De-ale iernii

Faviu mic a învăţat să cânte ,,dragă domnişoară", a fost cu colindul (cu mami si tati ) și a primit covrigi iar moșu' n-a mai avut răbdare și a venit mai devreme la el, chiar dacă pe drum a încurcat cântecele și s-a apucat să le cânte ,,Iepuraș cocolaș"; Am lucrat vreo trei zile la rând la fularul bleo, întorcându-mă astfel cu gândul la mamaia Vasilica, cea care mă învățase să tricotez, în camera călduroasă cu poveștile la pickup, moșmoandele întinse pe-o bucată de ziar și ea stându-mi alaturi, purtând ilicul ivoriu de care prindea mereu un ac mare de siguranță.




Ca să exprim starea mea de aceste sărbători o să spun că pe când admiram o pereche de cizme mov-purple heart la Benvenuti (incaltamintea, pasiunea mea) - m-am trezit urând unei cunoştinte vechi , aflată în căutarea unui cadou -Sărbători plăcute! Auzi, plăcute. Mă mir că nu i-am dorit să fie cool . Sărbători cool! Ce-o fi fost în capul meu? Or să mi se pară mie fericirea atât de greu de atins încât mă mulţumesc cu ceva plăcut, agreabil ?

Râd cu Nico prin casă , răspundem cu replici din reclame, facem curățenie; Cronica despre concertul de anul acesta de sărbători o să lipsească. Am rămas vrăjită de o harpă care mi-aș dori să îmi cânte în fiecare seară până ce adorm.

Braduțul mic și stufos mi-a adus o părticică din altă poveste. Anul trecut l-am împodobit in doi. Am amețit pe undeva cd-ul cu Hrușcă dar mi-a venit în ajutor youtube. Nici un Crăciun fără Hrușcă.

25 dec. 7.30 dimineața.
O liniște monumentală. Pruncul se născuse. Am deschis geamul și am auzit un cânt, un glas de femeie. Am crezut că mi se pare dar cred că venea de la biserica din apropiere. Un moment unic pe care o să-l păstrez în cutiuța amintirilor speciale.

Am purtat haina pe care insistase tati să mi-o cumpăr. Se preta pentru Crăciun și m-am dus mai întâi la el să mă vadă. L-am întâlnit pe aleea albită și pe Faviu mic, venit la tataie să îi aprindă o lumânare și mă privea tăcut, cu ochișorii ca două boabe de cafea. Am rămas apoi doar cu Marius în biserică . Și îl simțeam cum stă și ascultă cu atenție, cum se închină. Cred că intuise fără să îi fi explicat nimeni vreodată ce înseamnă să stai treaz la slujbă.

,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire"...

O masă îmbelșugată din care ne-am infruptat fără a face abuz, giumbușlucurile lui Faviu, glumele noastre ca între frați, răutăcioase dar cu haz. Spre sfârșitul zilei grădina noastră îmbrăcată în zăpadă, uriașul om de nea cu măturoi și tichie pe cap și un cer cu reflexe de fucshia.
Și din nou liniște.

Sărbători fericite tuturor celor care pășesc în grădina mea virtuală !

Winter mood

Iarna asta se potriveşte cu un poncho alb pufos, fustă lungă tricotată şi concert cu muzică de cameră de ziua lui Beethoven; Cu prietena mea din N.Y. care mi-a promis că o să caute filmul ,,Le Dortoir" al trupei de teatru-dans Carbon 14 şi cu nostalgia pe care mi-o provoacă fiecare sfârşit de an la servici.
Iernii ăsteia îi stă bine cu zâmbete sincere şi colegi săritori, cu cd-ul cu muzică de sărbători din cutia de bomboane şi reni cu ochelari de soare.
Iarna asta se îngemănează cu întâlniri prietenoase, un drum la capitală după o carte de negăsit şi dorinţa de a-mi sărbători de acum înainte ziua numelui pe 17 decembrie.
Că altfel, zăpada răscolită de pe câmp, steluţe reci ce-mi rămân în părul ieşit de sub glugă, parcul meu îngheţat şi sentiment ostil faţă de anotimpul nu demult preferat.

Sfârşit şi început

Sâmbătă-primii fulgi de nea în ziua petrecerii firmei şi eu tot în pat, observând că în timp înveţi să fii mai degajat, să nu te mai preocupe ce o să porţi ci atitudinea.
O alegere neinspirată pentru dimineaţă- filmul ,,La double vie de Veronique"-care merită r(g)ânduri aparte într-o postare viitoare.

Mănunchi de rochii pentru trei fete nehotărâte şi o casă lăsată vraişte în urma preparărilor. O masă ocupată de patru DRG, o verişoară şi o prietenă ce a acceptat să mă însoţească, un tort în formă de rochie, obişnuitul speech al şefului nostru şi chemarea la ,,rampă"a protagoniştilor ce-au asigurat succesul serialului de 9 ani încoace.
De ce ne-am bucurat ? Pentru că pe vreme de criză încă avem comenzi. Ce am sărbătorit? Că în branşa în care te poţi menţine cu greu am răzbătut şi suntem chiar în top.
Conflicte stinse, schimbare majoră de atitudine a unor persoane faţă de anul trecut exact pe vremea asta. Rochia mea care iniţial fusese pedepsită să rămână acasă din cauza culorii care deşi la modă nu îmi părea indicată şi poze şterse din greşeală. Le aştept pe cele ale firmei din care o să postez vreo două. Hai trei.

20.12 edit




Prada încolţită





Bambi pe gheaţă




Duminică- îngăduinţa confundată cu slăbiciune şi bunătatea luată drept prostie. Vin fiert şi relaxare după o întreagă noapte dănţuită.

Luni- Oameni dispuşi să încerce pentru sănătatea lor tot felul de proceduri -un chin pentru a scăpa de altă durere. Un pisoi tigrat spălându-şi leneş lăbuţele pe canapeaua unde aşteptam eu de trei ore, şi peste toate ,,Ave Maria" ca muzică de relaxare în separeurile pentru masaj şi ozonoterapie.

Marţi- maşina mea camuflată în zăpadă. Status: invisible. Nu m-am mai bucurat atît de venirea iernii conducând încordată cu 20 la oră, simţind că nu mai ajung la destinaţie. Foloseam o expresie mai demult pentru a arăta că cineva a întârziat: Unde ai fost ? În Abisinia?
Am dat un google search pe Abisinia.

Decembrie

Am văzut de curând "The final cut (Memorie finală) dar nu regret că am prididit atât şi nu din cauza subiectului cam trist ci pentru că mi-a părut slăbuţ rău. Pe scurt tema filmului: un implant îţi înregistrează toată viaţa prin ochii tăi iar când mori, filmul vietii tale este transformat într-un „memorial”, o peliculă care va fi proiectată cu ocazia înmormântării.

