Ce alţii aruncă eu colectez. Şi uite aşa m-am făcut cu mobilă de la doamna de 72 de ani, care bucuroasă că are cu cine discuta în singurătatea ei, ne-a servit pe mine şi mătuşa cu un capucino şi am stat la poveşti până la 10 şi-un pic. Preţul a fost modic, cum le-am coborât de la etajul 5 a fost beleaua. Am re-creat apoi în sufragerie atmosfera doamnei Antoaneta, cu servantă, masă mare de 12 persoane cu geam de cristal şi scaune tapiţate cu model vintage. Îmi făcuse cu ochiul şi fructiera şi bomboniera de sticlă din bucătăria doamnei dar nu cred că se îndura de ele. Erau daruri de suflet.



Vecinul mă strigă la gard. Ştiu că vrea să îmi amintească de jgheaburi şi opritori de zăpadă ca să nu se mai trezească cu toată apa, respectiv zăpada la el în ogradă. De data asta îmi cere voie să intre să îşi ia căţelul. Zăcea bolnăvior pe o grămadă de crengi la mine în curte. M-am dus eu. O privire bleagă , pierdută, un corp inert. N-a schiţaţ nici o mişcare când l-am ridicat şi l-am dat stăpânului. Parcă doar te ruga cu privirea să îl ajuţi.

Festivalul de la Urlaţi. E funny când vezi indicatorul care îţi arată cât mai ai până acolo: Urlaţi 3 km. Păi nu te doare apoi în gât?
Nimic spectaculos, nimic atractiv. Străchini am, cu ghiveciul de tufănele nu puteam să mă car pe acolo mai ales când s-a pornit ploaia, poate o ie m-ar fi aranjat dar m-am gândit că nu o să am unde s-o port.

O mini mireasă dansa la Konaque într-o rochie prea lungă şi prea înfoiată pentru înălţimea ei. Nişte sticle de bere goale stăteau aliniate ca pentru tras la tir pe o tejghea de lemn. Vinul se urca la cap şi picioarele îmi jucau feste. O melodie mai veche fusese supusă unui remix. Mie îmi place originalul:


Simone - Pra não dizer que não falei de flores - Argentina 1984

Natură galbenă cu greier. Adus de la ţară. Cântă numai când îi închid lumina. E de-acum co-locatar.