Cafea amăruie sorbită pe scaunele din faţa casei, ferită de priviri curioase de frunzişul ce mi-a luat în stăpînire grădina; explozie de clorofilă, merişorul verde crud şi palmele viitorilor mei struguri.

Mâna Maicii Domnului întinsă ca o coloană pe peretele de la intrare dăruieşte umbră înmiresmată.Dinspre aleea străjuită de gărduţul viu răzbate un miros familiar, din copilărie. Nu ştiam sau de fapt uitasem ca viţa înfloreşte. Şi Doamne, cât de frumos poate să mai miroasă! Trandafirii de dulceaţă îţi îmbată nările şi păienjenii ţes nedescumpăniţi noi pânze. Căpşuni pulpoşi, melci trândavi, pisici cercetaşe.

Viaţa la casă.

Domnul de la flaut

Îl ştiu de mai bine de un deceniu. Domnul de la flaut. O figură impunătoare, un artist apreciat, o apariţie aproape nelipsită din sală atunci când nu interpreta. Obişnuia să ne întrebe în pauze dacă ne-a plăcut concertul iar eu aveam mai mereu ceva de comentat :că am fost dezinformaţi de saitul filarmonicii sau că nu au respectat ordinea înscrisă în program. Zâmbea şi îmi spunea că sunt aşa de greu de mulţumit. Şi mă îndemna să nu ratez concertul din săptămâna următoare.
Veşnic cu câte o glumiţă care îmi amintea de tatăl meu, în stilul serios dar cu tâlc.Îi plăcea să povestească de fiul său, contratenorul Cezar Florin Ouatu de care era atât de mândru. Îmi promisese chiar că îmi va aduce partiturile de pian după care a studiat acesta când a auzit că mă chinui şi eu cu ceva lecţii de pian.

Am aflat marţi de la profa mea de pian că ,,domnul de la flaut "-Florin Ouatu -cu care fusese colegă în tinereţe, nu mai este printre noi. N-am avut nici o reacţie. Ca şi cum ar fi fost o glumă proastă, de neluat în seamă. Un om atât de puternic în aparenţă, o prezenţă vioaie cu care ochiul şi auzul se obişnuiseră nu avea cum să nu mai fie !
Pe 2 iunie ar fi împlinit 38 ani în cadrul Filarmonicii Paul Constantinescu Ploieşti.
Pentru mine însă el rămâne pe scenă şi ne (în)cântă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Flori.Şi nu numai.

E vineri cu prietenii mei întotdeauna hazlii, e plăcinta cu aluat frământat de mine, e iasomia din grădina de la ţară culeasă de mami pe ploaie, e toropeala de după un vin dulceag. E weekend prelungit şi odihnă.
E.

Din nou cu atâta poftă despre nimicurile mele

Vreau: - o ancoră de post de pandantiv sau broşă (nu, nu am nevoie să mă ancorez în realitate, am simţul măsurii. Pot fi cu capul în nori dar ştiu când e cazul să revin cu picioarele pe pământ. Şi să fie una uşurică pentru că am eu altele care mă trag în jos, nu am nevoie de încă o greutate) -un tricou de marinar (adică să treacă marinarul pe la mine pe acasă şi să mi-l lase suvenir la plecare ??:p) - un tricou cu guler stil Polo -cred eu că m-ar aranja - un monoclu -un sifon de pe vremea lui Ceauşescu -seminţe de levănţică pentru grădina mea Să nu vă prind dragilor că vă prezentaţi de ziua mea cu vreunul din cele de mai sus că destul mi-a ieşit prin piele lista de anul trecut! :p Pe acestea îmi permit să le fac publice însă mai am încă două mai importante pe care le păstrez secrete. Căci ce ne-am face dacă nu ne-am mai dori nimic, dacă toate zilele ar fi gemene, dacă orele s-ar deşira în acelaşi mod, am dormi, am mânca, am iubi, am urâ fără să ne fixăm noi scopuri din moment ce le-am atins pe celelalte propuse.Ţi-am spus doar :dacă nu ai realizat ceea ce ai vrut înseamnă ori că te-ai orientat greşit ori că nu ai luptat îndeajuns. Cineva mă întrebase deunăzi ce aspiraţii am. Şi mi-am dat seama cu oareşce dezamăgire că mă oprisem din a-mi dori. M-am lăsat purtată de val şi nu am complotat cu mine pentru a-mi obţine ce vreau. Destinul ţi-l mai faci şi singur. Asta cred eu. Şi nu am nevoie de gene căzute pe obraz pe care să le strecor în sân şi să-mi şoptesc dorinţa. Eu o ajut să se împlinească. E de ajuns să vreau . So, I wish !

