Sambata

Chipul meu ravasit il facuse sa se apropie de mine atunci in biserica si sa ma intrebe ,,Ai nevoie de ajutor ?Simti nevoia sa vorbesti cu cineva ?"
Pentru multi, A. poate parea un ciudat .Il stiu de aproape 8 ani dar drumurile noastre nu s-au intalnit foarte des.Abia in ultimul an am reusit sa ne apropiem si sa imi dau seama ce suflet are .Gandeste simplu si curat si nu se lasa intinat de rautati .Tovarasia lui imi face intotdeauna bine si pot vorbi cu el lucruri pe care altii nu le-ar intelege , pot plange in fata lui fara sa ma jenez si fara teama ca ar putea profita de slabiciunea mea. Anul acesta a reusit sa intre la facultatea de teologie ,si m-am bucurat mult pentru el.
............................................................................................................................

Ma uimeste cateodata grija oamenilor pentru lucrurile minore ,pentru copilarii cand de fapt sunt altele mult mai importante de rezolvat.Si asta se trage de la conceptia pe care o are fiecare asupra vietii.
De cu seara am simtit nevoia sa merg undeva sa ma linistesc si sa il regasesc pe Dumnezeu .Vezi tu, pe Dumnezeu il porti in suflet dar daca nu esti atent il poti pierde.Si apoi te simti la randu-ti pierdut.
Imi place ca A. e intotdeauna dispus sa ma insoteasca ,dar cred ca acceptul are legatura cu destinatia propusa.De data aceasta a propus el Manastirea Crasna mai ales ca stia traseul.



Dupa ce am ajuns in sat ,am lasat masina si am pornit-o la pas .Am mers agale ,ascultand povestirile lui A .Despre viata de student ,despre materiile greoaie , despre problemele pe care le intampina la muzica liturgica.
Ni se facuse foame si ne-am fi multumit chiar si cu o paine daca am fi avut de unde cumpara dar ne indepartasem de sat.



Timpul s-a scurs repede ,iar prin fata noastra ,padurea isi etala haina in diverse colorituri: acum treceam parca pe langa padurea de arama, acum peisajul eram cafeniu, apoi alta portiune avea pomi verzi-gri.
Mai faceam din cand in cand cate un popas pentru a neodihni si a admira peisajul.




De vreo cateva ori am intalnit pe drum trecatori care ne dadeau binete si am comentat impreuna cu A. faptul ca persoane pe care nu le cunosti te saluta . E ca si cum te bucuri ca intalnesti o fiinta omeneasca in mijlocul padurii si nu poti trece pe langa ea indiferent ,asa cum ai trece pe langa un pom.

Am observat in calatoriile mele la manastiri cum locurile pentru ctitorirea lor au fost alese cat mai departe de civilizatie si in unele cazuri foarte greu accesibile (sa ma amintesc de Meteora?).
Nici la Crasna nu e lesne de ajuns.Dupa testarea drumului la pas, acum stiu ca pot sa merg cu masina pana mai aproape de manastire dar la un moment dat ,,jucaria " nu iti mai este de folos.
Din locul unde lasi masina trebuie sa bati un drum serpuit, sa treci paraul Crasna ,sa urci terenul abrupt prin padure ,sa treci peste un podet iar dupa ce ai urcat scari in vre 3 randuri , gata .Esti la portile Crasnei.Iar daca nu ai antrenament, ajungi cu limba scoasa si inima batand sa iti sara din piept. (A . nu a schitat nici o urma oboseala.Nu degeaba e prof. de educatie fizica ).









Usa mica din lemn sculptat a ,,cetatii" iti da senzatia ca intrii intr-o alta lume cand o deschizi .Am avut un flash amintindu-mi o icoana pe care am reprodus-o in copilarie infatisandu-l pe Iisus Hristos la poarta Raiului.
Am pasit usor in curte .Un mic satuc se dezvaluie privirii :Biserica veche, paraclisul ,chiliile calugarilor, plante si flori, toate randuite cu grija .Aici esti intampinat sau saluti cu ,,Domne ajuta !"



.................................................................................................................................

Nu era nici ora 6 cand am iesit din paraclis iar totul fusese inghitit de intuneric.Calugarii ne-au oferit gazduire si ar fi fost frumos sa ramanem si la slujba de seara dar am refuzat politicos ,promitandu-ne (le ) ca o sa revenim si am ales sa plecam la casele noastre .
Curaj ? Inconstienta?Din amandoua cate un pic dar mai mult credinta ca Cel de Sus ne va calauzi pasii .Nu imi mai era foame .Uitasem de mancare dupa ce primisem hrana spirituala.

Am parasit manastirea Crasna si am pornit sa strabatem padurea .
Numai luna si stelele incercau sa ne lumineze cararea si de-abia vedeam pe unde calcam.De vreo cateva ori era sa-mi scrantesc glezna.Cativa caini s-au repezit latrand dar A. a stat calm.Recunoscuse cainele manastirii si stia ca nu o sa ne faca rau ( sau cel putin asa m-a linistit pe mine) .

,,Chiar de-ar fi sa umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine" imi spuneam in gand .Si nu mi-a mai fost teama .

Drumul mi s-a parut mai lung decat la dus. Doua femei au trecut pe langa noi indreptandu-se catre manastire pentru slujba de seara.Apoi o alta pereche. Il tineam pe A. de brat si incercam sa disting pe unde calc.Un catel alb ne-a insotit tot drumul dar cateodata se pierdea in intunericul serii si nu ii mai puteam deslusi silueta.A .era preocupat sa imi spuna povestea celor 7 tineri din Efes si nu a vazut steaua cazatoarea care brazdase cerul.Mi-am pus o dorinta .Poate o sa se indeplineasca.

Ajunsi in sat i-am multumit bunului Dumnezeu ca ne-a purtat de grija.Dupa ce am atarnat in parbriz iconita pe care A. o cumparase pentru mine (si eu care glumisem intrebandu-l de ce isi cumpara una pentru ca el nu are masina ?),ne-am pregatit sa ne intoarcem acasa .Pe mine ma astepta la casuta de la tara o surpriza placuta.
Am mers incet pentru ca era ceata ,cu muzica in surdina ,abia schimband cateva cuvinte.
Obositi dupa atata efort dar cu sufletul usurat si mai curat in fata lui Dumnezeu dupa spovedanie, ne intorceam sa tinem piept ispitelor ..