M-am întrebat dacă mi-aş fi dorit aşa ceva. Ar fi nevoie de procesat vreo 600000 ore filmate-pentru cei 70 ani pe care o să-i trăiesc. Însă n-ai fi mai incitat să ştii ce gândeam într-un anumit moment? Derulând filmul vieţii mele la momentul dorit, să poţi afla misterul de dincolo de chipul meu sau al scenei înfăţişate?

Cam asta cred că face de fapt ,,grădina" mea, care respiră în paralel cu mine de prin 2007 , interval care poate fi străbătut în vreo două ore. Doi ani şi jumătate tumultoşi, comprimaţi in două ore. Prin metoda de trei simplă aflii că viaţa mea ar putea fi citită in 70 ore. Cu condiţia ca eu să mă rezum la esenţă, la ce consider important şi binenţeles să fiu sinceră cu mine în scrierile mele. Iar când nu pot sau nu ştiu să îmi redau starea, să o pot îmbrăca în haina metaforei ori să apelez la muzica şi poezia potrivită.

Stop cadru pe o zi de-a mea din decembrie. Dacă ai privi câteva imagini prin ochii mei ce ţi-ar spune? Ai vedea la fel ca mine trandafirii rosse aduşi mai aproape doar ca să-i privesc cum se deschid rotund ca nişte bujori transformându-se într-un imprimeu vintage ce dă încăperii un aer de căldură şi calmitate? Te-ai simţi pironit de privirea lui Puric de pe copertă, dezamăgit parcă de ultimele scenarii care-mi răpesc din preţiosul timp? Ai simţi mirosul de mandarine şi dorinţa mea de linişte? Ai ştii ce gândesc eu când primesc un mesaj jignitor sau îmi găsesc maşina lovită? Ţi-ai imagina că deşi mi-ar sta în putere să fac rău, nu vreau să-l fac? Te-ai gândi ca eu mă rog pentru tine când eşti pierdut?

Îmi plăcea o scenă din filmul ,,Ce-şi doresc femeile"când Mel Gibson se întoarce în birou şi vrea să audă ce gândesc asistentele lui dar nu aude nimic pentru că ele erau de partea lui şi nu îl urau. Ştii ce înseamnă să te autoeduci şi să ajungi la un stadiu în care nu numai să nu faci rău altor persoane, dar nici măcar să nu le gandeşti de rău ?
Ar putea filmul meu să îţi transmită doar prin imagini că eu nu vreau să ţin cu dinţii de porniri duşmănoase, de aceea îmi simt inima uşurată, nu încovoiată sub povara gândurilor haine şi a răzbunării? Că tocmai asta îmi dă putere să merg înainte pentru că este calea care nu are cum să dea greş. Este modul în care eu am ales să trăiesc pe când tu te zbaţi în mocirla propriilor demoni şi a concepţiilor pervertite, năpădit de tristeţe, orbit de furie şi fapte nesăbuite.

N-ai avea de unde să ştii. De aceea ţi le destăinui eu aici. And...cut!
Încă o săptămână până la concediu.

Moşu'

Focul trosnind în sobă, plăcinta făcută de mami, tati apărând vesel în visul meu şi al surorii mele, o lumînare aprinsă pentru el căci se numea Nicolae, biserica de la ţară ce poartă hramul Sfântului Nicolae, Nico ce îmi mărturisi că în fiecare an de ziua ei se simte ocrotită de un duhuleţ.

Şi interviu cu Faviu mic în primul an în care a venit la el Moş Nicolae
Traducere: Didinii =adidaşii

3 - 3

Mami, mâine plec la munte cu prietenii mei.
Cu ce ?
Cu maşina mea
Nu-mi place.
Păi pe tine nu te-am invitat .

Ce voia a să spună e că se îngrijorează de câte ori pornesc la drum cu maşina mea mai ales când e vreme rea dar şi ea ştie că glumesc când dau astfel de răspunsuri şi nu se supără. Ne permitem.

Zi începută deplorabil: nesincronizare la întâniri, telefoane ocupate, trafic peste aşteptări. Un popas după serpentinele Posadei unde ,,oştile " au stat faţă-n faţă şi o parte din nelinişte s-a risipit. Fetele nu se cunoşteau între ele şi nu îi ştiau nici pe băieţi. E delicat să aduci laolaltă mai multe persoane, să te mulezi după dorinţele tuturor, să împaci micile nemulţumiri .Singura verigă de legătură între ei eram eu, făcându-mă într-un fel responsabilă pentru reuşita unei zile frumoase. Numai că la căldurică şi o cafea, odată cu dezmorţirea mânilor s-a spart şi gheaţa invizibilă a unui decembrie blând şi ne-am trezit în discuţii prietenoase şi hilizeli fără griji, subliniind la un moment dat că nu aveam de ce să ne grăbim să ne întoarcem pentru că nu ne aştepta nimeni acasă. Privind către Castel i-am invitat la prânz la o masă lungă de lemn, stând ţanţoş în scaunele cu spătare înalte unde servitorii ne-ar fi adus prepeliţe, ficat de gâscă şi un vin vechi. A. a spus că nu sunt îmbrăcaţi corespunzător iar N., pasionatul nostru de istorie, ne-a stricat visul informîndu-ne că băruleţul ăsta în care ne savuram cafeluţa de sâmbătă era locul în care stăteau odinioară slugile regelui Mihai. Am glumit, gandindu-ne că de fapt şi noi suntem un soi de slugi la diverse persoane.

Apoi, am pus pe masă problema mea cea ma stringentă: eu cu cine votez? Nu am fost mulţumită de prestaţia unuia dar nu mă încântă nici personajele cu care se întovărăşeşte celălalt. Ca un amănunt minor : M.G. îi face cadou contracandidatului o carte de bune maniere dar soţia întoarsă din pauza la dezbatere se apucă să se rujeze în faţa camerelor de luat vederi.

Motive nostime ale lui C. împotriva lui T.B.: pentru că e urât, pentru că pe timpul lui a fost concediat, pentru că M.G. crede cu tărie că poate face schimbări iar lui T.B. îi place tăria.Una peste alta fiecare dintre ei ştia cu cine să (nu)voteze, numai eu speram într-o revelaţie salvatoare ca să nu mă simt vinovată pentru soarta ţării încă 5 ani.

O ,,cârciumă" cum ne place nouă să numim un restaurant decent (cu toate că ne-am fi dorit un locşor mai mic, mai intim) , cu nişte preţuri incredibil de mici, de ne aşteptam ca la aducerea notei să ni se spună că de fapt meniul nu fusese actualizat de trei ani (mulţumim prietenei noastre O. pentru pont) şi Moş Nicolae care era în trecere prin Sinaia şi mi-a adus o pereche de blugi mulaţi sexy (că elefănţelul când găseşte ceva să îl încapă trebuie să-l înfaşte :P).

Zi încheiată cu bine, mami anunţată de zborul fără turbulenţe şi aterizarea lină, rămas bun şi împăcarea că totul a decurs bine.
Pozele au ieşit tremurate. Din cauza berii, emoţiilor sau frigului?

Cu liniuţe, cum îmi place mie

Teatru
Zilele trecute Flavius a băut cafea. În joacă dar. Şi-a pus suc într-o ceşcuţă, a mimat că toarnă şi zahăr iar când a dat să bea, s-a prefăcut că e fierbinte şi că-l frige. Uf, uf. Are decât 2 ani şi patru luni. Şi ştie deja despre convenţia între actor şi spectator. Am rămas muţi cînd ne-a povestit mami. Aşasar, oamenii joacă teatru de mici copii.
Tatăl meu nu suporta falsitatea asta în filme şi de fiecare dată la o scenă când apăreau geamantane ţinea să ne amintească : ,,Alea sunt goale"! Prefera să se uite la un documentar despre viaţa reală pe care o ducea nu ştiu ce trib.


Lectură
Transcriindu-mi caietele pe celălalt blog, automat le recitesc. Şi mă minunez de concepţiile mele de la 16-17 ani. Şi nu tânjesc după filosofi sau romancieri. Mă citesc pe mine.


Shopping
- pentru mami - necesare şi ultra importante: Neuromultivita, plasturi Nicorette şi un RMN costisitor.
-pentru mine şi Nico: cerceluşi în formă de brăduţ şi ciubuc de atârnat în pom. Ce să facem şi noi?
- pentru Flavius: maşinuţă sau tractor cu remorcă- chiar dacă mai are vreo ţâşpe

Obişnuiam între noi, membrii familiei să ne cadorisim cu lucruri folositoare : o pastă de dinţi, o pereche de şosete. Tati lucra la Dero şi avea posibilitatea să cumpere produse la un preţ mai mic şi de fiecare dată primeam de la el aceleaşi cadouri : eu un deodorant solid sau lapte de corp, mami un deo Impulse- preferatul ei, Marius un after-shave sau un Axe. Ajunsesem să le numim ,,veşnice"pentru că ele se repetau la fiecare aniversare.
Job
Îmi plac întâlnirile mele la McDonalds cu d-na consultant. O femeie frumoasă, mereu aranjată. La început m-a deranjat că nu poate să ajungă de la Bucureşti decât după programul meu. Dar m-am obişnuit. De fiecare dată soţul vine cu ea( că de aici vine numele de soţ, nu? de la ,,a însoţi") dar stă de-o parte sau se întoarce s-o ia cu maşina când termină. Insistă să o tutuiesc cu toate că are copil de 20 ani. Şi stând cu ea la un ceai cald de fructe pădureţe mă cred într-un film cu spioni (poate în ,,A beautiful mind") când mă întreabă ,,aţi adus documentele"? Şi ne facem planul de ,,bătaie", şi îmi place să notez, să-mi aranjez cu grijă hârtoagele pe capitole şi îmi dă instrucţiuni legate de paşii următori.


Dragoste







.

Preludiu la după-amiaza unui ...meloman

Un meloman ostenit, împresurat de îndatoriri profesionale care nu mai poate susţine că ,,Dacă e joi, e filarmonică " şi îşi ţese o atmosferă feerică la birou .

Vaughan Williams - Fantasia on a theme by Tallis

Moscheles - Piano noncerto no. 1

Haydn- La vera Constanza -overture -Andante

Chopin- Piano concerto no. 1 , op. 11

Duphly - La Pothuin

Gorecki - Piece in old style

Cum mi-am petrecut 1 decembrie

Partea I

Cocoţată în vârful patului cu laptopul în braţe, urmărind "Taken".
Super acţiune cu Liam Neeson.




Partea a II-a

Le-am găsit pe hol, înainte de a intra la ora de pian. Îmi era dor să mai văd o băncuţă din anii mei de şcoală.



Mă mişc, îmi fac planuri, socializez. Încerc să fiu imparţială dar şi-aşa tot nu-mi găsesc vină.
Veselie în oraşul cuprins de sărbătoare naţională şi în pregătire pentru cele de iarnă, steguleţe tricolore şi gălăgie pe-o scenă, cafea fierbinte şi discuţii despre politică în care votul nostru ar trebui să meargă către cel mai mic rău (să nu votezi cu "bunicuţa" din nou! mă sfătuiau ei) şi prea frig pentru mine pentru a-i mai aştepta pe Irişi.
Fuga de artificiile de final care mi-ar fi dat o senzaţie seacă, de bucurie forţată, de întâmpinare a unui nou an cu temele nefăcute sau cu lecţia neînvăţată după încheierea celui plin de mustrări .





Încă două săptămâni până la concediu. Şi-apoi ce ?

Rufus Wainwright feat Dido -

No more candlelight, No more romance , No more small talk

Ca să nu existe confuzii

Când întrebi pe cineva cum trăieşte sau cum şi-ar dori să trăiască, de multe ori primeşti raspunsul: normal. Dar acum depinde ce întelege fiecare prin normalitate. Stiu persoane care sunt milionare in euro şi parcă nu se mai satură să alerge după bani iar viaţa de huzur pe care o duc li se pare firească. Acestea uită de zilele de naştere ale apropiaţilor, nu mai sunt încântate de nici un cadou, trăiesc la un nivel pe care mulţi dintre noi nu îl putem concepe, cu foarte mult peste ceea ce eu consider o viaţă îndestulătoare. Şi cunosc persoane care sunt mulţumite că au ce pune pe masă copiilor. Locuiesc într-o casă din chirpici, fără curent electric dar au bun simţ şi respect. Oameni cu frică de Dumnezeu. El a scris până acum două cărţi cu subiect religios şi îşi beau în doi cafeaua din ceşcuţele ciobite, lăsată pe plita sobei să nu se răcească. 

 Cum mi-aş dori eu să fie viaţa mea? Care sunt expectaţiile sau visele mele?

• să îmi pot permite în fiecare vară, după jumătate de an de muncă, un concediu cu familia mea (sot +copil/copii) în străinătate. Asta până când turismul în ţara noastră o să fie pe drumul cel bun

• să-mi dea mâna să ies câteodată la cină în oraş

• să pot găti măcar o dată pe săptămână ceva deosebit (întelegând prin asta de pildă fructe de mare nu mâncare de mazăre)

• să am posibilitatea financiară de a sărbători întotdeauna ziua de naştere a soţului şi a copilului. Aşa am fost obişnuiţi noi de când eram mici şi aşa vreau să continui. Ziua de naştere a unei persoane ar trebui să fie cea mai specială. E ziua în care ai venit pe lume şi ar trebui să te bucuri.

• să nu treacă vreun an în care să motivez lipsa bradului de Crăciun pentru copii şi a micilor cadouri prin lipsa banilor.

• să îmi pot păstra plăcerea de suflet mergând in fiecare joi la concertele de la filarmonică

• să îmi rămană resurse pentru a putea merge la Operă măcar o dată la două luni ( e un punct separat deoarece implică o cheltuială mai mare: benzină, bilete, în plus dacă ţi se face foame parcă nu se cade să combini rafinamentul cu McDonalds).

