Între ieri şi azi

Pămantul jilav, frunze uscate si lumanări sfaraind, aprinse la mormintele celor dragi care nu mai sunt cu noi; totuşi nu eram deprimată şi am avut convingerea că tati şi mămica Gena stau impreună de vorbă.
Miros de tămaie, coşuri impodobite cu ştergare şi o rază de soare printre icoane, ca o alinare pentru dorul de cei pierduţi.
Ascultand predica parintelui si rugăciunea către Iisus-îndreptarul nostru, am simtit un fel de realitate deformată, ceva asemănător saltului in timp. Şi dintr-o dată m-am văzut mică, şi am simţit că o să mă întorc acasă unde toţi cei pe care ii pomeneam azi sunt de fapt acolo făcand pregătiri de Crăciun.
Şi-poi tristeţea n-avea cum sa rămănă printre noi cand Flavius mă pofti în căsuţa lui de faş în care nu intru decat pe sfert şi ne-am jucat şi ne-am buşit cu maşinuţele iar la plecare m-a imbiat cu al lui glăscior : ,, Să mai vii pe la mine!"