luni, 8 septembrie 2008

Un loc al meu

  • Nico mazgalind pe musamaua de pe masuta din curte o inimioara in mijlocul careia a inscris numele ei + al iubitului; eu i-am urmat exemplul dar la Simo adunarea a avut si un rezultat : Flavius.
  • miros de budinca si micile barfe nevinovate
  • albastrul cerului privit printre ramurile de salcie, tolanita pe bancuta din gradina;
  • Mumu, persana noastra neagra curioasa sa vada cine o alinta (taticul nostru nu prea suferea pisicile dar ea reusise sa se faca placuta )
  • mami ascultand rabdatoare cele trei melodii alese de noi si ,pentru ca isi iubeste copiii in egala masura si nu o sa ii faca niciodata sa se simta rau facand diferente,a concluzionat ca toate au fost frumoase(numai eu cu ea stim ca de fapt a mea i-a placut cel mai mult dar asta va fi unul din micile noastre secrete) ;
  • zambetele ingerasului si alergaturi dupa el prin curte caci de cand merge singur vrea sa exploreze fiecare coltisor

Cateva flash-uri din weekend-ul trecut. Cand sunt vesela si vreau sa impartasesc cuiva motivele sau cand ma coplesesc problemele si nu mai am stare , ma refugiez la casuta de la tara.
Aici mami ma intampina intotdeauna cu drag si nu stie cu ce bunatati sa-mi stea in cale si sa ma rasfete , iar glume rautacioase ale fratilor mei ma duc intr-un mod placut cu gandul la copilarie.
Aici mi-am format un buncar imaginar ,sunt protejata de rautati , renunt pentru cateva ore sa mai fiu o persoana matura ,ma debarasez de responsabilitati .
Aici povestile mele rupte din viata sunt ascultate si sfaturile pe care ei mi le dau nu ascund nici un gand egoist si sunt daruite numai din dorinta sincera de a-mi fi mie bine.Iar dupa ce vad situatia si prin ochii lor si imi iau portia de energie , ma intorc spre casa , pregatita sa infrunt realitatea.

0 comentarii: