Boema sâmbătă trecută

Totul e ca o poveste. Povestea pe care în prealabil ţi-o pregăteşti tu. Mai întâi pui ţara la cale cu prieteni apropiaţi şi imprevizibili, îmbraci ţolul cel bun, torni o picătură dintr-un parfum fin, dai un rimel pe gene şi scoţi la iveală perlele dacă nu vrei să moară de inimă rea prin sertare. Te încarci cu nerăbdare ştiind că urmează să ai o seară specială şi porneşti la drum. Ajuns la destinaţie, după ce temerile de a întârzia s-au spulbertat, îţi stresezi amicii cu nişte şedinţe foto (that's what friends are for).

Înăuntru dai pe un program de sală cam cât ai dat pe bilet dau nu mai importă dacă ai mania de a păstra astfel de suveniruri şi nu îţi strică starea un aşa amănunt. Nici că tânărul vânzătoraş vrea să îţi ia din greaşeală dublu pe un suc. De fapt astfel de mărunţişuri nu merită istorisite. Ele fac parte din alte poveşti. Ale celor care vor să vadă numai partea urâtă a lucrurilor.

Să revenim la număratul oilor noastre. Ştii că la operă nu se aplaudă decât la sfârşitul actului. Dar ca şi ceilalţi, nu îţi poţi stăvili pornirea şi nu e doar efectul de turmă ci te laşi pradă imboldului, faptului că ai vrea să mulţumeşti pentru ceea ce îţi este dat să auzi. Al meu creier nu a putut ,,suporta "atâta frumuseţe. Mai ales la acel cvartet. Iar corpul răspunde printr-un fel de spasm, se scutură de plăcere. Băieţii au vrut probabil să facă pe durii spunându-ne că s-au gândit (culmea, amândoi) la ce s-ar întâmpla în nefericitul caz de seism cu acel gigantic policandru ; noi fetele rămăseserăm cutremurate de drama tinerei Mimi care îşi găseşte sfârşitul în braţele iubitului ei.

La ieşire, ploaia comandată special pentru mine picase la ţanc. Să ne împiedice să mergem direct către maşină. Să mai stăm cu toţii feriţi de picurii de ploaie, să simţim parcă acorduri care încă mai stăruiau în văzduh, să vedem chipuri încântate şi de ce nu, ce e in trend la Operă şi să ne chicotim de un maidanez meloman, ataşat cultural pe lângă ONB, căruia nu îi plăceau biscuiţii dar se holba la fete frumoase.

La întoarcere nu asculţi muzică. Nu amesteci Puccini cu house mai ales că şi cei cu care te-ai întovărăşit pentru această călătorie în lumea frumosului sunt de acord. Ori poţi să laşi radioul încet pe RRM.Nu dai fuga acasă să te schimbi pentru că e weekend şi poţi împuşca doi iepuri dintr-o lovitură mergînd şi în club, nu îţi supui urechile unui asemenea supliciu.

Îţi savurezi seara, mai ales dacă ai şi o prietenă bună care te serveşte cu o socată şi adormi liniştit în timp ce alţi cunoscuţi se zbânţuie prin cluburi.

P.S.Criză, criză dar ne-am petrecut o sâmbătă de boieri. Tragem cortina. Pauză pentru buzunare.