Someone loves you honey...

Petice

Seara mănânc plăcinta cu vişine de la Mc, dansez în parc şi mă pozez cu tramvaiul roşu vechi din mijlocul oraşului; am un deja-vu când mi se dă din nou în aceeaşi seară 24 şi apoi 26 ani. Cine dă mai mult? Noaptea râd de una singură la ,,Amintiri din epoca de Aur".

Dimineaţa mă pregătesc în grabă să nu întârzii la semnarea condicii (pe bune şi fără mişto) iar la prânz mă îndrept către cealaltă fabrică. Săptămâna viitoare avem audit social de la D.P. şi luna următoare audit tehnic de la Tesco. Back in action!

Dl. N. îşi ia servieta şi mă urmează. Vorbeşte calm, răspicat. Acolo ne întâmpină doamna N. , fostă directoare a filaturii cumpărate acum mulţi ani de firma noastră. Serioasă, conştiincioasă. Şi dl. Smărăndescu, mecanicul care ştie că şi-a făcut treaba practică dar stă mai greu cu hârţogăraia. Şi cum să îi mai atrag eu atenţia că e în urmă cu raportarea când am văzut fără ca el să observe ce îşi notase chiar în caietul lui de lucru. Cu dată şi scris citeţ: ,,Azi am făcut 30 de ani de filatură". Cum să nu te emoţioneze un astfel de gest ?
Ăştia sunt oamenii cu care lucrez şi mi-s dragi. Oameni care se agită. Pentru ei avem comisie sau inspecţie . Şi dacă trebuiesc porumbei, aducem şi porumbei!:D.

Mă întorc zâmbind, cu un mănunchi de instrucţiuni şi nasul cufundat în liliacul alb şterpelit cu aprobare din curtea fabricii.
Did I mentioned that I love my job?

O fată mă interpelează pe mess şi vrea să îmi dea web crezând că sunt băiat. Aşa îmi trebuie dacă mi-am ales ca id nume de rege. Mă iubeşte femeile!
Amicul meu A. se plângea că e deprimat. Apoi aflu în discuţie că urmăreşte Realitatea Tv. De ce? Pentru că acolo e adevăratul puls, acolo te confrunţi cu problemele reale. Păi tu nu ştii cum e realitatea ? De ce să te amărăşti mai rău? Ce zici mai bine de-o comedie ?

Eu una prefer să mă uit la ,,The Incurables" şi la ,,I shouldn't be alive ". Întâmplări incredibile, vindecări miraculoase, optimism debordant. Pe lângă ele probleme tale or să ţi se pară piece of cake. Şi totuşi ei au reuşit să le rezolve!

Seara mă îndrept către concert trecând prin tunelul de panseluţe şi cactuşi înfloriţi. Marşul lui Prokofiev şi Dansurile polovţiene ale lui Borodin. Doi contrabaşi se odihneau langă cortină.
Noaptea îmblânzesc în vis câini negrii colţoşi. Dimineaţa fac un ultim efort. Început de weekend. Îmi trebuie morţiş aparat foto. Urmează marea ieşeală.

,,Cadou"pentru un taur

Mi-am permis să ,,fur" de la buna mea Gina următorul citat aparţinându-i lui Shakespeare:

” Noi, bărbaţii, putem să spunem multe şi multe să jurăm. În realitate, ceea ce arătăm întrece ceea ce voim – aşa cum dovedim , de altfel. Suntem mari în promisiuni, dar, in iubire, mici”.

