In graba mea de a consemna toate peripetiile de la N.Y. nu am spus mare lucru despre piesa de teatru pe care am vazut-o acolo .Si nu cred ca e suficient sa afirm ca am vazut-o de patru ori si nu m-am plictisit si sa atasez un filmulet facut din sala , fara a da mai multe detalii.
Dar iata :Trupa : The Living Theatre - a fost infiintata in anul 1947 .de Judith Malina.
Scriitor : Kenneth Brown
Piesa : THE BRIG - a castigat premiul Obie pentru cea mai buna piesa in 1963 .A fost apoi filmata intr-o singura noapte cu o camera portabila, iar filmul a castigat premiul pentru ,,cel mai bun documentar " la Festivalul de la Venetia din 1964.
Scrisa in 1963 ,piesa a fost inspirata din experienta autorului pe care a trait-o intr-o inchisoare a Corpului Infanteriei Marine din propria tara in timpul Razboiulul Corean.
Piesa zugraveste brutalitatea gardienilor care joaca un ritual nebunesc al degradarii. Prizonierii sunt umiliti si vedem cum o fiinta umana normala degenereaza intr-un animal .
Ea reaminteste audientei cu o forta rasunatoare ca ,,it doesnt matter wheter you're a foreign detainee or one of America's proudest: if you're on the inside ,your ass is grass" .
Nu ni se dezvaluie care erau infractiunile comise .De fapt,nu e nici un fel de expunere.
,,The brig " nu are o poveste .Piesa ne arata doar o zi din viata soldatilor prizonieri din USA:
Piesa zugraveste brutalitatea gardienilor care joaca un ritual nebunesc al degradarii. Prizonierii sunt umiliti si vedem cum o fiinta umana normala degenereaza intr-un animal .
Ea reaminteste audientei cu o forta rasunatoare ca ,,it doesnt matter wheter you're a foreign detainee or one of America's proudest: if you're on the inside ,your ass is grass" .
Nu ni se dezvaluie care erau infractiunile comise .De fapt,nu e nici un fel de expunere.
,,The brig " nu are o poveste .Piesa ne arata doar o zi din viata soldatilor prizonieri din USA:
Ei se trezesc , fac dus, se barbieresc, fumeaza, fac putina curatenie-toate lucrurile normale pe care multe persoane le-ar face in cursul unei zile obisnuite.
Dar lucrurile care li se intampla lor incep sa devina diferite :
-In loc de ceas desteptator, prizonierii sunt treziti de zgomotul facut de un capac de tomberon pe gardul de plasa .
-Prizonierii sunt strigati dupa numarul de prizonier ,nu dupa numele lor.
-Sar din pat , se imbraca repede ,fac exercitii in curte , si pe parcursul intregii zile , ei se supun metodei de miscare a inchisorii :un mars sacadat , cu coatele ridicate si pumnii stransi langa barbie.
-Spatiul din inchisoare e delimitat de linii albe pe dusumea iar prizonierii trebuie sa ceara permisiunea ca sa o poata trece. De fapt,trebuie sa ceara permisiunea pentru orice,chiar sa si fumeze .Iar daca uita sau gafeaza, gardienii le reamintesc bucurosi cu un pumn in stomac.
-De fiecare data cand se intorc in celula trebuie sa citeasca in liniste din,,Marine Manual" ,stand in picioare langa patul metalic ( cand nu citesc , manualul trebuie pastrat sub boneta pe perna ).
-Pe langa brutalitatea fizica, exista si dezumanizarea de a nu avea nume si nu se permite prizonierilor sa vorbeasca sau sa-si exprime opinia sau ceea ce simt.
Judith Malina a regizat aceasta piesa intr-o maniera controversata .Ea pune piesa in scena intr-un mod care rupe bariera dintre teatru si real.Ea nu permite actorilor sa stea ,acestia fiind intr-o continua miscare si chiar primesc pumnii in stomac .Binenteles, isi incordeaza muschii pentru ca stiu cand urmeaza sa-i primeasca dar s-a intamplat sa fie si luati prin surprindere si sa-i incaseze de-adevaratelea.Asa ca-i simt pe propria piele...
Privitorul devine incet,incet ,unul dintre prizonierii anonimi prinsi in acest brutal purgatoriu. El undura ,in acealasi timp cu prizonierii ,dezumanizarea mentala a vietii in inchisoare cat si aspectul pedepselor fizice,pentru ca prizonierii sunt implicati in asa activitati incat e incredibil cum nu-si pierd jumatate din greutatea corpului intr-o singura zi .
-In actul doi , spectatorii sunt martorii venirii unui alt prizonier .Brown nu ne usureaza situatia , lasandu-ne sa-l vedem laolalta cu ceilalti in actul 1 .El ne implica in poveste .
Asa ca , in momentul in care noul prizonier intra ,il vedem cu ochii veteranului care stie mai bine care este situatia si spera indurare .
De cand cu descoperirea unor locuri ca inchisoarea Abu Ghraib si Guantanamo , piesa a capatat o noua relevanta care nu putea fi anticipata in anii anteriori.
Piesa e menita sa dea audientei o privire fugara asupra unei zile in inchisoare si acest lucru necesita un efort si din partea publicului.Acesta are parte de zgomote infernale dar si de tacere de moarte.
Este dificil sa analizezi felul in care joaca actorii pentru ca prizonierii nu au niciodata nici un fel de reactie .Asta a fost si motivul disputei dintre mine si prietena mea dupa prima vizionare . Eu sustineam ca nu iti poti arata talentul actoricesc intr-o astfel de piesa .