• să îmi pot continua lecţiile de pian şi în speranţa că unul dintre copii va fi atras de muzică nu va fi nevoie de o altă investiţie pentru instrument şi lecţii suplimentare acasă

• să putem merge măcar o dată la două săptămâni la munte cu o maşină care să nu consume prea mult.

• aş îndrăzni să îmi doresc şi un tratament facial de întreţinere (măcar o dată la două luni- sunt unele lucruri pe care chiar nu le poţi face acasă)

• insist pe biblioteca pentru copiii mei pe care eu nu am avut-o din lipsa banilor (fapt care nu m-a împiedicat totuşi să merg la împrumut sau sala de lectură) dar deja am început să achizionez cărţi de pe-acum pentru ei

Tot ce am înşirat aici ar putea fi trecut la ,,opţionale "cu toate că nu îmi par foarte greu de realizat . 

Ce ar fi însă o condiţie? De ce e neapărat nevoie într-o relaţie? De întelegere, iubire, respect. 

Dacă le ai pe acestea, toate celelalte pot veni de la sine sau mai elimini pe parcurs. Numai să găseşti armonia de cuplu şi un drum comun. 

N-am mania telefoanelor ultimul răcnet, nu îmi fac manechiură scumpă, nu mă vopsesc la salon, nu îmi ard pielea la solar, n-am apucături de a-mi achiziţiona ultima fiţă de cizme lungi ca să fiu în trend . Recunosc ca intre cei patru pereţi ai mei, când sunt doar eu cu mine, îmi place să mă coconesc. Îmi pregătesc cafeaua şi îmi pun ceaşca pe farfurioara pe care am aranjat în prealabil un şerveţel. Însă nu am aceleaşi pretenţii dacă vin la tine în vizită şi te-am prins cu vasele nespălate. Mă multumesc şi cu un pahar de unică folosintă (pe care ştiu că l-ai folosit de mai multe ori) dar măcar să fie curat. 

 Arată a anunţ de matrimoniale postarea mea ? Sunt doleanţele mele colosale ori simple ? Sunt sentenţioase ori acceptabile? 

Către ce tindeţi voi ? Care e normalitatea voastră ? 

 P.S. Nico a zis că şi-ar dori ca acest Revelion să îl facă în afară . I-am răspuns că putem ieşi din apartament la 12 noaptea. Ca să pună paie pe foc mami ne-a amintit că într-un an ne-am urcat ca nebunii pe bloc la trecerea dintre ani. Am putea repeta figura şi acum doar ca să-i îndeplinim dorinţa :p.

Zâmbet şi parfum. Amărui

Îmi place să fiu zâmbilicioasă. E un surâs aproape constant, deloc prefăcut, ci unul împăcat, al omului care încearcă să se bucure în fiecare moment de ce are, neuitând totuşi de cei din jur. Cand îmi merg toate bine s-ar putea spune că am motive, când mi se mai încurcă iţele tot încerc să nu-mi vărs pe alţii nemulţumirile.

Îi zambesc doamnei de la Carrefour care îmi cantăreşte lămâile şi îi mulţumesc de fiecare dată. Pentru mine e o fiinţă, nu un robot care tranteşte un sticker pe o pungă. Sesizez pe faţa ei o uşoară surprindere dar apoi simt că se uită totuşi pieziş la căruciorul pe care îl umplu într-o zi de salariu cu bunătăţi.

Îi zambesc vanzătorului din obor într-o dimineaţă de duminică , cand reuşesc să mă trezesc devreme şi vreau să îmi iau un nimic -o partitură veche sau un te miri ce care să-mi încânte singurătăţile. Poate că îi place că i-a zambit cineva între toate feţele acre matinale , sau poate ca nu dă doi bani pe surâsul meu şi cei 10-20 ron care pentru mine ar fi un moft pentru o mică plăcere duminicală, pentru el ar fi pâinea, cartofii, ţigările şi două iaurturi cu fructe pentru cei mici care îl aşteaptă acasă. Şi eu mă lăfăi pe-aici prin târg căutând "antichităţuri".

N-ar trebui să mă preocupe pe mine soarta altora, nu? Fiecare doarme după cum îşi aşterne. Fiecare se străduieşte să aibă pentru el şi familie ce e mai bun, unii trudesc din greu, alţii se mulţumesc cu puţin. Dar nu pot scăpa de un fel de sentiment de vinovăţie şi nu mă pot bucura pe deplin când văd cum înclină balanţa bunăstării în favoarea mea în timp ce alţii se târăsc de pe-o zi pe alta. Şi simt priviri invidioase, şi aud păreri că ar trebui să mă consider norocoasă. Dar pe mine nu mă întreabă nimeni dacă îmi lipseşte ceva sau dacă sunt cu adevărat mulţumită.

O salut mereu pe fetişcana care ne matură scara. Nu mă deranjează că e ţigăncuşă, nu am chiar nici un fel de pornire rasistă. La o atentă observare cred că suntem de-o etate cu toate că mie nu îmi dă nimeni vârsta pe care o am. De fiecare dată ea răspunde abia auzit şi îşi ţine capul plecat până când trec. Apoi îi simt ochii pătrunzători urmărind tocurile cizmelor printre zăbrelele balustradei, adulmecând in urmă parfumul meu fin, scump. Probabil că i-ar plăcea să fie în locul meu, poate îi e ciudă pe mine, şi nu poate să îşi imagineze ani de studiu, navete, nervi tociţi, pentru ceea ce am .
O singură dată a îndraznit să-şi ridice capul şi să mă întrebe:

E al dvs. copilaşul ?
Nu, e nepoţelul meu.
Ce varstă are ?
Doi anişori.
Să vă trăiască. Am şi eu , o fetiţă şi-un băieţel.
Să vă trăiască.

Şi atât. În momentul ăla am fost invidioasă pe fata care ne spală scările. În acea clipă toată ordinea se răsturnase şi ea era cea norocoasă. Ea avea ceva mult mai de preţ, avea comoara ei de care era mândră, care o aştepta acasă.
Am coborât încet treptele una câte una, luând cu mine singurătatea şi parfumul fin, scump, care devenise subit inodor.

