De-a valma, pe repede înainte

Duminică. Mă amuz cu Nico de domnul care fusese trimis să ia pe cineva de la aeroport şi îşi uită pe scaun , lângă noi, coala pe care avea înscris numele persoanei. Atât de mult îl interesa . Îmi fac deja în cap scenarii : să nu poată să ia legătura cu nimeni, să nu aibă numărul persoanei respective...Îşi aminteşte apoi şi vine să o colecteze chiar când mă ridicam eu să i-o duc. Grea sarcina i s-a mai dat !

Hotel, dinner, conversation. Colega mea din Uk are mai tot timpul norocul unor surprize în camera în care e gazată (pardon, cazată. Gazaţi sunt auditorii care şi-au rezervat camere la ,,Hanul găzarilor).

Retragerea la 10 p.m. către apartamentul meu călduros( ar fi sunat bine iarna trecută dar acum...). Îmi fac timp să îmi ud plantele pitice cu flori mici, multicolore, să cercetez inedita mea plantaţie de avocado şi să îmi aranjez colecţia de sticluţe bulbucate păstrate de la Granini coacăze negre. Cineva mă întreba de ce le păstrez. Pentru că îmi trebuiesc. Nu ştiu încă pentru ce . Dar îmi trebuiesc.

Trezire forţată cu melodia arăbească pe post de alarmă. Urlaţi. Drumul vinului. Nu ştiu dacă modul amorţit în care conduc localnicii are legătură cu denumirea drumului pe care circulă.
Fabrică. Tur, verificări, raportări, adnotări. Zi încheiată. Auditorii refuză politicos cina. Politica firmei sau oboseala de peste zi. Nu scap însă de D. Dinner, conversation. A doua seară terminată la 10 p.m. Visez extinctoare blocate.

Marţi. Colectat D. şi perechea de auditori. Prăjitura bio.Frunţi descreţite până se epuizează şi ultimele firimituri din bunătatea de pandişpan cu cireşe din grădina fabricii. Closing meeting şi corrective plan. Un singur punct pe raport ca noncompliance. D. cedează nervos pentru că nu înţelege ce tot vorbim în româneşte după ce totul se încheiase. Îmi cere scuze apoi şi mă pupă pe obraz. Hm.
Apoi vrea să ne îndulcim. Iau şi pentru acasă bomboane cu vişine şi lichior. Se potrivesc cu manualul tehnic -lectură obligatorie înainte de culcare. Uit că am pian. Uit de fapt ce zi este pentru a o suna măcar pe profa s-o anunţ că nu vin. Îmi amintesc abia la 8 p.m când fusesem târâtă împotriva voinţei mele la Mcdonalds. Să fi fost cutremurul de la 18.15 un semn? A reuşit să mă trezească din aţipeală dar nu să îmi şi amintească ce planuri aveam.

Una bucată fabrică gata.
Încă două zile pentru cealaltă şi-apoi plec departe. Pe Marte. Că veni vorba, Smiley ştie să îşi ţină publicul în priză . Şi mă gândeam cum exact cu o săptămînă în urmă eram la operă iar acum stăteam în picioare prin mulţimea de gură-cască, atrasă de acel solo la tobe, muşcând dintr-un colac unguresc (nu spun cum îi spun că niciodată nu îmi iese numele dar nici nu mă străduiesc ).
Diversity is my name.