Daca viata e un cantec, azi suna trist

Se prăbuşesc peste noi castele de nisip construite pe umbra
unor fluturi ucişi cu sânge rece,
azi noapte ne plimbam orbi pe plaja aceea prefăcută-n ceară
şi pasărea cu zborul frânt se aşeza în palma ta,
la marginea cetăţii povestea a început cu sfârşitul ei şi cuvintele
nu au mai încăput în propria piele, au început să horcăie
până când s-a făcut dimineaţă

te-ai prăbuşit peste fluturele viu cerându-mi să-mi tai
cu lancea lui Lancelot aripile,
ţi-am răspuns că nu pot face aşa ceva pentru că voi deveni om
şi voi merge cu capul plecat căutându-mi o altă umbră mai hidoasă
şi mai plictisită de obiecte decât orice poveste

se prăbuşesc lumi de gheaţă peste noi şi nu putem zâmbi,
nu putem strânge în palme fluturele de bucătărie,
mă uit la ea şi parcă e altcineva privind la rândul ei departe prin
cercul de apă al lui Arhimede,
culorile palide ale obrajilor nu spun nimic despre umbra în spatele căreia
se ascunde Un Nu Ştiu Cum Îl Cheamă.

( Hamat Petru Sebastian)