Miracolul de la etajul 1

Dupa ora 4 răman cam singură pe la birouri.Telefoanele se opresc din vuiet, agitaţia se potoleşte iar tăcerea înghite coridoarele lungi şi reci.
Eu răman şi-mi continui în tihnă lucrul, cu ţăcănitul tastelor, o vioara la radio şi o ultimă gură de cafea. Într-una din astfel de dupa-amieze, cand ziua se îngană cu seara m-a atras afară o lumină de un roşu aprins , ca o firmă luminoasă care cuprinsese întregul etaj în culoarea flăcărilor.
Am iesit in uşă şi-am văzut minunea: soarele, o minge incandescentă îşi trimitea săgeţi roşiatice prin ferestrele mari pironind un tablou cu lalea îmbujorată şi licăriri de lumină sangerii se revărsau pe gresia marmorată şi pe zidurile albicioase din rigips. Simţeai că patrunzand in acea lumină plonjezi intr-o carte a lui Ray Bradbury sau te trezeşti mic, înapoi acasă , în faţa bradului împodobit cu steluţe roşii, verzi , albastre şi a instalaţiei ce făcea clip-clip . Ori într-o nava spaţială de unde priveşti cu uimire aurora ta boreală.
Descoperisem o fantă in timp, o evadare către locuri ravnite pe calea deschisă de holurile purpurii. Am părăsit apoi fabrica gandindu-mă la ziua de luni cand speram să revăd acel apus uluitor.
Cerul devenise rumen şi l-am urmarit pană cand griul oraşului şi munţii de blocuri au încercat să-l ascundă. Am ales un drum ocolitor, printre ochii de pisică ai maşinilor , vrand să iau cu mine ca într-o ultima sorbitură minunea din care nu mai rămăsese însă decat o simplă idee rozalie.

Amalgam de note

În prag de alegeri mi-am amintit de nişte desene animate şi spusele unui erou ,,the power is yours". Nu eram insă convinsă că vreau să mă folosesc de puterea mea, gandurile raţionale se împotriveau impulsului de moment şi mă făceau să mă indoiesc de alegerea facută. Dar electoratul majoritar era indragostit pană peste cap, sfidand motivaţii şi raspunsuri pertinente ce ar fi zdruncinat orice campanie. Caştigă gandul la săruturi printre rafturi cu bidonaşe cu spuma de baie, uitand de casieriţa nerabdatoare (invidioasa, plictisită să-i ardă de dulcegării).

Îmi bat la uşa minţii exemple venite din neunde legate de neputinţa mea, lucruri total nefolositoare dar de care sunt convinsă că n-aş fi capabilă: n-am fost in stare niciodată să fac roata şi nu o să reuşesc niciodată să stau in maini. Dar cum de alţii pot?

Timp de vreo două săptămani am trăit in trecut. Mă intorceam acasă şi urcand scările simţeam ceva familiar, o caldură amestecată cu miros de flori, însă nu ajungeam la etajul patru ci la vechea nostră casă. Eu eram micuţă, mami gătea mancărică de cartofi şi tati îşi lustruia tobele. În altă zi mă pregăteam de şcoală, în alta veneam şi le spuneam că am mai luat un zece şi alte griji in afară de a învăţa nu aveam dar pe atunci nu consideram învăţatul o grijă ci o bucurie, o plăcere.
E un privilegiu să pot avea astfel de trăiri dar şi-o durere pe care mi-o pricinuiesc singură, cand ma trezesc că de fapt nu am decat amintiri.

Ultima lecturare : Manualul calităţii al uneia dintre firme. 3 more to come. Corectat cu evidenţiator vesel roz bombon şi ornat cu semne de întrebare.

Privesc florile de pe masa de lucru printre gene şi le văd anemone pictate in tehnică de cuţit.

Decizia de a-mi face blogul privat cincisprezece zile m-a ,,costat" 600 locuri în zelist. Dar dacă n-am caştigat titlul de cea mai sexy bloggăriţă, ce-aş putea să-mi mai doresc ?:p.

M-am tot intrebat : cum îţi alegi un preşedinte? În primul rand trebuie să îţi placă de el (şi nu mă refer la frumuseţe că nu pentru asta l-am ales data trecută pe Băsescu) ci să îţi spună ceva privirea lui. Să-i citeşti în ochi seriozitate, determinare, apoi să îţi placă cum vorbeşte, cum promite, cum plănuieşte. Am urmarit dezbaterea. Geoană oferind flori soţiilor celorlalţi 2 participanţi ( gest care pe mine nu m-a mişcat prea rău), răspunsul cu soacra pe care nu l-am priceput (unele lucruri nu-mi sunt date a le întelege şi pace), Crin Antonescu dandu-l drept exemplu moral pe Tudor Chirilă, Băsescu strangand cu hotărare mana celorlalţi şi raspunzand cand Geoana i-a urat politicos ,,succes":,,Eu o sa am "! Bine, bine chiar dacă asta gandeai, chiar dacă eşti convins că aşa o să se întample, chiar dacă vrei să-ţi tachinezi adversarul, nu te poţi abţine? Niţică modestie n-ar strica. Sau crezi că noi norodul (sau nerozii ?) nu mai auzim?
N-am fost la vot ieri. Poate ma duc data viitoare. Pe la ţara a dat bine mersul ăsta cu măslina în punguţa pe la cei mulţi şi oropsiţi mai ales ca operaţiunea s-a făcut în ajunul alegerilor să nu uite omul cu cine trebuie să voteze.

Răsfoind caietele cu însemnări, am revăzut ,,blazonul "pe care îl puneam pe toate coperţile de pe la 16 ani încolo, simbolul BRC , o semnificaţie ştiută doar de mine , un însemn ce mă însoţea chiar şi-n gand întărind crezul meu.
Continui cu el şi in ziua de azi. Cand sunt mai liniştită, mai leneşă. Cand simt ca altfel vin sărbătorile şi mi-e dragă din nou bucătăria mea. Cand port acelasi parfum şi nu-mi doresc sa-l schimb, cand mi-am baut cafeaua în sorbituri mici şi mi-am aranjat trandafirii batuţi intr-o glastră transparentă.
Încă o lună pana la concediu.

In my sweet dreams

Mă consider o persoană puternică; nu-mi plang prea des de milă, suport durerea fară să mă vait ( o asistentă m-a laudat lu' mami cand aveam vreo 7 ani că nici n-am cracnit cand mi-a făcut o injectie la care multi adulţi se văicăreau); încerc să îmi rezolv singură problemele fără să depind de nimeni, să nu-mi uit de facturi, dări, citiri de repartitoare şi situaţii de apă; la servici sunt titirez , plina de energie; acasă mai schimb un bec, mai bat un cui sau dau un trafalet pe perete.
Sunt femeia barbat. Pană şi telefonul meu e in alertă sunand "ready for war".

Şi totuşi cand sunt răcită mi-ar plăcea să mă dădăceasca el. Să-mi aducă la marginea patului un ceai cu multa lămaie şi miere şi să păstrez cana in căuşul mainilor pană m-ar încălzi; să mă roage cu o pastilă chiar de-aş fi putut-o lua singură de pe noptieră; eu m-aş preface că n-o vreau că e amară şi el m-ar alinta, păcălindu-mă că e ultima: una şi gata iubita, să te faci bine! Apoi m-ar săruta pe frunte chiar de-aş mirosi toată a carmol şi m-ar ţine în braţe pană aş adormi.

Tocmai ce-am luat un Theraflu. N-am citit prospectul dar sper să dea stare de somnolenţă şi vise line.

