miercuri, 30 iulie 2008

Am I weird ?

Mi-a tunat sa fac o lista cu micile mele ciudatenii.Lucruri care ii fac pe unii sa incrunte din spranceana ,sa se mire , sa strambe din nas sau sa creada ca au de-a face cu o sarita de pe fix.

Ar cam fi :

- nu mi-a placut niciodata circul
Stau cu inima cat un purice in timpul acrobatiilor chiar daca vad ca au centuri de siguranta si plasa ( nu am renuntat insa la ideea de a ma arunca din avion cu parasuta ), ma intristeaza sa vad animale dresate sa ne distreze pe noi, clownii au ceva care ma sperie in loc sa ma amuze ( am aflat mai nou de pe blogul Dictando ca se numeste Coulrofobie) iar iluzionismul ma enerveaza. Ce nu inteleg ma enerveaza .

- mananc felul 2 inaintea supei/ciorbei
Cei din familie si d-na Lili s-au obisnuit .Mai stanjenitor e la restaurant .

-nu imi place inghetata
Intr-o seara era la tv un film in care Richard Gere impartea cu un polonic inghetata strigand: ,,Everybody loves icecream".A doua zi , m-a sunat A. sa ma invite la o inghetata .L-am refuzat politicos .Dar daca ar fi sunat Richard ??

- nu conduc pe tocuri.
Am mereu in masina vreo doua perechi de bascheti , tenisi ,ceva. Asa se face ca atunci cand am cam ,,mototolit " o Dacie si a trebuit sa ma dau jos sa vad ce-am facut , am aparut imbracata office in sacou si fustita , purtand niste tenisi roz-bombon. Ultimul ragnet in moda!

- frunzaresc revistele intotdeauna de la sfarsit la inceput (am auzit ca mai are cineva acest obicei )

-cand vreau sa-mi cumpar o carte noua, inainte de a o rasfoi sau a ma uita la pret , o deschid si miros paginile proaspat tiparite
Am acest obicei de cand eram mica insa am observat ca mirosul nu mai e ca cel de pe vremuri.

- nu port aur
Asta ca sa se stie si sa nu ma mai trezesc cu vreun cadou .Mai am vreo doua care zac prin sertare.

-imi place iarna mai mult decat vara

Lista ramane deschisa si o sa o mai completez pe masura ce mai descopar cate ceva .
E prilej pentru prietenii mei sa se ,,deghizeze" in anonimi si sa spuna si altele pe care eu le-am omis, nu le stiu sau nu am vrut sa le divulg.

Voi aveti ciudatenii?

3 comentarii:

Corina Rediş spunea...

1.Nici mie nu imi place inghetata! Norocul lui Filip, dar si al meu, pt ca altor cantareti le este greu sa refuze.

2.Singurele bijuterii de aur pe care le port sunt inelul de logodna si verigheta, dar sunt aur alb, pt a putea purta in continuare argint!

3.Inca fac scoala, dar nici eu nu pot conduce cu tocuri, nici macar cu adidasii mei trendy cu talpa groasa, decat cu balerini.

You're not weird, you're just smart! Stii vorba... "Great minds think alike!" :P

spera spunea...

Am făcut de vreo două ori tentativa să răspund, însă tot intrerupeam pe la mijloc din diverse motive, mai puţin importante, bineînţeles. Da îmi dădeam seama după...
1. Mie îmi place îngheţata, dar e sărbătorească, adică nu mănînc decît cînd sunt bucuroasă. Şi niciodată cînd sunt singură.
2. Nici mie nu-mi place circul, îl suport greu şi pe cel cu oameni, care dacă pică în cap, măcar au fost liberi să nu se caţere. Cînd e cu animale mă apucă depresia numai la gînd.
3. Cînd eram mică îmi plăceau la nebunie cărţile îngălbenite scrise cu â. Drept consecinţă anormală, eu prefer să scriu numai cu î. Şi mie îmi place să miros cărţile...
Alte ciudăţenii...zic doar două, că pe urmă îmi restricţionezi comentariile. Cînd sunt stresată m-aş căţăra ( nu pe pereţi) în copaci. Şi acu mi-e cam greu, că mă cam cunoaşte lumea prin oraş...Da mai încolo nu ştiu ce o să mă fac, că îmbătrînesc şi copacii sunt din ce în ce mai rari...
Fructele mele preferate sunt dudele, şi nicodată nu reuşesc să mă satur, deşi sunt la drumul mare .

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Dragele mele, multumesc pentru raspunsuri.La un moment dat ,chiar si faptul ca am facut o lista cu micile mele ciudatenii mi s-a parut o ciudatenie dar era deja prea tarzu.O publicasem deja.

Uh!Se mai incumeta cineva ?:p:D