N-am suportat niciodată promisiunile. Îmi par vorbe fără noimă. Nu mă încălzeşte cu nimic să mi se promită marea cu sarea (am folosit expresia că doar ce m-am întors dintr-un frumos weekend la mare) când primul val mătură orice urmă a făgăduielilor anterioare ca şi cum fuseseră scrise cu degetul pe nisipul de la mal. Nu suport îmbrobodeala cu cuvinte mieroase ca mai apoi să mi se demonstreze contrariul. Nu mă mişcă învelişul poleit dacă ceea ce iese la iveală îmi e dăunător. Eu sunt omul practicului. Just do it ! Dovedeşte-o!
Mai devreme sau mai târziu tot îţi voi descoperi intenţiile aşa că de ce să te oboseşti să pari ceea ce nu eşti ? În varianta reloaded, Iasmina îl expulzează pe Aladin din palatul şi viaţa ei. Şi nu pentru că îi facuse cu ochiul vreun sultan ci pentru că descoperise că Aladin se ţinea de
vrăj (el) i .

Unor bărbaţi le place să fie copii. Să fie alintaţi, dezmierdaţi. Sunt sensibili, irascibili, îi sâcâie gesturile mici, îi deranjează orice ar însemna o cât de mică respingere. Dar în acelaşi timp nu prididesc să îşi dovedească bărbăţia printr-un comportament al oamenilor din caverne.
Şi se aşteaptă ca cineva să facă sacrificii pentru ei, neîntrebându-se măcar o clipă: merit oare?
Şi neagă existenţa liberului arbitru, nu vor să priceapă că fiecare e liber să îşi ia propriile decizii iar dacă eu aleg să fac ceva, este pentru că VREAU nu pentru că mi se impune.

Unii sunt atât de slabi încât nu pot susţine greutatea propriilor promisiuni. În urma mirajului poveştilor de adormit copiii lasă o senzaţie seacă, un gust sălciu, ca apa pe care o înghiţi din greşeală în mare. Din muntele de vorbe meşteşugit ticluite rămâne praful de pe pianul meu de acasă iar fuga este modalitatea lor cea mai comodă.
Realitatea e usturătoare dar mai bine s-o vezi decât să te complaci la infinit în scenarii ademenitoare ce nu sunt decât o buză de prăpastie.
Cine pierde de fapt?


Les Beautés Du Diable

Sărutul mării

Nu am fost niciodată la mare de 1 mai. Îmi sunt străine statul la cort şi petrecutul până dimineaţa când răsăritul te surprinde pe faleză . Şi nici nu îmi doream o astfel de aventură. Doar o evadare din cotidian şi probabil o satisfacere a curiozităţii -ce e atât de special la mare de ziua muncii? Aşa că vineri am spus : toate pânzele sus ! Prima oprire am făcut-o seara la Cazino-ul din Constanţa. Clădirea ca o ilustrată veche, bântuită, stranie, marea întunecată şi ostilă, stâncile de la bază ce par monştrii marini eşuaţi; miros de apă sărată şi senzaţia de loc părăsit. A doua zi mi-am băut cafeaua pe stabilopozi. Şi acelaşi loc arăta complet diferit. Îmblânzit, primitor. Soare, acordeon, cărţi vechi şi o doamnă tristă că era nevoită să se despartă de ele. Nu am ascultat muzică clasică 3 zile însă mi-am închipuit-o acolo, pe terasa unde s-ar fi servit dulceaţă. Doamne în rochii cambrate şi umeri bufanţi, cu umbreluţe brodate şi batiste cu monogramă, domni răsfoind ziare, băieţandrii îmbrăcaţi in costume de ,,marinel"alergând căţeii de companie. În foişoarele încadrate de coloanele pline de iederă ar fi cântat câte un cvartet; aer aristrocrat şi un pic din atmosfera lui Thomas Mann-Moartea la Veneţia. Cărtureşti, carte, cutiuţe pentru ceaiuri aromate, The Doors şi dichis; străduţele purtând amprenta turcească, cofetăria ,,Ghiocelul", portul Tomis şi lupoaica alăptându-i pe Remus şi Romulus; Neptun şi Costineşti, incursiuni pedestre, parada motocicliştilor, maşinilor de epocă şi a majoretelor frumoase şi abandon când eram aşa aproape de Vama Veche. Îmbulzeala, beţia, nebunia, distracţia împinsă la limită nu au fost target-ul meu. Despărţirea de Ovidiu, rămas bun de la Mamaia, teatru radiofonic şi galbenul ţipător al lanurilor de rapiţă pe drumul de întoarcere. Amintiri legate de ,,vraja mării" într-un nod marinăresc şi vânt bun în pupa! Murală I Maiami bici Murală II Şopârlă încălzindu-se la soare Seaside fashion De pe puntea Titanicului Prânz cu vedere în port