Aleea cu mărunţişuri

Vineri am ratat sfarşitul lumii alături de prieteni pe motiv că aveam de lucru. Şi doar o singură dată era premiera mondială. Mişto scuză. Aş putea-o invoca la adevăratul sfarşit: nu pot participa că am de predat o situaţie urgentă, altfel mă concediază şefu'. Şi uite aşa ar trece Apocalipsa pe langă mine şi aş rămane in viaţă. Numai că ce m-aş face eu in lume unicul supravieţuitor ? Golită de sentimente, însingurată, lipsită de speranţă? Asemănarea cu ziua de azi e totuşi izbitoare.

Ultimele aprecieri primite : sunt simplă pe dinafară dar complicată în interior. Eu zic că cine nu se încumetă trebuie să caute ceva mai simpluţ sau umplut cu vid. E mult mai comod.

Pare-se ca anul ăsta vine Crăciunul mai devreme că aseară o persoană candva apropiată era mai sclipicioasă decat un brad împodobit.

Instalatorul cantă la pian, vorbeşte elevat şi foloseşte cuvantul "virgula" pentru a evita cacofonia; În trei ore mi-a rezolvat toate problemele de prin casă. O să am caldură in baie şi-am scăpat de grija că o să-mi inund vecinii.

O nouă ideee care mă animă : să-mi transcriu pe un nou blog caietele cu însemnări pe care le păstrez din adolescenţă.

M-am pricopsit cu o răceala şi mi-am cheltuit (aproape) toţi banii pe cele trebuincioase casei şi medicamente.

Seara privesc prin perdea stelele, vecinul de la doi care se expune ostentativ într-un dans lasciv pe geamul din bucătărie, ferit de privirea soţiei şi perechea proaspăt mutată la 4 care îşi aranjează lucrurile prin cameră cu nerăbdarea tinerilor porniţi in viaţă. Îmi caut bomboanele mentolate pentru tuse, mă culcuşesc sub pilotă şi-mi mai pun o dorinţă către Moş Crăciun.
Azi o lună.

Odd days

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

Amurg de toamna - Lucian Blaga

Instantaneu sepia

ÉdouardLalo -Simfonia spaniolă, Op. 21





Audiată pe RRM

Declaraţie de avere

Am o baterie bandajata la chiuveta din bucătărie, un calorifer de schimbat în baie şi o teavă spartă care îmi tot inundă gresia. Cineva îmi spunea că îmi trebuie un bărbat în casă. Mai degrabă un instalator care să îşi facă meseria şi apoi să dispară.

Am planuri măreţe în legatură cu mami. Vreau să se facă bine şi să se ingrijească mai mult că prea s-a neglijat din cauza bolii şi a necazurilor. Vreau să se lase de fumat, să se coafeze, să îşi facă manichiura, să iasă mai mult în lume - nu numai la servici şi atunci de parcă ar alerga-o cineva. Mi-a zis razand că şi ei i-ar plăcea multe şi că o să imi facă o listă cu ce şi-ar dori. Abia aştept s-o citesc. Ador listele. Mai ales că va fi lista cu bucuriile mamei mele pe care o s-o ajut să şi le împlinească.

Am prieteni care ţin la mine, mă ascultă cand simt nevoia să vorbesc cu cineva şi avem N moduri de a ne petrece weekendurile .

Am chef de şotii cu doamna de la bucătarie care raspunde la telefon cu gura plină sau cu fraţii mei pe care îi sun imediat dupa ce se opreşte curentul şi îi intreb foarte serioasă ce au băgat in priză de a rămas toată fabrica fără electricitate.

Am un cer bleo cu faşii de roz şi bleumarin şi-l privesc ca printr-un hublou la servici cand soarele se piteşte şi o altă zi de lucru se încheie.

Am cate o glumă pentru colega mea din Franţa despre un material "leopard înfuriat" cand ştim că nu putem decat să radem după ce ne alegem cu mustrări. Şeful are întotdeauna dreptate.

Am o geantă nouă de o culoare nedefinită şi o pisicuţa Musette de pus la un fermoar primită in locul restului care lipsea vanzătoarei.

Am o comandă la Avon facută pe un post-it, unul dintre produse fiind bărbatul în costum de la pagina 23(parcă). Fata mi-a răspuns că nu l-a putut identifica pentru că n-are cod dar o să caute prin stoc; i-am atras atenţia că nu vreau unul prăfuit.

Că multe mai am .Că-s bune sau mai puţin bune, nu prea se bagă de seamă cand te exprimi ca şi cum ai fi stăpan de comori şi dai pe-afara de prosperitate .
Şi mai aveam un cantec : "Am nimic fără tine"...dar l-am cedat la partaj.

I finally did it !

Dimineaţă . Intru in coafor , mă uit in jur încercand s-o localizez pe tipa care mă tunsese de atatea ori. Nu ştiam cum o cheamă. Întreb de domnişoara creaţă.
Se uită una la alta şi apoi concluzionează:
Loredana trebuie să fie !Păi nu mai lucrează demult. E in prenatal.
(A, bun. Între două tunsori de-ale mele oamenii mai fac şi copii).

Puteţi să rămaneţi acum dacă vreţi.
La cine ?
La mine de exemplu.
Am măsurat-o rapid. Tinerică, faşneaţă.
Ok!
Începu să imi acopere umerii şi să mă întrebe ce-aş dori răsfirandu-mi parul.
Aţi incercat cumva un roşu?
Cu alte cuvinte : renunţaţi la experimente acasă că nu vă ies!

O ucenică mai tanăra se postă langă noi şi asistă plină de interes, sucindu-se după ea cand ii stătea in calea vizuală căci nu voia să-i scape nici un amănunt.

O alta, mai negruţă, spărgand în dinţi seminţe, le intrebă pe toate colegele dacă vor ceva de la Mcdonalds. A mea nu vru şi continuă să-mi prindă cu grija părul in agrafe.
La cateva scaune mai la dreapta, coafeza in varstă care îmi arsese mie acu multe veacuri părul cu un permanent, cu toate că promisese că nu o s-o facă. Ea nu mă mai ştie dar eu nu pot să uit şi o evit. Mai am pe listă una care m-a tuns exact in stilul pe care il stie ea (mami îmi spunea ca de multe ori a plecat plangand de la coafor pentru că una le spunea ea că doreşte şi alta ii făceau. Cred că sunt setate pe un anumit tip de tunsoare) .

De asta prefer fetele astea mai tinere. Ele par să asculte şi doleanţa clientului.
Intră o doamnă sărită de 50 de ani. Se duce la renegata mea( observ ca avem preferinţe - eu pentru cele tinere, cele in varstă pentru cele de-o seama cu ele, gandindu-se probabil ca au mai multă experienţă ) .
Aceasta ii raspunde:
Sa nu fiţi pe grabă că o mai am şi pe doamna de pe canapea.
Da, nici o problemă, merg alături să cumpăr nişte nasturei şi revin.
Revine , se dezbracă de palton şi se asează cuminte , aşteptandu-şi randul.

