Dulce şi sărat

Luni se îngrămădesc discuţii, persoane, oportunităţi după un weekend fără telefon. Mi-am luat din nou căşti cu microfon aşa că Thea, draga mea, te aştept la un chat! Am pierdut cheia apartamentului şi după ce am reconstituit în minte traseul şi mi-am imaginat scotoceli pe sub zăpadă, am găsit-o a doua zi în maşină.
Grija de a-mi plăti facturile am lăsat-o în seama altcuiva iar o amnezie temporară- suficientă cât pentru două încercări ale codului PIN a salvat de la pieire agoniselile de pe card; Ard de nerăbdare să îmi iau o plantă, o lalea sau o zambilă care să înflorească în ghiveci sub ochii mei căprui.

Ar trebui probabil să fiu mai zgârcită cu amănuntele. Însă aici, între cei patru pereţi ai blogului mă simt în largul meu mai ales de când au scăzut drastic vizitele şi uit căteodată că îşi mai pierde cineva paşii pe aceste alei. Eşti cititorule, martor al ideilor mele. Binenţeles, ştim amîndoi că nu o să le aflii pe toate aici. Dar nu e totuşi o mirare că în loc să găseşti un caiet cu foi îngălbenite şi să citeşti peste 15 ani o parte din ce simţeam eu azi, o poţi face aproape în paralel cu mine? Nu e fantastică această invenţie a jurnalului pe care tu îl poţi citi cu o întârziere de câteva ore sau zile?

Aseară, înainte de culcare am deschis fereastra preţ de cîteva minute. Îndeajuns să mă întorc în pat sloi de gheaţă dar şi să aud cum ninge. Ai auzit vreodată cum ninge? Ai stat vreodată in acea linişte a nopţii, respirând aerul rece, aprope tăios, să asculţi foşnetul frunzelor lovite de ninsoarea măruntă ?

M-a încălzit apoi Julio. Rochia mea înflorată, sandale cu toc şi o pedichiură şic, mişcări din şolduri şi piruete nebune. Sânge fierbinte latin. Sau gitan. Mi-e indiferent. Datorită căruia în dragoste pentru mine nu există alternativa de acceptabil, călâi, merge şi-aşa.