Nu era dor, deznădejde nu cred să fi fost, cu atât mai puţin disperare.

Nu erau lacrimi dar nici zâmbet. Nu era împăcare dar nici suferinţă.

Nu era dorinţa de a fi lăsat în voia sorţii, de a pluti după cum bate vântul ci era un pic mai mult de-atât. Era o agăţare de speranţa în bine, deşi nu conturată clar, cel puţin nu pierdută în totalitate.

Era o plimbare înceată prin locuri nebătute din adolescenţă cu MagicFM ţinându-mi isonul, era convingerea că merit mai mult dar şi îndoila că o să şi obţin cândva.