(Ba eu sunt pe grabă, că-s fugită de la servici şi dacă vine şeful meu şi nu-s acolo o să auziţi pană aici urlete. Şi uite cum fetişcana asta m-a inţeles fără să îi fi menţionat. Şi cat de iute îi merge foafeca).
E mult dacă iau atat ?arătandu-mi vreo 5 cm din lungimea părului.
Nu e , taie-l că nu mai suport să-l car !

Negruţa se intoarce de la Mc cu vreo 3 pungi, se bagă dupa tejghea şi incepe să infulece iar tot coaforul fu patruns de un miros de hamburger, acoperindu-l pe cel de spuma de păr sau fixativ. Alta, in varstă şi plinuţă dispare cu prada în spate pentru a o devora.

Ucenica priveşte în continuare faşcinată de viitoarea ei meserie.O alta dă la mană doamnei care ceruse răbdare, bigudiuri ca nişte sărmaluţe mici, subţiri şi reuşise să umple cu calm, fără grabă, jumătate de cap de doamnă(tot inaintată în varstă).

Îmi place să îmi perie cineva părul , mă cuprinde o stare de moleşeală şi mai că m-ar lua somnul(mai ales cand mă şi spală la cap) . Şi stand aşa, pe scaun, acoperită cu două huse mi-am dat seama de un lucru: cum ţin eu cu dinţii de anumite locuri, de o anumită infaţişare , cum mi-e teamă de schimbările majore, cum nu vreau să renunţ la unele obiceiuri. Aici am venit dintotdeauna. Şi aici se coafa pe vremuri mami iar eu asteptam cuminţică şi cand işi făcea manichiura, imi dădea şi mie tanti aia cu un strat colorat pe unghiuţe.
Odata, ducandu-mă cu ea la coafor într-un ajun de An Nou, am dat peste Capra şi mami a cerut nişte flori din hartie creponată din pomul împodobit. Eu am parat-o lu tati că i-a dat un nene flori şi s-au ciorovăit vreo două săptămani pe tema asta pană cand mami şi-a dat seama despre ce flori vorbesc.

Tunsoarea îmi fu gata. Şi numai 20 ron. Şi în timp ce îmi puneam eşarfa, bucuroasă c-am scăpat ieftin şi că-mi stă şi bine pe deasupra, o aud pe vecina proaspăt venită plangandu-se in timp ce coafeza îi pulveriza fas-fas-părul :
Miroase a ceapă !
Explicaţia coafezei plinuţă şi în varstă: ei, e de la soluţia aia de permanet, de unde să miroasă a ceapă?
Explicaţia mea: coafeza uitase să se spele pe maini dupa ce îngurgitase cheesburger-ul în spate.

Ucenica mă privi admirativ.Nu ştiu dacă pe mine sau ,,capodopera"executată de cunoscătoare.
Ieşind pe usă am simţit că parcă venise primăvara acum după ce scăpasem de păr; cateva claxoane imi confirmară părerea că arat bine, că doar nu voiau să îmi atragă atenţia că am traversat printr-un loc nepermis sau că lăsasem maşina aproape in stradă.
Mi-am sunat apoi verişoara să îi spun cat m-a costat tunsoarea la mine la "cooperativa" cum îi place să mă tachineze. Ea are părul scurt şi a dat 40 ron la salon de fiţe. Uite aşa fac eu economie;).

Marţi spre miercuri

Situaţii iritante ce vin să-mi zădărnicească planurile dupa servici; burniţă, ganduri ce-mi dau ghes şi o plimbare prin pădure; frunze galbene aşternute pe şoseaua singuratică plouată şi Albinoni cu al său Adagio; lecţie dublă de pian şi menuetele lui Bach; spre dimineaţă biscuiţi cu ciocolată fară număr, fară număr şi Bridget Jones pentru încurajare.

Din categoria "Văzute şi plăcute"

"The reader"
cu Kate Winslet











"Pride and prejudice"
cu Keira Knightley şi Matthew Macfadyen

2 în 1

O masa rotundă strangand laolaltă amici apropiaţi şi un prieten ce a numărat pană acum treizeci de anotimpuri tomnatice şi continuă optimist ; o atmosferă de(i)stinsă şi planuri mareţe pentru cealaltă pereche de care el, bărbatul nu avea ştiinţă cerand în ajutor (şi-n glumă) un pahar cu vin; o nouă prietenă cam necăjită, un pic de ,,adevăr sau provocare" şi o ,,capcană" pentru a fi convinşi să încercăm un club pe care nu-l vizitasem niciodată.
Trecand de 12 noaptea i-am urat amicului din nou ,,La mulţi ani "fiind şi Mihai pe deasupra.

Între ieri şi azi

Pămantul jilav, frunze uscate si lumanări sfaraind, aprinse la mormintele celor dragi care nu mai sunt cu noi; totuşi nu eram deprimată şi am avut convingerea că tati şi mămica Gena stau impreună de vorbă.
Miros de tămaie, coşuri impodobite cu ştergare şi o rază de soare printre icoane, ca o alinare pentru dorul de cei pierduţi.
Ascultand predica parintelui si rugăciunea către Iisus-îndreptarul nostru, am simtit un fel de realitate deformată, ceva asemănător saltului in timp. Şi dintr-o dată m-am văzut mică, şi am simţit că o să mă întorc acasă unde toţi cei pe care ii pomeneam azi sunt de fapt acolo făcand pregătiri de Crăciun.
Şi-poi tristeţea n-avea cum sa rămănă printre noi cand Flavius mă pofti în căsuţa lui de faş în care nu intru decat pe sfert şi ne-am jucat şi ne-am buşit cu maşinuţele iar la plecare m-a imbiat cu al lui glăscior : ,, Să mai vii pe la mine!"

Alegeri

- Am renunţat la setarea folosirii limbii romane la servici căci e-mailurile mele - in număr destul de mare şi expediate întotdeauna în viteză - sunt numai în engleză şi forma finală era de genul:
,, Did zou received the samples zesterdaz? Waiting for zour confirmation. Thank zou".

- Am abandonat în ultima clipită formula de politeţe cand dupa aproape o lună de corespondenţă cu Esin pe e-mail, mi-a trebuit un raspuns urgent şi a trebuit să sun. Şi m-a trăznit pe moment ideea că ar putea fi femeie nu bărbat. O voce piţigăiată dar din cale-afara de amabilă imi confirmă banuiala.
Think fast!

Incă o săptămană

Am găsit pandantivul care se va potrivi la inelul de argint cu marcasite si onix. Şi nu l-am lăsat pe alte maini, sau ma rog, pentru alte gaturi ci l-am achiziţionat intr-o suflare.

Capitala are iz de altă ţară, simţi că totul e scump şi-mi pare mai evidenta lupta pentru a răzbate.

Flaviu mic nu mai baguie cuvinte, nu mai incropeşte propoziţii ci incheagă fraze in toată regula.

