,,Preocupări"

O seară ploioasă se potriveşte unei singuratice. O umbrelă, o eşarfă de stewardesă şi pantofi noi coral ca nişte ouă de Paşte sub care scrâşnesc pietricelele trotoarului ud. Aleg fără grabă ardei şi lămâi din micuţa piaţă deschisă pînă la 9, unde doamna vânzătoare-patroană îmi spune amabil că roşiile mari sunt goale pe dinăuntru, să iau mai bine din cele mici că-s tare gustoase;
Parcarea din poieniţă încă îl mai găzduieşte pe ariciul-pogonici care se transformă într-o minge ţepoasă de cum mă apropii de el; acasă, după ce mă descotorosesc de haină şi geantă, deschid tv-ul pe Mezzo. E plăcută starea asta. Să ştii că nu te zoreşte nimeni, că poţi face ceea ce îţi place. A doua zi am uitat umbrela şi ploaia mi-a pleoştit părul. Care apoi s-a ondulat.O femeie plouată e mult mai frumoasă, mai sexy. Mai ales dacă e morena. Eu prefer să fiu anostă. La cât de repede mă prinde răceala. Sau invizibilă o vreme.

Am primit prin poştă cartea găsită pe okazii.ro -Muzica- artă greu de înteles? a lui George Bălan. Încă o caut pe cea a lui Leonard Bernstein.

Tresalt când revăd locuri dragi : casa de la ţară care credeam eu în copilărie că seamănă cu cea a lui Arghezi pe care o botezase ,,Mărţişor". Am căutat-o azi din curiozitate pe internet. Nu seamănă deloc. Imaginaţia mea întrece în frumuseţe realul.

O curte imensă plină ochi cu flori a devenit locul nostru secret de întâlnire. ,,La lalele". Ce desfătare trebuie să fie să te trezeşti, să ieşi pe balconul casei tale şi să le dai bună dimineaţa. Le-am văzut seara, le-am urmărit în timpul zilei, am tras cu ochiul la ele şi când ploua.

Îmi încolţise demult un gând pe care l-am dat la schimb cu altul. Dar chiar să-ţi faci casa sa pară veche costă. Ducând planul ceva mai departe de plăcerea mea actuală, mi-am dat seama că vreau intrări separate pentru copii, ca nu are rost să îmi pun acum centrală termică dacă vreau să măresc bucătăria, că sobele de teracotă îmi plac dar ocupă spatiu mult, că vreau o cameră de audiţii. Când eram mică mă gândeam la ceva frumos ca să adorm. Acum mă gândesc la cum va arăta casa mea.

Telefonul meu scoate multe poze neclare. Sunt ca nişte tabouri. Le prefer aşa. La tv nu mă mai uit. De Islanda am aflat de la un client din Uk. Am apucat să văd printre picături ,,Basic instinct". Încă nu ştiu cum se termină.
Mă simt bine în pielea mea.

Le Concert

Am primit finalmente filmul lui Radu Mihăileanu. După ce îmi agitasem toţi prietenii, după ce descărcasem atâtea codecuri pentru a-l putea vizualiza pe cel luat din reţea, după ce am vrut să mă duc la Bucureşti când am auzit că a apărut la cinema.

Seară de aprilie. Atmosferă calmă, locul cel mai comod, ecranul cel mai mare din casă, luminile stinse, Sangria şi tiramisu. Şi mult aşteptatul film pe care l-am revăzut aseară şi în varianta originală (limba rusă). Îţi mulţumesc încă o dată !



Andrei Filipov, dirijorul din film obsedat de Concertul lui Ceaikovski:

,,Acest concert este ca o confesiune. Un ţipăt. În fiecare notă muzicală este viaţă. Toate notele sunt în armonie. Căuntând fericirea. Eu gândesc că în Concertul am găsit ultima armonie, absolutul musical, perfecţiunea.

