Darea de seama

Nu sunt unica ce a incercat sa aiba un loc de munca bun si sa studieze in paralel; nu sunt o noutate restantele ramase din cauza absentei la examene cand serviciul era mult mai important; n-am facut numai eu nopti albe pentru finalizarea proiectului ca apoi sa ma prezint la lucru, chinuindu-ma sa le impac pe amandoua; nu sunt singura care a crezut ca nu o sa reuseasca si o sa cedeze nervos, incercand sa rezolve simultan toate celelalte probleme aparute tam-nesam cu gramada; n-am simtit numai eu ca ma inec ca tiganul la mal (si mai precis in concluzii si nici ca mai voiam sa ma apuc de ele gandindu-ma sa aman sustinerea proiectului in februarie).
Si cat de bine este sa aiba cine sa te incurajeze ca sa nu renunti si sa duci la bun sfarsit ceea ce ai facut cu atata greu. Un simplu telefon de departe a fost de ajuns sa ma dezmeticeasca si sa ma determine sa fac un ultim efort.
Partea buna este ca toata aceasta stradanie imi si reuseste. Si pot spune acum dupa 5 ani ca planul meu de-a-ndoaselea a fost alegerea corecta.

Numai ca la un pas de a ma vedea cu proiectul depus m-am mai poticnit de dl. problema. Proful ala tanar si rebel , posesor de Audi , absolvent a doua facultati, fiu de procuror si fumator in clasa pe deasupra, ce a omis sa imi treaca in catalog nota. Intr-o astfel de situatie, nimeni nu imi putea incheia situatia scolara iar eu riscam sa nu intru in licenta. Iar 'mnealui se lafaia pe undeva la mare, ignorand telefoanele secretarei si ale unui alt profesor si mesajele mele disperate. Noroc cu un inger pazitor ce m-a pus in legatura cu rectorul care mi-a rezolvat problema in mai putin de jumate de ora. Dl. profesor si-a inmuiat glasul in miere inainte de a ma suna , scuzandu-se ca a avut mobilul in masina toata ziua si spunandu-mi sa nu ma ingrijorez. Asta dupa o intreaga zi de agitatie pierduta pe la scoala, pe cand la fabrica noastra avea loc marea deschidere cu tot felul de oficialitati iar eu ma sustrasesem dupa speach-uri.

Facand un salt in alta directie: am gasit partitura de la Bella's lullaby pentru ca Nico mi-a spus de cand a vazut filmul Twilight ca vrea sa i-l cant de ziua ei si deja l-am dus profei sa ma ajute; la fila, oricat de mult mi-as fi dorit sa ajung la ultimul concert al acestei stagiuni, nu am reusit (iar daca stiam ca d-na de la casierie frecventeaza aceeasi facultate ca si mine poate am fi legat o prietenie mai demult); am condus mult pentru relaxare -bine ca am avut (cu) ce !; am revenit asupra unei decizii : daca momentele urate din trecut nu pot fi sterse, ce vina au cele frumoase ? Ele merita sa fie pastrate. Si le-am pastrat.

Aud din ce in ce mai des : nu le poti avea pe toate. Asa o fi.
In rest, daca respect nu e , nimic nu e !