2 martie

A trecut un an de cand el nu mai e cu noi dar il simt de parca ar fi fost o vesnicie. Zilele astea insa am rememorat fara voia mea trairi , momente asa cum s-au petrecut de parca s-au mai intamplat o data.

M-am revazut cu el la urgente impreuna cu fratii mei , incapabili sa ii alinam durerea , nestiind ce sa ii spunem cand ne-a intrebat de ce doctorii il trimit acasa si de ce nu ii dau un tratament, de ce nu il interneaza.
Am strabatut inca o data acelasi drum de intoarcere catre casa care a fost un calvar , deznadajduiti , cuprinsi de sentimentul ca totul e pierdut si noi nu putem schimba nimic ,apoi incurajandu-ne cu gandul ca poate a doua zi Marius se va duce la Bucuresti unde cineva ii va da medicamente inventate peste noapte care il vor pastra pe el pentru noi .
Am stat iar langa el , abia ghicindu-i cuvintele ,i-am simtit mana calda mangaindu-mi fata si i-am revazut privirea sfarsita .Am resimtit momentul in care dupa o zi stat la capataiul lui , mi-am dat seama ca drumul lui se opreste aici ; ca cel care fusese tatal meu cel bun avea sa ne paraseasca pentru totdeauna ; am refuzat sa accept si m-am incapatanat sa sper ca el se va face bine.
I-am citit din nou din cartea de rugaciuni si am pus candela si icoana in camera lui. Dar parca Domnul nostru nu mai voia sa ma auda , ca si cum rugamintile si lacrimile mele erau in zadar - el tot ar fi plecat.
Am intrat iar la cumnata mea in camera .Aici totul parea atat de frumos iar Flavius cel dragalas ma privea cu ochisorii lui migdalati .Si am auzit din nou prin perete gemetele tatalui meu si cu greu am putut adormi.
M-am zbatut din nou ,trecand de la o stare la alta – cand crezand din tot sufletul ca se va insanatosi , cand pierzand orice speranta. Si cand am inteles ca nu mai e cale de intoarcere si el nu mai poate fi salvat ,am plans si l-am implorat pe bunul Dumnezeu sa se indure si sa il ia la El ca sa nu se mai chinuie atat.
Am trecut fara vrere prin clipele alea cand am urat pe toata lumea …pe asistenta care nu mai venise , pe doctorii care nu–l ajutasera si poate ca si pe Dumnezeu . Imi pierdusem bruma de curaj sa ii pun perfuzia pentru ca mi-era mila si teama sa nu il doara caci dadusem gres din prima incercare .Si mi-am dat seama cat de mica si neinsemnata sunt . Ca nu sunt nici macar cat un varf de ac ,ca toti banii din lume nu l-ar putea ajuta ,ca nu pot decat sa las totul in voia Domnului.
Mi-am amintit cum dupa o saptamana in care s-a chinuit , duminica seara ma trimisesera ai mei sa stau putin sa ma odihnesc iar Marius se dusese sa isi faca baie . Dar nu am putut sta mult. Era ca si cum voiam sa imi petrec langa el fiecare clipa pe care o mai avea de stat cu noi. Nu vazusem niciodata un om stingandu-se .Iar cel care avea sa nu mai fie era chiar tatal meu.
Si cum a vrut el Dumnezeu ca in acea clipa sa ii fim toti aproape !Nico si mami erau langa el , Marius isi facuse baie mai repede iar pe mine nu ma rabdase sufletul sa stau si sa ma odihnesc .Si i-am fost toti alaturi atunci cand si-a dat sufletul . Familia lui de aur –asa cum ii placea sa se mandreasca in lume.
M-am vazut stand in genunchi la picioarele lui,plagand si rugandu-L pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.

M-am indepartat apoi .M-am vazut ghemuita jos, langa canapea ,cu genunchii la gura , urmarind ca intr-un film tot ce se petrece in jurul meu .Nu am simtit nimic. Nu am plans.M -am uitat la oamenii astia care se agitau prin casa noastra.L-am privit pe fratele meu care de acum ramasese barbatul casei ,facand lista de cumparaturi cu multa grija sa nu uite nimic. Mi-am dat seama ca pe mine n-ar trebui sa se bazeze nimeni in acest moment.Am plutit asa in deriva iar dupa trei saptamani cand parca m-am trezit , am realizat ca nu mai este si a durut groaznic.

Ar trebui sa simt zilele astea ca vine primavara . Ar trebui sa dau uitarii astfel de momente si as vrea sa nu mi-l mai amintesc zacand neputincios.Dar numai de ne-am putea alege amintirile …

Imi vin in minte acum garoafele portocalii atat de parfumate pe care mi le-a adus de ziua mea cand eram micuta. Imi amintesc cum batea ritmul muzicii pe bordul masinii mele atunci cand voia “sa iesim in décor” si cum dadea cate o reprezentatie de cantat la tobe pe cand stateam la curte .Cum facea o mancare delicioasa reusind s-o intreaca pe mami cateodata , cum ne prapadeam de ras cu istorisirile lui din copilarie.
Despre cati oameni se spune atunci cand nu mai sunt ca s-a stins un om bland si bun ? Despre tatal meu asta s-a spus si asa stim si noi ca a fost .

Vreau sa mi-l amintesc pe taticul meu cel bun cum era el in fiecare zi cu zambetul pe buze, cum ma suna mereu la servici si nu se supara ca eu nu aveam timp sa vorbesc mai mult cu el ,cum facea glumite si era intotdeauna impaciuitor .

Asa vreau sa imi ramana in ganduri.Si astfel de momente frumoase as vrea sa imi amintesc .
Pana cand ne vom revedea.