De cand cu noile responsabilitati care mi s-au trasat odata cu mutarea in noua locatie, imi desfasor activitatea intr-o capsula transparenta.De aici aud galagia celor de afara ,ii vad cum se alarmeaza dar eu nu trebuie sa ma implic pentru ca exista riscul sa nu ma contaminez din nou cu agitatie si sa pierd din vedere atributiunile mele iar tocmai asta era ideea- sa ma concentrez asupra noilor sarcini iar locul meu sa aiba un rol protector ( ca in filmul ala bubble boy –in care un tip traia intr-un balon pentru ca era alergic).
In interiorul balonului meu se deruleaza o serie de scenarii cu personaje unul mai interesant decat celalalt: persoane care raspund intotdeauna frumos la telefon chiar daca planeta arde , vizitatori din alte galaxii care isi exprima interesul de a lucra cu noi , klingonieni care cer permisiunea de a vizita baza noastra pentru audit.
Peretii balonului meu sunt dotati cu senzori de stres cuplati la alarma de incendiu generala asa ca eu nu-mi mai permit sa ma enervez ca sa nu deranjez populatia iar programul meu e mai lejer.
Spre seara ies din capsula ,o inchid frumos si ma indrept catre naveta mea spatiala .S-ar zice ca atmosfera de la servici e halucinogena sau ca mi se administreaza ceva somnifere in ceai ca odata ajunsa acasa ma cam ia somnul.Copilotul ma intelege si preia el controlul pana cand situatia se redreseaza. Calatoresc pe traiectorii deja stiute si batatorite , fara dorinta de aventura ,de cunoasterea altor locuri, fara prea mari griji ,fara prea multe exaltari , multumita dar pe deplin ca ma insoteste copilotul-capitan.
Se pare ca mi-e bine in starea asta de imponderabilitate cu toate ca simt ca imi atenueaza din simturi si nu mai percep lucrurile cu aceeasi sensibilitate .Un fel de SOS din foarte adancul inimii imi striga sa ma trezesc dar se interfereaza cu senzatia de moleseala si se pierde ca un ecou slab de-abia de auzit .De fapt, cred ca doar mi s-a parut. Nici urma de vietati ciudate pe planetele pe care aterizam si ma bate gandul sa nu ma mai intorc pe pamant .Am aruncat de la bord multe lucruri in aparenta nefolositoare ca sa nu ingreunez bunul mers.
De la o vreme insa naveta a inceput sa nu mai raspunda comenzilor in mod corect. Si cu toate ca provizia de oxigenul e super suficienta , simt ca nu mai pot respira. E o eroare in sistem si se cere o reconditionare.M-am trezit de dimineata si am pus piciorul in pragul navetei .Houston, we 've got a problem! Si m-am hotarat sa revin la mine, cea care eram inainte .
Trebuia insa sa aflu care era pricina.Izolarea mea de la servici ? Persoanele care ma inconjoara in viata de zi cu zi ? Si-atunci am simtit prezenta primaverii care sosise fara un anunt in prealabil. Si mi-am dat seama ca ea era vinovata pentru starea mea .Si am zambit .Si ma bucur ca doar aceasta e cauza.Cititi si voi despre astenia de primavara.
3 comentarii:
@Paul ,eu incepusem sa ma ingrijorez, nestiind care e cauza starii mele .Pesemne n-am renuntat totusi la iarna ca aseara am visat ninsoare :).
Eddie, dupa ce o sa scap cu bine saptamana viitoare de cele trei zile in compania klingonienilor, o sa pot spune ca sunt mai relaxata :).
Trimiteți un comentariu