joi, 26 februarie 2009

Insemnele satanei

Am urmarit aseara o emisiune la ,,Nasul" in care Maica Ecaterina vorbea despre introducerea cipurilor in noile tipuri de pasapoarte.

Autorităţile cred că cip-urile din paşapoarte vor îmbunătăţi controlul şi siguranţa cetăţenilor. Măsura i-a înfiorat şi pe mai mulţi membri ai Bisericii Ortodoxe. Duhovnicii spun că cip-urile vor ajunge şi pe buletine şi într-un viitor foarte apropiat chiar în corpul uman. Odată cu cip-urile şi numărul diavolului.

Cipul cu pricina are câţiva milimetri dar conţine toate informaţiile legate de persoana noastră. În curând, îl vom purta peste tot cu noi şi va reprezenta actul nostru de identitate. Noile paşapoarte româneşti deja au fost implantate cu astfel de cip-uri. Ceea ce noi nu ştim este că pe lângă datele de identificare, toate cip-urile din paşapoarte vor conţine un cod comun: 666.

Aceasta e spaima creştinilor habotnici, care spun că introducerea cipurilor în noile tipuri de paşapoarte este ultimul pas înainte de introducerea unor astfel de cipuri în corpul uman. Pe ele troneaza semnul Fiarei apocaliptice - şase sute şaizeci şi şase.

"Atragem atenţia celor care ne conduc că noi suntem oameni creaţi cu libertate şi nu admitem astfel de lucruri", spune Maica Ecaterina.

Teologul Laurenţiu Dumitrescu e de părere că acesta "este un pas înainte spre ce va urma şi că într-un fel o putem numi cădere pentru că de bună voie ne supunem unui sistem mondial care nu are gânduri bune, care lucrează în chip demonic".

În acest moment, suntem înconjuraţi de numărul diavolului. În produsele din hypermarket-uri, în bănci, pe card-urile de credit, peste tot găsim acest cod de bare. Coincidenţă sau nu, într-un verset al Apocalipsei, Diavolul s-a asigurat că nicio vânzare şi nicio cumpărare nu se va putea face fără chipul sau semnul fiarei.

"Perspectiva pentru cei care vor renunţa la aceste acte va fi de moarte, de foame, de frig, nu vor avea case", spune Maica Ecaterina. Încercând să calmeze spriritele, conducerea Bisericii Ortodoxe nu atacă cipurile dar vrea lămuriri.

"Patriarhia Română a solicitat Direcţiei Paşapoarte din MAI lămuriri cu privire la paşapoartele biometrice şi în ce măsură datele conţinute de acestea aduc sau nu atingere libertăţii şi demnităţii umane", a declarat preotul Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va dezbate aceasta situatie la urmatoarea sedinta, pe 25-26 februarie a.c., ocazie cu care vor avea loc alte conferinte pentru informare si actiuni de constientizare, atat in Bucuresti cat si in tara, inclusiv la Parlamentul Romaniei.

Info de aici .

Apocalipsa 13:16-18 spune:

"Si ea ii sileste pe toti pe cei mici si pe cei mari ,si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde decat numai cel ce are semnul , adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este: 666”


Sunt ingrozita . Si ma uimeste nonsalanta cu care unii privesc aceasta problema de parca ar fi ceva atat de natural ,fiind convinsi ca totul e facut pentru binele nostru , pentru o mai buna organizare si monitorizare .
Doamne apara si pazeste !


Inregistrarea de la "Nasul" AICI.


9 comentarii:

Paul spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Laura spunea...

Eu nu pricep o chestie: cum un cod care se presupune ca face o numaratoare, ramane neschimbat de la o persoana la alta? Si daca e adevarat cu 666, pai atunci stim cu totii, nu e ca nu stim. Nici mie nu imi place ideea de a fi ca si oile in tarc, dar cred ca pericolul nu sta intr-un cod ci in tarcul mai sus amintit.

costina spunea...

omuletilor, relaxati-va!

ca 6 e un numar facut tot cu voia gratiei divine. daca n-ar fi existat a 6a zil, Dumnezeu n-ar fi terminat lumea, sa se odihneasca intr-a 7a! nu mai luati toate ad literam

Paul spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Georgiana spunea...

sa ne fereasca Dumnezeu! ideea e ca "totul e spre binele si protectia noastra", iar dupa argumentul asta unii merg fara sa se uite!din pacate...

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Costina,
Intr-adevar ,nu trebuie sa ne panicam caci astfel ii facem necuratului pe plac. Dar nici nu putem sa credem ca e doar o coincidenta sau sa ne gandim ca sunt doar simple numere si sa tratam lucrurile cu mai multa detasare. Asa ne-am lasa pacaliti.

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Paul, multumesc pentru gandurile frumoase .Din pacate ziua de 2 martie nu inseamna pentru mine venirea primaverii ci amintiri legate de pierderea unei fiinte dragi...

Tzuca Bufnitzuca spunea...

IlluzoricDream,
Da ,ideea este frumos ,,ambalata " .Depinde acum de noi daca o acceptam sau nu .

Mihaella Gheorghiu spunea...

Costina,drumul spre iad e pavat cu bune intentii...tot din prea multa relaxare merge tara asta asa de prost.daca vrei la turma,mergi!
Anielle,nu fi ingrozita caci scade vibratia organismului...te imbratisez cu drag.