Azi 7 ani de cand tati nu mai e cu noi.
Mi se pare ireal, cand a trecut atata amar de vreme?

2 martie

A trecut un an de cand el nu mai e cu noi dar il simt de parca ar fi fost o vesnicie. Zilele astea insa am rememorat fara voia mea trairi , momente asa cum s-au petrecut de parca s-au mai intamplat o data.

M-am revazut cu el la urgente impreuna cu fratii mei , incapabili sa ii alinam durerea , nestiind ce sa ii spunem cand ne-a intrebat de ce doctorii il trimit acasa si de ce nu ii dau un tratament, de ce nu il interneaza.
Am strabatut inca o data acelasi drum de intoarcere catre casa care a fost un calvar , deznadajduiti , cuprinsi de sentimentul ca totul e pierdut si noi nu putem schimba nimic ,apoi incurajandu-ne cu gandul ca poate a doua zi Marius se va duce la Bucuresti unde cineva ii va da medicamente inventate peste noapte care il vor pastra pe el pentru noi .
Am stat iar langa el , abia ghicindu-i cuvintele ,i-am simtit mana calda mangaindu-mi fata si i-am revazut privirea sfarsita .Am resimtit momentul in care dupa o zi stat la capataiul lui , mi-am dat seama ca drumul lui se opreste aici ; ca cel care fusese tatal meu cel bun avea sa ne paraseasca pentru totdeauna ; am refuzat sa accept si m-am incapatanat sa sper ca el se va face bine.
I-am citit din nou din cartea de rugaciuni si am pus candela si icoana in camera lui. Dar parca Domnul nostru nu mai voia sa ma auda , ca si cum rugamintile si lacrimile mele erau in zadar - el tot ar fi plecat.
Am intrat iar la cumnata mea in camera .Aici totul parea atat de frumos iar Flavius cel dragalas ma privea cu ochisorii lui migdalati .Si am auzit din nou prin perete gemetele tatalui meu si cu greu am putut adormi.
M-am zbatut din nou ,trecand de la o stare la alta – cand crezand din tot sufletul ca se va insanatosi , cand pierzand orice speranta. Si cand am inteles ca nu mai e cale de intoarcere si el nu mai poate fi salvat ,am plans si l-am implorat pe bunul Dumnezeu sa se indure si sa il ia la El ca sa nu se mai chinuie atat.
Am trecut fara vrere prin clipele alea cand am urat pe toata lumea …pe asistenta care nu mai venise , pe doctorii care nu–l ajutasera si poate ca si pe Dumnezeu . Imi pierdusem bruma de curaj sa ii pun perfuzia pentru ca mi-era mila si teama sa nu il doara caci dadusem gres din prima incercare .Si mi-am dat seama cat de mica si neinsemnata sunt . Ca nu sunt nici macar cat un varf de ac ,ca toti banii din lume nu l-ar putea ajuta ,ca nu pot decat sa las totul in voia Domnului.
Mi-am amintit cum dupa o saptamana in care s-a chinuit , duminica seara ma trimisesera ai mei sa stau putin sa ma odihnesc iar Marius se dusese sa isi faca baie . Dar nu am putut sta mult. Era ca si cum voiam sa imi petrec langa el fiecare clipa pe care o mai avea de stat cu noi. Nu vazusem niciodata un om stingandu-se .Iar cel care avea sa nu mai fie era chiar tatal meu.
Si cum a vrut el Dumnezeu ca in acea clipa sa ii fim toti aproape !Nico si mami erau langa el , Marius isi facuse baie mai repede iar pe mine nu ma rabdase sufletul sa stau si sa ma odihnesc .Si i-am fost toti alaturi atunci cand si-a dat sufletul . Familia lui de aur –asa cum ii placea sa se mandreasca in lume.
M-am vazut stand in genunchi la picioarele lui,plagand si rugandu-L pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.

M-am indepartat apoi .M-am vazut ghemuita jos, langa canapea ,cu genunchii la gura , urmarind ca intr-un film tot ce se petrece in jurul meu .Nu am simtit nimic. Nu am plans.M -am uitat la oamenii astia care se agitau prin casa noastra.L-am privit pe fratele meu care de acum ramasese barbatul casei ,facand lista de cumparaturi cu multa grija sa nu uite nimic. Mi-am dat seama ca pe mine n-ar trebui sa se bazeze nimeni in acest moment.Am plutit asa in deriva iar dupa trei saptamani cand parca m-am trezit , am realizat ca nu mai este si a durut groaznic.

Ar trebui sa simt zilele astea ca vine primavara . Ar trebui sa dau uitarii astfel de momente si as vrea sa nu mi-l mai amintesc zacand neputincios.Dar numai de ne-am putea alege amintirile …

Imi vin in minte acum garoafele portocalii atat de parfumate pe care mi le-a adus de ziua mea cand eram micuta. Imi amintesc cum batea ritmul muzicii pe bordul masinii mele atunci cand voia “sa iesim in décor” si cum dadea cate o reprezentatie de cantat la tobe pe cand stateam la curte .Cum facea o mancare delicioasa reusind s-o intreaca pe mami cateodata , cum ne prapadeam de ras cu istorisirile lui din copilarie.
Despre cati oameni se spune atunci cand nu mai sunt ca s-a stins un om bland si bun ? Despre tatal meu asta s-a spus si asa stim si noi ca a fost .