Îmi dă o senzaţie stranie faptul că numai eu şi Anette ştim drumul secret către "gradina". E ca şi cum ne-am intalni aici şi-am sta impreună in linişte ori ascultand ce ne place nouă...poate Concertul nr.2 pentru pian al lui Rachmaninov; şi ii povestesc doar ei, nu e nici un alt prieten prin preajmă, nu e nici o ureche curioasă sa-mi afle gandurile, sărate ca nişte lacrimi.

Mă pregătesc sufleteşte pentru "Călăuza " lui Tarkovsky.

Am descoperit un blog şi-un suflet frumos.

Mi s-au intors prietenii de pe alte meleaguri si deja plănuiesc mult placutele intalniri din trecut.

16 zile , insomnie, flori veştejite in glastră şi dorinţa tot mai aprigă sa mă descotorosesc de păr chiar dacă el sărmanul n-are nici o vină.

If I lay here

If I just lay here

Would you lie with me 

And just forget the world ...

Pentru ce il mai iubesc eu pe Beethoven

“De ce compun? Ceea ce sălăşluieşte în inima mea trebuie să iasă la lumină. De aceea compun .Nu există nimic mai frumos decît să te apropii de dumnezeire şi să răsfrîngi lumina ei asupra neamului omenesc.”

“Cine va pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloşia în care se tîrăsc ceilalţi oameni.”

"Am răbddare şi mă gîndesc că orice rău aduce cu el şi un bine. Aş fi atît de fericit să vă pot fi cumva de folos , chiar dincolo de mormînt. Să ştiu că-i aşa aş zbura bucuros în întîmpinarea morţii".

"Vreau să dovedesc că oricine are o purtare vrednică şi plină de nobleţe e în stare, în virtutea acestui fapt, să înfrunte nenorocirea.”

” Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea".

"Divinitate, tu care de acolo din înalt poţi citi adîncul sufletului meu şi-l cunoşti, ştii că-n el sălăşluieşte numai dragostea de oameni şi rîvna de a face bine.”

Ludwig van Beethoven

Pentru el

Pentru el aş suporta meciurile de fotbal de la tv
Aş primi un cătel in locuintă
Aş invaţa să joc sah
(M-) aş găti
M-aş opri să ii cumpăr de la chiosc “Săptămana financiară” chiar dacă aş fi zorită
M-aş muta intr-un apartament cu chirie
Aş chiuli de la lecţiile de pian ca să alergăm impreună prin ploaie
Mi-ar trece repede supărarea cand ne-am ciondăni

Şi poate multe altele la care nu m-am gandit acum. Şi cel mai minunat ar fi că el n-ar cere nimic din toate astea si m-ar plăcea asa cum sunt .

Detalii

Fulguia ieri dimineaţă cand am coborat şi gandul că intru in iarna singură mă infrigură mai tare decat vremea; nu-mi mai merge litera “x” pe tastatura de acasă, fapt ce mă împiedică să imi exprim exasperarea; mi-a placut un episod din“Clara Sheller” , o filmare de dupa un umăr lăsand sa se intrezărească o privire, o sprănceană încruntată; un tort in formă de pom de Crăciun care apare fugitiv, (deşi urmand exemplul de mai jos putea sa zacă pe masă sub ochii noştri facăndu-ne să ne săturăm de dulce fără a-l fi gustat măcar.); n-am timp sa mă duc să mă tund, dar imi stă cuminte părul intr-o coadă de ponei; mă stresează eventuala întalnire cu d-na de la 2 care iar vrea să imi aducă ceva la cunoştinţa; Vreau un ceai de sunătoare sau orice altceva care linişteşte; Anette şi-a facut blog şi mi-am amintit de ziua in care am forţat-o pe verişoara mea să îşi facă şi ea iar după ce am completat in locul ei paşii necesari şi-a ales ca nume pentru blog, din milioanele de variante si combinaţii posibile- Ale mele.

Mai puneti niste pahare!

Da ! pentru Keira care este frumoasa si joaca bine, pentru Ralph Fiennes care mi-a parut adorabil in rolul sotului vrednic de ura si dispret, pentru decoruri si costume.

Nu! pentru felul in care ni s-a expus acest tablou trist al femeii captive intr-o casnicie nefericita, a carei singura menire era sa aduca mostenitori, al femeii constranse sa renunte la adevarata dragoste pentru indeplinirea indatoririlor, nevoita pe deasupra sa accepte si infidelitatea sotului.
In mod firesc ar fi trebuit sa plang, dar acum priveam cu Nico si apoi pe Nico intrebator sa-mi confirme ca nu numai eu am senzatia ca tot trebuie sa se intample ceva, ca actiunea stagneaza, ca devenise plictisitor, ca nimic nu impresioneaza.

Nu! pentru tentativa de poveste de dragoste in care eu ca privitor nu sunt pregatit in nici un fel emotional de unde si lipsa oricarei impresii in momentul in care cei doi iubiti reusesc sa se intalneasca.

Cu ce am ramas in urma filmului? Cu imaginea unui amanunt atat de evident incat pe parcurs a devenit de-a dreptu' enervant:
Dupa casatorie, un clinchet de toast ne anunta intrarea in scena a personajului principal colectiv: paharele.
-Ducesa e ridicata de la masa in durerile facerii insa in prim plan stau tantos paharele.
-Ducesa are un moment intim cu prietena de companie (care devine a sotului ulterior) din care nu lipseste paharul ( fair enough, da bine un pahar de vin in alcov, numai sa nu simti indicatia de regie "tine-l mai sus "!).
-Ducesa frecventeaza petreceri unde ploua cu pahare, chiar si cand e singura in cadru, un pahar o fileaza de la spate.
- Mai toate personajele importante se delecteaza la un joc de ruleta, sorbind din pahare. Ducesa se retrage, dar pe metereze raman in paralel paharele, perfect aranjate de recuziter inainte de tragerea scenei.
-Lady Bess se ridica de la masa pentru a o insoti pe ducesa si a-i impartasi micul lor secret. Ce credeti ca ia cu ea pana la usa pentru a sustine intensitatea momentului premergator scenei incandescente ce urma sa vina? Paharul.
-Ducesa discuta aprins cu sotul despre soarta ei, filmata dintr-un unghi din care sa nu cumva sa lipseasca ...ati ghicit: paharele.
- Ducesa planuieste cu viitorul iubit sa il ajute in demersurile politice. Binevenit prilej cu care trebuie sa bea dintr-un pahar.

Paharul devine asadar un laitmotiv, un martor al nasterii, petrecerii, suferintei. Este el, paharul.
Nu pot spune ca nu am o oaresce placere fata de acel rubiniu al licorii si modelul delicat al paharelor, insa folosite in mod abuziv devin un element sacaitor.

Si ca un spectator atent la detalii caruia i s-a pus pata pe atatea pahare de vin (sau lichior) si n-a avut ce face intr-o dimineata de sambata, m-am gandit sa va ofer si voua...pahare:






































poza luata de nu mai stiu unde...eu am numarat 13 pahare .Cred ca le tinea o prelegere.