Teatrul Balsoi. Sala plină. Lume multă. Concertul începe. Miracolul vine. Lea… sublimă. Vioara magică ne-a urcat pe mine şi orchestra către cer, foarte sus. Noi am zburat. Noi impreuna cu publicul am zburat către ultima armonie.

O orchestră este o lume. Fiecare vine cu un instrument şi un talent diferit. Şi se reunesc pe timpul concertului pentru a interpreta împreuna în speranţa redării unui sunet magic aşteptând armonia . Ăsta e adevaratul comunism. Numai pe durata unui concert''.

Am citit pe blogul Mediartys că orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti a participat la înregistrările pentru coloana sonoră a acestui film. Şi nu mică mi-a fost mirarea şi bucuria cînd am văzut că în programul acelei săptămâni aveau taman

Concertul in Re major pentru vioara si orchestra, opus 35
La vioara - Sebastian Câşleanu

Un condur de catifea cu toc subţire şi diamant sclipitor, câteva chipuri senine, absorbite de munca pe care o fac cu atâta pasiune pe scenă, un solist la vioară aducând cu DiCaprio, cu un bis superb. Şi peste toate ...Le Concert. Adierea primăverii, vioara magică şi ultima armonie.

Saturday mood

Un vis cu fluturi viu coloraţi şi lanuri de grâu peste care un preot mă îndemna să trec uşor cu mâna -mi-am amintit a doua zi rememorând visul de gladiatorul ; o după-amiază cu petale galbene şi roşii, soare moleşitor şi predare în braţele apatiei.
Ea citea. Între rafturi de cărţi mirosind frumos a hârtie proaspăt tipărătă. În lumea ei cu muzică liniştitoare gândul că am putea vârâ o carte în geantă şi ne-am vedea apoi de drum, era hăt departe. După ce ne-a arătat ceea ce ne interesa, s-a întors cuminte la locul ei şi şi-a continuat lectura. În lumea ei am descoperit-o pe Norah Jones.



Norah Jones - Come Away with me

Later edit- după vreo şase audiţii şi după ce am citit şi versurile mi-am dat seama ca spune şi ,,yellow grass". Ce-mi mai plac coincidenţele astea!

Ploaie în luna lui April

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Ploaie in luna lui Marte- Nichita Stănescu

Butaşi de trandafir, o fântână arteziană în paragină şi şuieratul vîntului într-un jgheab desprins; nori de vată şi brazde părăsite pe care crescuseră flori de Nu-mă-uita.

Concertul pascal, primăvară şi revenire la viaţă, coridoare vaste, clapele unui clavecin mângâiate de manşete dantelate şi Bach detronându-l pentru acel final de seară pe Vivaldi după ce am audiat ,,Ciaconna".

Ocolul bisericii , miros de iarbă crudă şi licărul din ochii oamenilor luminaţi de Lumina Sfântă. Ai crede că dacă i-ai privi atunci mai atent ai putea să le citeşi cele mai tainice doruri şi dorinţe.

Noaptea de Înviere când cei din jur erau parcă hipnotizaţi, cântând alene, fără vlagă ,,Hristos a înviat" şi Lumina mea adusă cu grijă, stingându-se tocmai după ce am păşit pragul blocului.

Cd-ul cu Mozart şi buchetul de flori-fără motiv, întâlnirile reconfortante cu Anette şi magnolia- subiect comun de şedinţe foto.

Zilele trecute prietena mea mă întreba dacă am păstrat jurnalele de pe vremea cînd eram noi la teatru. Şi cu toată modestia mea, cu scuzele că scrierile mele sunt fără valoare literara, voia să le citească. Să retrăiască acele momente, să readucă în prezent mireasma anilor de demult.
De aceea continui şi acum să îmi păstrez în ,,grădină" fărâme, stări, bucurii. Peste ani şi ani o să-mi doresc să le retrăiesc. Zâmbind.

Brandenburg Concerto No.4, BWV 1049-Andante