Imi e drag omul asta. Mi-l amintesc de la lansarea cartii ,,Tratat despre sublim"( carte pe care am si achizitionat-o atunci) . O persoana joviala, care iti trasmite mult optimism, un spirit jucaus lipsit de infatuare.
Apoi pe cand prezenta anul trecut un concert al contratenorului Florin Cezar Ouatu, ne-a facut inimile sa tresalte prin acel mini-concert imaginar dirijat de el. Prin conventia actor- spectator ne-am ascultat cu totii tacerile in timp ce dl Cochinescu manuia prin aer o bagheta plasmuita in imaginatia noastra. .
A fost un moment sublim.
Serile trecute am visat ca mergeam la dl Cochinescu si-l rugam sa fie mentorul meu, sa vorbeasca cu mine pentru ca simt ca ma sufoc, pentru ca vreau sa spun cuiva ce si cum gandesc. Si sa nu fiu nevoita sa fac un monolog, ci sa purtam dialoguri. Cred ca ma uitasem de curand la serialul de pe HBO ,,In deriva"cu Marcel Iures, si mi-as fi dorit sa pot discuta si eu asa cu cineva.
Ei bine, am vazut pe fb ca vernisajul expozitiei de fotografie era la ora 5, nu stiam daca o sa pot fugi de la serviciu ca sa pot ajunge. Dar am reusit.
Un laptop din care incoltise graul( semn al renasterii intr-o epoca amenintata de cibernetica), o fotografie a unor scaune care,imi spuneam eu, pastreaza incarcatura emotionala a spectatorilor si cerul filmat dupa cum obisnuiesc copiii sa-l priveasca,si anume cu capul lasat pe spate. Aici dl Cochinescu ne-a impartasit dorinta dansului si anume ca i-ar fi placut sa il putem privi cu totii asa, asezati pe jos pe saltele iar filmul sa fie proiectat pe tavan.
Gandul imi zbura la secventa din prospatul film,, Anna Karenina"in care personajele chiar privesc asa cerul brodat cu jocul de artificii, lasandu-se mult pe spate, ca spre a face podul iar cupola teatrului se deschide . Apoi, inca un flash catre poza zarita zilele trecute pe site-ul ,,,La buticul cu filme si carti"-despre cum se vizioneaza la Paris filmul ,, Viata lui Pi"
.
Trebuie sa marturisesc ca ma asteptam sa il intalnesc acolo si pe dl profesor Mihai Vasile. E un sentiment ciudat pe care mi-l trezeste. Un enorm respect si profunda recunostinta pentru inraurirea pe care a avut-o asupra vietii mele culturale in adolescenta imbinata cu rusine ca in atatia ani nu am fost in stare sa trec decat o singura data pe la Equinox cu o floare si de asemenea faptul ca ma inhiba in micimea mea.
Am intuit bine. Era acolo. Numai ca vazandu-ma, a avut o efuziune de bucurie, m-a sarutat cu mult elan pe ambii obraji, neluand in seama avertismentul meu ca sunt racita. Chiar mi-a facut la plecare un compliment, cum ca am ramas la fel de frumoasa si gratioasa ( si eu infasurata intr-un sac de fas si bolnava pe deasupra) . Numai ca probabil unii oameni au darul asta de a-ti citi sufletul dupa ochi, dupa cum imi spusese mai tarziu mami cand i-am povestit.
L-am intalnit apoi pe regizorul Catalin Apostol ( si el racit) si l-am felicitat pe dl Cochinescu urandu-i succes pe viitor si la cat mai multe ,,nazbatii" ca sa-l citez.
Ajunsa-n strada m-am bucurat ca urma sa ma intalnesc cu B. Si mi-am spus din nou ca nu pot sa le am pe toate, ca nu e nevoie sa imi doresc ca el sa fie un om de arta. Poate ca daca ar fi mers si el cu mine, n-ar fi avut aceeasi impresie ca si mine despre ,,instalatia "prezentata, poate ca n-as fi avut ce sa comentez cu el.Insa imi vine chiar si mie destul de dificil sa am astfel de discutii cu persoane vizate.fiind rupta de atatia ani de lumea artei. Numai ca eu am o baza, o indrumare, un simt incoltit acolo la Equinox si pot vedea si interpreta lucrurile altfel decat el.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu