miercuri, 19 mai 2010

Din nou cu atâta poftă despre nimicurile mele

Vreau: - o ancoră de post de pandantiv sau broşă (nu, nu am nevoie să mă ancorez în realitate, am simţul măsurii. Pot fi cu capul în nori dar ştiu când e cazul să revin cu picioarele pe pământ. Şi să fie una uşurică pentru că am eu altele care mă trag în jos, nu am nevoie de încă o greutate) -un tricou de marinar (adică să treacă marinarul pe la mine pe acasă şi să mi-l lase suvenir la plecare ??:p) - un tricou cu guler stil Polo -cred eu că m-ar aranja - un monoclu -un sifon de pe vremea lui Ceauşescu -seminţe de levănţică pentru grădina mea Să nu vă prind dragilor că vă prezentaţi de ziua mea cu vreunul din cele de mai sus că destul mi-a ieşit prin piele lista de anul trecut! :p Pe acestea îmi permit să le fac publice însă mai am încă două mai importante pe care le păstrez secrete. Căci ce ne-am face dacă nu ne-am mai dori nimic, dacă toate zilele ar fi gemene, dacă orele s-ar deşira în acelaşi mod, am dormi, am mânca, am iubi, am urâ fără să ne fixăm noi scopuri din moment ce le-am atins pe celelalte propuse.Ţi-am spus doar :dacă nu ai realizat ceea ce ai vrut înseamnă ori că te-ai orientat greşit ori că nu ai luptat îndeajuns. Cineva mă întrebase deunăzi ce aspiraţii am. Şi mi-am dat seama cu oareşce dezamăgire că mă oprisem din a-mi dori. M-am lăsat purtată de val şi nu am complotat cu mine pentru a-mi obţine ce vreau. Destinul ţi-l mai faci şi singur. Asta cred eu. Şi nu am nevoie de gene căzute pe obraz pe care să le strecor în sân şi să-mi şoptesc dorinţa. Eu o ajut să se împlinească. E de ajuns să vreau . So, I wish !

4 comentarii:

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Poza era inainte de ziua ta, ca esti in gemeni, stiu eu.
Monoclu- ar merge. Ce sa faci tu cu sifonul gol? Este , deja,piesa de colectie, pentru asta il vrei?Si tricou? daca vrei tu...
Daca ai fi mai aproape , ti-as aduce levantica, la mine in gradina creste in palcuri.
Brosa sau pandantiv?
De ce nu amandoua , plus cercelusi si bratara? Prea esti cuminte!!
Eu iti doresc sa-ti infloreasca gradina. In parfum de levantica!!
p.s. nu cred suta la suta ca-ti faci singur destinul.. daca este destin..

denisia spunea...

Si eu am ceva poze de genul asta...imi plac tare mult.... am zambit cand am vazut ca mai este cineva cu gusturi ca si ale mele...

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Neatza, Gina (asa te salutam eu de dimineata dar pana sa ajung sa postez comentariul s-a facut deja amiaza).

Da, poza este facuta la ziua prietenei mele iar eu eram dupa o zi de lucru dar tot cu chef de dans. Ce mai vremuri !

Sa le iau asa, pe rand:
-monoclul o sa il iau cu mine la fila
-sifonul o sa il pastrez in colectie -m-a apucat asa o nostalgie dupa vremurile copilariei(a, si mai vreau un ceas din ala care sta pe doua picioruse si suna de te poate scula din morti:p. Nu e musai sa mearga )
-tricou de marinar vreau neaparat, probabil m-am indragostit tare rau de mare anul asta
-levantica imi doresc de multa vreme sa am in gradina dar cum pana acum am stat la bloc, mi-am zugravit peretii dormitorului intr-o nuanta de lila asa ca imi inchipui de fiecare data ca ma trezesc intr-un lan de levantica
-de obicei nu-mi place sa ma incarc cu podoabe, ajunge o brosa ;)

Partea cea mai importanta , p.s-ul tau merita un raspuns mai amplu pe care nu il pot da din pacate de la servici .O sa revin cand o sa fiu mai linistita. Pupici.

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Denisia, bine ai venit, draga mea.