Cernind amintiri

Tare-mi sunt dragi iesirile la tara, intoarcerea la simplitate si la obiceiuri de odinioara; s-o ascult pe mami amintindu-si de parca imi citeste gandurile insetate de astfel de povestiri despre strabunica lipind pe jos in casa si pe prispa cu pamant galben iar dupa ce se usca asternea o rogojina; cum din mijlocul parmalacului atana de sus niste cercuri cu trei sarmulite impreunate ce tineau locul suporturilor pentru ghivece cu garofite parfumate albe, roz, grena; cum pentru Paste varuia casa si-i dadea un brau cu negru apoi taia o bucata de iarba proaspata din gradina cu tot cu pamant pe care o punea la intrare in camera iar copiii stateau in genunchi pe ea, se inchinau si luau Pastele.

Mami facuse odata " camera taraneasca" dupa cum o numeam noi cand eram mai mici , amuzati ca in loc sa se modernizeze mai mult se ingroapa in trecut , si stransese acolo mileuri crosetate de bunica, servete de etamina cu "musculite" multicolore, o blanita de iepure, mielusei pastrati intr-o glastra, un bufet maro mesterit de tataia in care pahare stinghere insemnau amintiri din adolescenta sau daruri de suflet de care nu voia sa se desparta; pe pat aranjase un cearceaf bordurat cu lalele si un macat facut de mana; si-si mai gasisera locul carti de rugaciune, o carpeta cusuta cu migala tot de mamica Gena si iconite incoronate cu stergare. Si ne spunea mereu ca ii place cand miroase casa a varuit, a proaspat, a perdele spalate, iar pe masa servetul cusut de mana era intoteauna curat si scrobit.

Pare-se ca toamna trezeste in mine pofta pentru indeletniciri gospodaresti, deschide usite ce dau in pridvorul strabunilor mei, ma face sa trag aer cu nesat si sa gonesc dupa istorisiri din timpuri de demult. Data trecuta am cautat prin dulapuri la tara o basma de lanica fina, crem cu flori mari rosii pe care o purta mamica Gena. Voiam s-o gasesc neaparat .Probabil ca era certitudinea ca astfel de vremuri au existat si pe batatura nostra si nu mi le-am imaginat eu din cartea cu Morometii.

O fi varsta de vina sau toamna cu-ale ei daruri ? O fi gardutul din frunze rosiatice, roscovele, curtea plina de flori tomnatece, poamele, si nucul batran martor al copilariei mele? Or fi culorile pastelate ce-mi strecoara in suflet nostalgie sau gandul ca am cu cine imparti astfel de maruntisuri care pana nu demult nu-mi erau asa apropiate ?
Deja ma gandesc ca la anu' vreau sa am rosii din gradina mea, sa imi pun singura pepenasi la murat si sa-mi fac o bucatarie de vara cu un pervaz plin cu ghivece de lut din care sa rasara o multime de muscate care sa -mi bucure diminetile.