M is for Mare

Nu trebuia să devină ostilă, nu avea voie să rămână păstrătorul amintirilor frumoase dar apuse şi să mă îndepărteze, de teama reîntânirii cu trecutul proaspăt îngropat. Aşa că m-am pregătit să îmi înfrunt o altfel de fobie. Plimbarea lungă pe faleză, eu cu gândurile mele şi tălpile masate de nisipul care sfârâia uşor la reflux. În liniştea dimineţii, când marea e calmă şi zgomotul valurilor e atât de liniştitor, ne-am pornit ca nişte căutători de comori să culegem scoici sidefate, pietricele, unele coral, altele maronii ca nişte năsturei, melcişiori -viitoarea mea brăţară şi bucăţele de sticlă care şlefuite de apă şi nisip păreau smaralde mătuite. Martora atâtor iubiri şi decepţii, marea strânge în albumul său sumedenie de cadre ale poveştilor ce se oglindesc în ea. Le păstrează tăcută în adânduri. Nu te bântuie şi nu le aduce la suprafaţă decât dacă vrei. Depinde de tine. Am avut puterea să nu vreau. Apoi, stând lungită şi lenevind la soare pe şezlong, mă gândeam cât de bine e să fii împăcat cu tine, să te simţi bine doar tu cu tine. E acea tihnă pe care i-o datorezi sufletului tău, e timpul pe care îl dăruieşti sinelui. O cazemată imaginară, o regăsire după un zbor lung şi istovitor, presărat cu multe iluzii şi vise sfărâmate. Şi cu toată această calmitate, motoraşele creierului nu se opriseră din lucru, puneau în continuare ordine în gânduri. Degete îngropate în nisipul fierbinte şi valurile unduitoare, lectura mea, un semn de carte găsit pe plajă şi muzică blues-Ray Charles-Georgia. Cineva pregătise acest weekend pe gustul meu. Plescăitul picioarelor bătând marea, nisipul lipit de corpul meu a la videoclip Chris Issac, salvamari înotând ca nişte flipperi, coada de la clătitele cu ciocolată şi fructe exotice şi cerceii mei ca bobiţele de coacăze roşii dându-se huţa la urechi. Şi momentul de solitudine de la plecare. Când m-am dus să îmi iau rămas bun de la ea. Devenise zbuciumată, valurile se spărgeau la mal, spulberându-mi pentru totdeauna prejudecata, promiţând că îmi va fi prietenă pe viitor. Trecusem cu bine testul, piatra de încercare. Nu ştiu cât să fi stat aşa. Cinci minute sau jumătate de oră. În faţa imensităţii ei acaparante timpul îşi pierduse puterea. Dar cum ai putea să povesteşti cuiva ceea ce simţi, dacă nu a fost acolo să vadă şi să trăiască acele momente? mă întrebase o persoană dragă. Ei, tocmai aici e problema, aşa cum spunea şi Stendhal: ,, Singura ta grijă este doar aceea de-a pune cuvântul care exprimă cel mai exact cu putinţă ideile tale, şi într-asta constă toată arta scrisului". Mă înveţi şi pe mine ? Păi cine a zis că eu ştiu ? Luni la servici aş fi dormit cu capul pe birou. Marţi mi-am mai revenit. Şi m-am îmbrăcat în marinar. Nu mă întorsesem fără suveniruri. Tricou cu dungi şi căluţi de mare. Iar dacă aş fi avut şi o beretă, oricine m-ar fi văzut la cârma vasului (vorba doamnei M. ).