Immortal beloved

,,O iubire nemuritoare"
Cu : Gary Oldman, Jeroen Krabbé, Isabella Rossellini, Valeria Golino, Johanna ter Steege
Regia: Bernard Rose

După moartea lui Beethoven, cel mai apropiat prieten al său porneşte în căutarea misterioasei iubirii nemuritoare a compozitorului, pe care o lăsase prin testament moştenitoare a averii sale.

Nu ştiu cât de veridică este povestea acestei iubiri. Şi nici nu-s curioasă să aflu. Căci mai mlt decât ea impresionează drama geniului surd , frământarea datorată handicapului său şi chinul prin care trece, făcîndu-l să pară pentru mulţi un ursuz, stări pe care filmul a reuşit să le transmită atît de bine.

“Cât de nedrepţi sunt cu mine...căci ei nu cunosc motivul tainic pentru care par astfel. E imposibil pentru mine să spun: Vorbeşte mai tare! Strigă! Sunt surd.
Cum pot trăi, dacă duşmanii mei care sunt mulţi cred că nu mai posed unicul simţ care ar trebui să fie mai dezvoltat la mine decât la alţii?”

Te poţi simţi pentru cîteva momente in pielea compozitorului atunci când acesta încearcă să dirijeze orchestra. Nu auzi decît o rumoare, un vuiet şi propriile bătăi ale inimii. Nu te dai bătut cînd totul devine un haos total, te straduieşti luînd-o de la capăt , dorindu-ţi să le împărtăşeşti muzica ta dar vezi chipurile descumpănite şi resemnate ale instrumentiştilor şi cele zeflemitoare ale auditoriului. Revenind simplu privitor te bucuri parcă de acest minunat dar pe care îl ai: auzul.

Apoi scena în care îşi aşează capul pe pian pentru a simţi vibraţiile şi interpretează ,,Sonata lunii”. Tristă. Crudă.

Beethoven: Muzica e un lucru îngrozitor. Ce face ea?
Schindler: Înalţă sufletul
Beethoven: O prostie totală! Dacă auzi o fanfară, sufletul tău se înalţă? Nu, mărşăşuieşti.
Dacă auzi un vals, dansezi.
Dacă auzi Liturghia iei Împărtăşanie.
Puterea muzicii e că te transportă în starea mentală a compozitorului.
Ascultătorul nu are de ales.
E ca hipnoza.
Aşa şi acum. Ce era în mintea mea când am scris asta? (Kreutzer Violin Sonata).
Un bărbat încearcă sã ajungă la iubirea lui. Trăsura i s-a stricat în ploaie. Roţile s-au împotmolit în noroi. Va aştepta ea atât de mult ?...
Acesta e sunetul agitaţiei lui.

Şi o să îi întelegi şi bucuria micului Ludwig, care, batut în multe rînduri de tatăl lui beat, scapă pe fereastra dormitorului şi fuge prin pădure . Ajungând la un lac, intră în apa care clipoceşte uşor şi se întinde pe spate. În lacul plin de stele. Magnifică imagine de solitudine şi libertate. Pe fundalul ,,Odei bucuriei".

Iubitorii muzicii lui Beethoven vor recunoaşte pe parcursul întregului film minunata lui muzică -ascultaţi azi şi în grădina mea Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră . Şi poate alţii se vor îndrăgosti de muzica lui urmărind filmul. Iar pentru că e Valentines day, un fragment din scrisoarea către iubirea nemuritoare:

"Deşi încă în patul meu, gândurile mi se întorc la tine, iubirea mea nemuritoare.
Nu pot trãi complet decât cu tine, sau deloc. Îngerul meu, tot ce am, jumãtatea mea.
O pierdere inutilă de timp şi celelalte de felul ăsta. De ce tristeţea asta adâncă?
Dacă ne-am putea întâlni, n-am mai simţi durerea asta. Acolo unde sunt şi tu eşti cu mine. Curând vom fi împreună şi ce viaţă va fi. Da. Trebuie sã fie.
Oricât de mult m-ai iubi, eu te iubesc mai mult. “

foto