Miracolul de la etajul 1

Dupa ora 4 răman cam singură pe la birouri.Telefoanele se opresc din vuiet, agitaţia se potoleşte iar tăcerea înghite coridoarele lungi şi reci.
Eu răman şi-mi continui în tihnă lucrul, cu ţăcănitul tastelor, o vioara la radio şi o ultimă gură de cafea. Într-una din astfel de dupa-amieze, cand ziua se îngană cu seara m-a atras afară o lumină de un roşu aprins , ca o firmă luminoasă care cuprinsese întregul etaj în culoarea flăcărilor.
Am iesit in uşă şi-am văzut minunea: soarele, o minge incandescentă îşi trimitea săgeţi roşiatice prin ferestrele mari pironind un tablou cu lalea îmbujorată şi licăriri de lumină sangerii se revărsau pe gresia marmorată şi pe zidurile albicioase din rigips. Simţeai că patrunzand in acea lumină plonjezi intr-o carte a lui Ray Bradbury sau te trezeşti mic, înapoi acasă , în faţa bradului împodobit cu steluţe roşii, verzi , albastre şi a instalaţiei ce făcea clip-clip . Ori într-o nava spaţială de unde priveşti cu uimire aurora ta boreală.
Descoperisem o fantă in timp, o evadare către locuri ravnite pe calea deschisă de holurile purpurii. Am părăsit apoi fabrica gandindu-mă la ziua de luni cand speram să revăd acel apus uluitor.
Cerul devenise rumen şi l-am urmarit pană cand griul oraşului şi munţii de blocuri au încercat să-l ascundă. Am ales un drum ocolitor, printre ochii de pisică ai maşinilor , vrand să iau cu mine ca într-o ultima sorbitură minunea din care nu mai rămăsese însă decat o simplă idee rozalie.