Dorinta

Am o dorinta. In drumul meu catre serviciu trec pe langa un mic parc .O bucata de iarba verde si un mic loc de joaca pentru copii. Un petec incadrat de trei strazi .Un triunghi. La ora aceea doar cate un domn in varsta isi odihneste oasele pe o bancuta gandindu-se probabil la cat de repede s-au scurs anii.
Mi-ar placea sa pot opri masina odata si sa ma duc sa stau pe o banca. Nu mult. Dar stiu ca mi-ar parea o vesnicie. Si nu intr-una din zilele libere ci in timpul saptamanii. Sa ma pot opri din drumul prestabilit, sa ma pot rupe de agitatia mea zilnica, sa nu mai conteze ca intarzii ci sa imi ofer acea clipa de ragaz. Stiu ca suna simplu dar e atat de greu. Mereu aman pentru alta zi. Intotdeauna am cate ceva mai important sau mai grabnic de facut.
Si e cu atat mai mult ravnit cu cat mi se pare ca acolo, in acel moment al diminetii cand copiii sunt la scoala si broboanele de roua inca mai staruie in iarba, se strange toata linistea de pe pamant.