Ale mele

Fabrica era inca in santier cand ,intr-o vizita in recunoastere , doamna M . ne-a intrebat :
Cine vrea un cap de statuie pe care l-am gasit pe-aici ?

Nu a fost interesat nici unul dintre colegii mei .Chiar asa ? Ce sa faci cu un cap ? Macar de era o statuie pe de-antregu’ , si una frumoasa nu cu nasul paradit ca aceasta .
Cine a zis insa da chiar inainte de a-l fi vazut ?Cine colecteaza si duce in casa tot felul de frunze uscate , pietre cu urme de flori presate , castane, ardei in forma de floare, strachini gasite prin magazii , tartacute , pahare si linguri de lemn sculptate si pictate de mana , oale de lut in forme unice ?

Eu.

Ma intrebam care e povestea ei …cine a facut-o ,care frumoasa i-a fost muza artistului sau dupa cine si-a pierdut statuia capul ?

D-na M. mi-a promis ca o sa aiba grija de bucatica de statuie pana cand o sa ne mutam in noua locatie.Si s-a tinut de cuvant . Am pastrat-o cateva zile pe dulapiorul de langa biroul meu si din cand in cand ii aruncam cate-o ocheada .Intr-o zi mi s-a plans .Auzise ca vreo doua doamne ,gandindu-se ca o sa-mi faca o surpriza placuta, planuiau s-o restaureze si apoi s-o vopseasca in alb si sa-i picteze ochii negrii.Dar ea nu voia sa fie transformata.Voia ca cineva s-o placa asa cum este ,fara slefuiri si inzorzonari.Am inteles-o asa ca am luat-o acasa .Aici am prezentat-o celorlalate suveniruri culese de pe alte meleaguri :unul facu o reverenta , altul vru sa-i sarute mana dar dupa ce o vazu beteaga ,o saluta politicos ;un portret de Sighisoara ii zambi de dupa o masca venetiana;micile cadouri primite de la prieteni si familie pe care le-am indragit si le-am pastrat la vedere sarira sa-i prezinte celelalte surate : prima bucata de lemn sculptata de J. si tabloul cu liliac pictat de el pe care l-am primit in dar mai apoi , icoana pe sticla facuta de mine dupa indicatiile lui pe cand aveam vreo 17 ani , banutul de argint din 1906 pe care l-am purtat la gat o perioada , un fier de calcat cu carbuni de pe cand era bunica fata mare , cartea cu pagini din papirus si coperti de bambus, colectia de broscute testoase din diverse materiale, trandafirul uscat si poze in costume de epoca de-ale subsemnatei.

Cand se intuneca , se aduna cu toatele la taifas iar cele mai vechi povestesc : Lampa cu gaz isi aminteste cum era la loc de cinste in incaperea doamnei A .pe vremea cand curentul se dadea cu portia iar placa de gramofon obisnuieste sa le istoriseasca plina de mandrie bucuria cu care se strangeau tinerii si varstnicii in jurul ei sa asculte si sa se incante cu acea minunatie de sunet (acum e morocanoasa pentru ca dupa ce se retrasese la pensie ,in acel pod uitat de lume, linistea ii fusese tulburata de orasenii galagiosi care nici macar n-au avut grija de ea si in noaptea de revelion unul mai vesel a spart-o din greseala in 3 bucati).

Unora le-a placut colectia mea de ciudatenii ,altii au incercat sa-mi intre in gratii aducandu-mi cate ceva asemanator sau alte persoane au zis ca sunt interesante ( hm, cam asa zic si eu despre ceva ce nu-mi trezeste interesul ).Cineva sesizase ca sunt tare legata de flecustetele mele si ca tin mult la ele. Asa este, imi plac vechiturile,nimicurile mele ,ma simt legata de ele iar daca as fi nevoita sa ma lipsesc de ele as simti ca renunt la o particica din mine.

P.S. Cand eram mica aveam si atunci lucrusoare de care eram atasata . Si ma gandeam eu , uitandu-ma la alti colegi de clasa cu mult mai instariti ca daca ar exista o posibilitate sa facem schimb de case pentru o anumita perioada si sa ma substitui felului lor de a trai – cu parinti directori , penare chinezesti cu magnet ,ghiozdane smechere si fara sa-mi lipseasca nimic – ca tot mi-ar fi placut sa-mi iau cu mine maruntisurile . Asta pentru ca erau
ALE MELE .