mică, şi am simţit că o să mă întorc acasă unde toţi cei pe care ii pomeneam azi sunt de fapt acolo făcand pregătiri de Crăciun.
Şi-poi tristeţea n-avea cum sa rămănă printre noi cand Flavius mă pofti în căsuţa lui de faş în care nu intru decat pe sfert şi ne-am jucat şi ne-am buşit cu maşinuţele iar la plecare m-a imbiat cu al lui glăscior : ,, Să mai vii pe la mine!"

vineri, 6 noiembrie 2009

Alegeri

- Am renunţat la setarea folosirii limbii romane la servici căci e-mailurile mele - in număr destul de mare şi expediate întotdeauna în viteză - sunt numai în engleză şi forma finală era de genul:
,, Did zou received the samples zesterdaz? Waiting for zour confirmation. Thank zou".

- Am abandonat în ultima clipită formula de politeţe cand dupa aproape o lună de corespondenţă cu Esin pe e-mail, mi-a trebuit un raspuns urgent şi a trebuit să sun. Şi m-a trăznit pe moment ideea că ar putea fi femeie nu bărbat. O voce piţigăiată dar din cale-afara de amabilă imi confirmă banuiala.
Think fast!

Incă o săptămană

Am găsit pandantivul care se va potrivi la inelul de argint cu marcasite si onix. Şi nu l-am lăsat pe alte maini, sau ma rog, pentru alte gaturi ci l-am achiziţionat intr-o suflare.

Capitala are iz de altă ţară, simţi că totul e scump şi-mi pare mai evidenta lupta pentru a răzbate.

Flaviu mic nu mai baguie cuvinte, nu mai incropeşte propoziţii ci incheagă fraze in toată regula.

Îmi dă o senzaţie stranie faptul că numai eu şi Anette ştim drumul secret către "gradina". E ca şi cum ne-am intalni aici şi-am sta impreună in linişte ori ascultand ce ne place nouă...poate Concertul nr.2 pentru pian al lui Rachmaninov; şi ii povestesc doar ei, nu e nici un alt prieten prin preajmă, nu e nici o ureche curioasă sa-mi afle gandurile, sărate ca nişte lacrimi.

Mă pregătesc sufleteşte pentru "Călăuza " lui Tarkovsky.

Am descoperit un blog şi-un suflet frumos.

Mi s-au intors prietenii de pe alte meleaguri si deja plănuiesc mult placutele intalniri din trecut.

16 zile , insomnie, flori veştejite in glastră şi dorinţa tot mai aprigă sa mă descotorosesc de păr chiar dacă el sărmanul n-are nici o vină.

If I lay here

If I just lay here

Would you lie with me 
And just forget the world ...

miercuri, 4 noiembrie 2009

Pentru ce il mai iubesc eu pe Beethoven

“De ce compun? Ceea ce sălăşluieşte în inima mea trebuie să iasă la lumină. De aceea compun .Nu există nimic mai frumos decît să te apropii de dumnezeire şi să răsfrîngi lumina ei asupra neamului omenesc.”

“Cine va pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloşia în care se tîrăsc ceilalţi oameni.”

"Am răbddare şi mă gîndesc că orice rău aduce cu el şi un bine. Aş fi atît de fericit să vă pot fi cumva de folos , chiar dincolo de mormînt. Să ştiu că-i aşa aş zbura bucuros în întîmpinarea morţii".

"Vreau să dovedesc că oricine are o purtare vrednică şi plină de nobleţe e în stare, în virtutea acestui fapt, să înfrunte nenorocirea.”

” Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea".

"Divinitate, tu care de acolo din înalt poţi citi adîncul sufletului meu şi-l cunoşti, ştii că-n el sălăşluieşte numai dragostea de oameni şi rîvna de a face bine.”

Ludwig van Beethoven

Pentru el

Pentru el aş suporta meciurile de fotbal de la tv
Aş primi un cătel in locuintă
Aş invaţa să joc sah
(M-) aş găti
M-aş opri să ii cumpăr de la chiosc “Săptămana financiară” chiar dacă aş fi zorită
M-aş muta intr-un apartament cu chirie
Aş chiuli de la lecţiile de pian ca să alergăm impreună prin ploaie
Mi-ar trece repede supărarea cand ne-am ciondăni

Şi poate multe altele la care nu m-am gandit acum. Şi cel mai minunat ar fi că el n-ar cere nimic din toate astea si m-ar plăcea asa cum sunt .

Detalii

Fulguia ieri dimineaţă cand am coborat şi gandul că intru in iarna singură mă infrigură mai tare decat vremea; nu-mi mai merge litera “x” pe tastatura de acasă, fapt ce mă împiedică să imi exprim exasperarea; mi-a placut un episod din“Clara Sheller” , o filmare de dupa un umăr lăsand sa se intrezărească o privire, o sprănceană încruntată; un tort in formă de pom de Crăciun care apare fugitiv, (deşi urmand exemplul de mai jos putea sa zacă pe masă sub ochii noştri facăndu-ne să ne săturăm de dulce fără a-l fi gustat măcar.); n-am timp sa mă duc să mă tund, dar imi stă cuminte părul intr-o coadă de ponei; mă stresează eventuala întalnire cu d-na de la 2 care iar vrea să imi aducă ceva la cunoştinţa; Vreau un ceai de sunătoare sau orice altceva care linişteşte; Anette şi-a facut blog şi mi-am amintit de ziua in care am forţat-o pe verişoara mea să îşi facă şi ea iar după ce am completat in locul ei paşii necesari şi-a ales ca nume pentru blog, din milioanele de variante si combinaţii posibile- Ale mele.

luni, 2 noiembrie 2009

Mai puneti niste pahare!

Da ! pentru Keira care este frumoasa si joaca bine, pentru Ralph Fiennes care mi-a parut adorabil in rolul sotului vrednic de ura si dispret, pentru decoruri si costume.

Nu! pentru felul in care ni s-a expus acest tablou trist al femeii captive intr-o casnicie nefericita, a carei singura menire era sa aduca mostenitori, al femeii constranse sa renunte la adevarata dragoste pentru indeplinirea indatoririlor, nevoita pe deasupra sa accepte si infidelitatea sotului.
In mod firesc ar fi trebuit sa plang, dar acum priveam cu Nico si apoi pe Nico intrebator sa-mi confirme ca nu numai eu am senzatia ca tot trebuie sa se intample ceva, ca actiunea stagneaza, ca devenise plictisitor, ca nimic nu impresioneaza.

Nu! pentru tentativa de poveste de dragoste in care eu ca privitor nu sunt pregatit in nici un fel emotional de unde si lipsa oricarei impresii in momentul in care cei doi iubiti reusesc sa se intalneasca.

Cu ce am ramas in urma filmului? Cu imaginea unui amanunt atat de evident incat pe parcurs a devenit de-a dreptu' enervant:
Dupa casatorie, un clinchet de toast ne anunta intrarea in scena a personajului principal colectiv: paharele.
-Ducesa e ridicata de la masa in durerile facerii insa in prim plan stau tantos paharele.
-Ducesa are un moment intim cu prietena de companie (care devine a sotului ulterior) din care nu lipseste paharul ( fair enough, da bine un pahar de vin in alcov, numai sa nu simti indicatia de regie "tine-l mai sus "!).
-Ducesa frecventeaza petreceri unde ploua cu pahare, chiar si cand e singura in cadru, un pahar o fileaza de la spate.
- Mai toate personajele importante se delecteaza la un joc de ruleta, sorbind din pahare. Ducesa se retrage, dar pe metereze raman in paralel paharele, perfect aranjate de recuziter inainte de tragerea scenei.
-Lady Bess se ridica de la masa pentru a o insoti pe ducesa si a-i impartasi micul lor secret. Ce credeti ca ia cu ea pana la usa pentru a sustine intensitatea momentului premergator scenei incandescente ce urma sa vina? Paharul.
-Ducesa discuta aprins cu sotul despre soarta ei, filmata dintr-un unghi din care sa nu cumva sa lipseasca ...ati ghicit: paharele.
- Ducesa planuieste cu viitorul iubit sa il ajute in demersurile politice. Binevenit prilej cu care trebuie sa bea dintr-un pahar.

Paharul devine asadar un laitmotiv, un martor al nasterii, petrecerii, suferintei. Este el, paharul.
Nu pot spune ca nu am o oaresce placere fata de acel rubiniu al licorii si modelul delicat al paharelor, insa folosite in mod abuziv devin un element sacaitor.

Si ca un spectator atent la detalii caruia i s-a pus pata pe atatea pahare de vin (sau lichior) si n-a avut ce face intr-o dimineata de sambata, m-am gandit sa va ofer si voua...pahare:






































poza luata de nu mai stiu unde...eu am numarat 13 pahare .Cred ca le tinea o prelegere.