Domnul de la flaut

Îl ştiu de mai bine de un deceniu. Domnul de la flaut. O figură impunătoare, un artist apreciat, o apariţie aproape nelipsită din sală atunci când nu interpreta. Obişnuia să ne întrebe în pauze dacă ne-a plăcut concertul iar eu aveam mai mereu ceva de comentat :că am fost dezinformaţi de saitul filarmonicii sau că nu au respectat ordinea înscrisă în program. Zâmbea şi îmi spunea că sunt aşa de greu de mulţumit. Şi mă îndemna să nu ratez concertul din săptămâna următoare.
Veşnic cu câte o glumiţă care îmi amintea de tatăl meu, în stilul serios dar cu tâlc.Îi plăcea să povestească de fiul său, contratenorul Cezar Florin Ouatu de care era atât de mândru. Îmi promisese chiar că îmi va aduce partiturile de pian după care a studiat acesta când a auzit că mă chinui şi eu cu ceva lecţii de pian.

Am aflat marţi de la profa mea de pian că ,,domnul de la flaut "-Florin Ouatu -cu care fusese colegă în tinereţe, nu mai este printre noi. N-am avut nici o reacţie. Ca şi cum ar fi fost o glumă proastă, de neluat în seamă. Un om atât de puternic în aparenţă, o prezenţă vioaie cu care ochiul şi auzul se obişnuiseră nu avea cum să nu mai fie !
Pe 2 iunie ar fi împlinit 38 ani în cadrul Filarmonicii Paul Constantinescu Ploieşti.
Pentru mine însă el rămâne pe scenă şi ne (în)cântă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!