Actorii privesc tinta inainte in tacere tot timpul , exceptie facand momentele in care trebuie sa raspunda unor comenzi sau cand cer permisiunea sa treaca LINIA ALBA.
Fetele lor nu au nici o expresie si gardienii se asteapta din partea lor sa se comporte ca niste roboti.
Albert Lamont joaca rolul prizonierului care nu mai rezista iar Brent Bradley este cel caruia i-au fost dat responsabilitati pentru ca raspunde foarte repede la comenzi .
Productia lui Brown nu este o experienta placuta .Nici nu s-a dorit a fi una.
Finalul este tulburator: dupa ce se da stingerea si toti prizonierii sunt in paturile lor metalice suprapuse, gardienii aprind lumina si ii cheama la apel .Apoi ii trimit din nou la culcare . Figura se repeta de cateva ori iar cand sunt din nou in pat , seful gardienilor intra si ii intreaba ironic :
Dar lucrurile care li se intampla lor incep sa devina diferite :
-In loc de ceas desteptator, prizonierii sunt treziti de zgomotul facut de un capac de tomberon pe gardul de plasa .
-Prizonierii sunt strigati dupa numarul de prizonier ,nu dupa numele lor.
-Sar din pat , se imbraca repede ,fac exercitii in curte , si pe parcursul intregii zile , ei se supun metodei de miscare a inchisorii :un mars sacadat , cu coatele ridicate si pumnii stransi langa barbie.
-Spatiul din inchisoare e delimitat de linii albe pe dusumea iar prizonierii trebuie sa ceara permisiunea ca sa o poata trece. De fapt,trebuie sa ceara permisiunea pentru orice,chiar sa si fumeze .Iar daca uita sau gafeaza, gardienii le reamintesc bucurosi cu un pumn in stomac.
-De fiecare data cand se intorc in celula trebuie sa citeasca in liniste din,,Marine Manual" ,stand in picioare langa patul metalic ( cand nu citesc , manualul trebuie pastrat sub boneta pe perna ).
-Pe langa brutalitatea fizica, exista si dezumanizarea de a nu avea nume si nu se permite prizonierilor sa vorbeasca sau sa-si exprime opinia sau ceea ce simt.
Judith Malina a regizat aceasta piesa intr-o maniera controversata .Ea pune piesa in scena intr-un mod care rupe bariera dintre teatru si real.Ea nu permite actorilor sa stea ,acestia fiind intr-o continua miscare si chiar primesc pumnii in stomac .Binenteles, isi incordeaza muschii pentru ca stiu cand urmeaza sa-i primeasca dar s-a intamplat sa fie si luati prin surprindere si sa-i incaseze de-adevaratelea.Asa ca-i simt pe propria piele...
Privitorul devine incet,incet ,unul dintre prizonierii anonimi prinsi in acest brutal purgatoriu. El undura ,in acealasi timp cu prizonierii ,dezumanizarea mentala a vietii in inchisoare cat si aspectul pedepselor fizice,pentru ca prizonierii sunt implicati in asa activitati incat e incredibil cum nu-si pierd jumatate din greutatea corpului intr-o singura zi .
-In actul doi , spectatorii sunt martorii venirii unui alt prizonier .Brown nu ne usureaza situatia , lasandu-ne sa-l vedem laolalta cu ceilalti in actul 1 .El ne implica in poveste .
Asa ca , in momentul in care noul prizonier intra ,il vedem cu ochii veteranului care stie mai bine care este situatia si spera indurare .
De cand cu descoperirea unor locuri ca inchisoarea Abu Ghraib si Guantanamo , piesa a capatat o noua relevanta care nu putea fi anticipata in anii anteriori.
Piesa e menita sa dea audientei o privire fugara asupra unei zile in inchisoare si acest lucru necesita un efort si din partea publicului.Acesta are parte de zgomote infernale dar si de tacere de moarte.
Este dificil sa analizezi felul in care joaca actorii pentru ca prizonierii nu au niciodata nici un fel de reactie .Asta a fost si motivul disputei dintre mine si prietena mea dupa prima vizionare . Eu sustineam ca nu iti poti arata talentul actoricesc intr-o astfel de piesa .
Actorii privesc tinta inainte in tacere tot timpul , exceptie facand momentele in care trebuie sa raspunda unor comenzi sau cand cer permisiunea sa treaca LINIA ALBA.
Fetele lor nu au nici o expresie si gardienii se asteapta din partea lor sa se comporte ca niste roboti.
Albert Lamont joaca rolul prizonierului care nu mai rezista iar Brent Bradley este cel caruia i-au fost dat responsabilitati pentru ca raspunde foarte repede la comenzi .
Productia lui Brown nu este o experienta placuta .Nici nu s-a dorit a fi una.
Finalul este tulburator: dupa ce se da stingerea si toti prizonierii sunt in paturile lor metalice suprapuse, gardienii aprind lumina si ii cheama la apel .Apoi ii trimit din nou la culcare . Figura se repeta de cateva ori iar cand sunt din nou in pat , seful gardienilor intra si ii intreaba ironic :
,,Are all my children asleep"?
Si ei raspund :,,Yes ,Sir" !
Am primit filmuletul de mai jos de la prietena mea care joaca alaturi de ,,The Living Theatre ".
Politistii sunt pe bune ,nu sunt actori .Aveau intentia sa-i aresteze pe cei din trupa dar acestia au fost sustinuti de aplauzele publicului.Au scapat .De data asta.
http://www.theaterscene.net/ts/articles.nsf/OBP/2398F4737A203FAB852572D5001BFB0E
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu