Decembrie

Am văzut de curând "The final cut (Memorie finală) dar nu regret că am prididit atât şi nu din cauza subiectului cam trist ci pentru că mi-a părut slăbuţ rău. Pe scurt tema filmului: un implant îţi înregistrează toată viaţa prin ochii tăi iar când mori, filmul vietii tale este transformat într-un „memorial”, o peliculă care va fi proiectată cu ocazia înmormântării.

M-am întrebat dacă mi-aş fi dorit aşa ceva. Ar fi nevoie de procesat vreo 600000 ore filmate-pentru cei 70 ani pe care o să-i trăiesc. Însă n-ai fi mai incitat să ştii ce gândeam într-un anumit moment? Derulând filmul vieţii mele la momentul dorit, să poţi afla misterul de dincolo de chipul meu sau al scenei înfăţişate?

Cam asta cred că face de fapt ,,grădina" mea, care respiră în paralel cu mine de prin 2007 , interval care poate fi străbătut în vreo două ore. Doi ani şi jumătate tumultoşi, comprimaţi in două ore. Prin metoda de trei simplă aflii că viaţa mea ar putea fi citită in 70 ore. Cu condiţia ca eu să mă rezum la esenţă, la ce consider important şi binenţeles să fiu sinceră cu mine în scrierile mele. Iar când nu pot sau nu ştiu să îmi redau starea, să o pot îmbrăca în haina metaforei ori să apelez la muzica şi poezia potrivită.

Stop cadru pe o zi de-a mea din decembrie. Dacă ai privi câteva imagini prin ochii mei ce ţi-ar spune? Ai vedea la fel ca mine trandafirii rosse aduşi mai aproape doar ca să-i privesc cum se deschid rotund ca nişte bujori transformându-se într-un imprimeu vintage ce dă încăperii un aer de căldură şi calmitate? Te-ai simţi pironit de privirea lui Puric de pe copertă, dezamăgit parcă de ultimele scenarii care-mi răpesc din preţiosul timp? Ai simţi mirosul de mandarine şi dorinţa mea de linişte? Ai ştii ce gândesc eu când primesc un mesaj jignitor sau îmi găsesc maşina lovită? Ţi-ai imagina că deşi mi-ar sta în putere să fac rău, nu vreau să-l fac? Te-ai gândi ca eu mă rog pentru tine când eşti pierdut?

Îmi plăcea o scenă din filmul ,,Ce-şi doresc femeile"când Mel Gibson se întoarce în birou şi vrea să audă ce gândesc asistentele lui dar nu aude nimic pentru că ele erau de partea lui şi nu îl urau. Ştii ce înseamnă să te autoeduci şi să ajungi la un stadiu în care nu numai să nu faci rău altor persoane, dar nici măcar să nu le gandeşti de rău ?
Ar putea filmul meu să îţi transmită doar prin imagini că eu nu vreau să ţin cu dinţii de porniri duşmănoase, de aceea îmi simt inima uşurată, nu încovoiată sub povara gândurilor haine şi a răzbunării? Că tocmai asta îmi dă putere să merg înainte pentru că este calea care nu are cum să dea greş. Este modul în care eu am ales să trăiesc pe când tu te zbaţi în mocirla propriilor demoni şi a concepţiilor pervertite, năpădit de tristeţe, orbit de furie şi fapte nesăbuite.

N-ai avea de unde să ştii. De aceea ţi le destăinui eu aici. And...cut!
Încă o săptămână până la concediu.