o zi la cursuri

prin 1995...


Ma pregatesc cu o ora inainte dar stiu sigur ca voi intarzia .Nu stiu cum se face ,dar mereu ajung in ultimul moment .Alerg pe ultima suta de metri si reusesc sa ajung inainte ca ceilalti colegi sa intre in studio.

Incepem incalzirea.Ma simt bine in mijlocul lor .Ma simt protejata si parca nu-mi mai este frica. Mai am totusi un tremur al picioarelor care nu ma paraseste .

Dupa terminarea incalzirii, facem un studiu cu ajutorul mainilor. Le privesc si imi dau seama ca nu am fost niciodata preocupata sa le dau atata atentie. Nimic nu mai exista in jurul meu.Sunt doar eu,si-mi privesc mainile.Mainile mele care incep sa se miste, sa zburde , sa se bucure de libertate.Aud vocea profesorului, clara, blanda.Simt ca traiesc cu adevarat.Da,traiesc, ma simt puternica, libera , linistita .Nu ma mai intereseaza ce se afla in afara acestui studio.Simt ca plutesc , inima imi bate puternic, si inchid ochii. As ramane asa o vesnicie insa glasul profesorului vine sa rupa vraja:,,Relaxati-va pe loc"".

Ne miscam apoi pe scena ,mergem mai grabiti ,alergam. Apoi ne asezam pe fundal, cu spatele la ceilalti colegi din sala.Toate luminile se sting .Ramanem intr-o tacere apasatoare .Pentru un moment am emotii, cred ca nu voi reusi sa fac ceva plauzibil , ceva care sa-i impresioneze pe cei prezenti.Dar imi aduc aminte ca am langa mine niste prieteni care, probabil se afla in aceeasi situatie cu mine si brusc prind curaj.Ma cuprinde o bucurie pe care nu o pot descrie. Simt doar ca ii iubesc pe toti.

O muzica lina ma face sa ma trezesc din visare .Incet, incet se aprinde cate o lumina si incep sa ma misc.

Imi inchipui ca ma trezesc dintr-un somn greu si nu stiu unde ma aflu.Peisajul e mirific , totul ma impresioneaza .Verdeata , pasari,animale , flori , frumoase flori .Un cer senin (care de altfel se afla pe fundalul scenii si nu este construit in imaginatia mea ) ma face sa ma simt ca in rai .Privesc totul cu uimire si bucurie . Incep sa pasesc usor ,condusa de muzica aceea sublima si ajung in cele din urma in fata scenei. Acolo ma opresc , privesc in departare si vad o fiinta pe care o iubesc si pe care o rog sa vina spre mine. O implor ,ridic mana vrand s-o ating dar ea nu vine .Ma intristez ,sunt dezamagita si plec ,intorcand totusi privirea catre fiinta mea.

Imi ramane peisajul ,imi raman celelelate din jur , pe care le privesc cu acelasi interes pana ajung la cer .Acolo ridic capul ,vrand parca sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ajute.

Este atat e frumos cerul asta !Zici ca e pictat de marele Michelangelo.Este atat de senin si parca vad ingerasi zburand.
Dar frumusetea se destrama.Muzica devine din ce in ce mai tragica,abstracta . Fiinte urate ,ciudate invadeaza paradisul meu .Ma ingrozesc . Ajunsa in fata scenei ,speriata, incerc sa ma apar de ele. Toti sunt agitati, le aud zgomotul pasilor pe scena, ,alearga, totul devine infernal. Ma zbat sa scat de aceste vietati rele , ma lupt pana cand nu mai am putere .Ajung in fundal la cerul salvator si totul se opreste .

Un moment de pauza dupa care revine muzica linistitoare ...Ca si cum ruga ne-a fost ascultata iar cosmarul a trecut .Cosmar dat ca sa ni se aminteasca de faptul ca sunt multe rele pe pamant si nu trebuie sa uitam sa ne rugam.Binele a triumfat .

Ne terminam pendularea si cadem la podea intr-o dulce visare.

Luminile se sting pe rand una cate una. .Aud rasuflarea colegilor mei si parca le aud si inimile batand. Momentul se prelungeste si ramanem asa in intuneric cu ochiii inchisi . Si de departe , strapungand acea tacere asurzitoare ,venind parca de pe un alt taram , auzim vocea profesorului : ,,bine,copii"!