Vreau sa mi-l amintesc pe taticul meu cel bun cum era el in fiecare zi cu zambetul pe buze, cum ma suna mereu la servici si nu se supara ca eu nu aveam timp sa vorbesc mai mult cu el ,cum facea glumite si era intotdeauna impaciuitor .

Asa vreau sa imi ramana in ganduri.Si astfel de momente frumoase as vrea sa imi amintesc .
Pana cand ne vom revedea.

Vise,doar vise

M-am deprins sa nu interpretez visele dar nu pot sa nu ma intreb de ce oare il visez atat de des ? Sa fie din cauza ca m-am gandit mult la el in ultima vreme? Dar si ea se gandeste si ii e atat de dor insa nu il viseaza niciodata ...

Suntem la tara , cu totii in preajma lui . Si il vad trezindu-se . Pentru a doua oara il vad trezindu-se .Ma sperii pentru ca stiu ca asa ceva nu se poate .El nu mai este deci nu poate sa se trezeasca!! Il vad foarte clar .Incepe sa vorbeasca in parte cu noi . Se supara ca ii tot fac poze apoi intinde mana catre mine.Ma retrag cu sfiala. Indraznesc apoi sa ii ating mana .Este calda. Aceeasi mana pe care am strans-o in ultimele zile . Acelasi miros al lui . Afara ploua .Cineva ma striga la poarta si merg sa le dau vestea si celorlalti .

Ma trezesc.
Ploua .De parca visul se intrepatrunde cu realitatea .O senzatie ciudata ma cuprinde.Nu stiu daca ma sperie sau ma bucura ceea ce mi se intampla .Ma gandesc totusi ca sunt destul de cerebrala pentru ca astfel de inchipuiri sa nu ma faca s-o iau razna. Ma ridic usor din pat .Traversez sufrageria uitandu-ma cu coada ochiului la canapea .E goala .
Ma indrept apoi catre dormitorul lui .Vreau sa inchid geamul pentru ca ploaia sa nu ude pervazul. Si simt ca parca adineauri a trecut pe aici .Mirosul lui inca se mai pastreaza in camera... Zambesc.
Ma pregatesc de plecare si arunc o ultima privire catre usa intredeschisa a bucatariei .
Imi iau ramas bun in gand si il las sa isi bea ceaiul de dimineata .

De ce mi-a placut aceasta calatorie ?

In trei zile am vizitat 14 manastiri si o catedrala.Am simtit nevoia unei zile linistite , de reculegere si as fi ales pentru aceasta Manastirea Dragomirna sau mi-ar fi placut sa stam la discutii impreuna cu parintele si ceilalti colegi ai nostri in legatura cu ceea ce am vazut . Insa nu am avut timp.
Dar scopul acestei calatorii nu a fost numai acela de a vedea locurile frumoase din tara noastra .

Am reusit sa gasesc puterea de a merge mai departe si mi s-au redescoperit raspunsuri pe care le stiam demult insa pentru o perioada nu le-am mai putut vedea.

M-am intors impacata si senina.

Din convorbirile duhovnicesti

Pornind de la suferinta ca de la o realitate indiscutabila la care trebuie sa-i faca fata cel ce are de suferit , indiferent ce crede el despre suferinta, crestinul poate sa aiba fata de ea doua atitudini: una de acceptare si alta de refuz. O accepta acela care ii intelege rostul.O refuza acela care nu-i gaseste sensul .In orice caz, o traieste cel care o are , fie ca o intelege sau n-o intelege , fie ca o vrea sau n-o vrea.

Daca suferinta este o simpla insuficienta a firii , gandul cel dintai al celui ce o are este inzdravenirea firii si inlaturarea suferintei. Daca suferinta este dirijata de sus ,daca ea are un sens divin, ea trebuie acceptata si folosita in vederea perfectiunii morale.

Credinta noastra in Dumnezeu este ,,biruinta care a biruit lumea".Deci este si biruinta care biruieste suferinta.Oamenii credinciosi ,stiind ca ,,si perii capului nostru toti sunt numarati " ,au incredintarea ca si suferinta ,cata o au de suportat ,le este randuita de pronia divina pentru pacate spre a lor mantuire si desavarsire si o primesc ca atare .Totusi, trebuie sa recunoastem ca oricare ar fi sensul si rostul suferintei , oricare ar fi folosul ei , dorinta fireasca a tuturor este sa nu aiba de suferit.Biserica se roaga pentru ,,sanatatea si mantuirea " credinciosilor.Ea doreste ca fiii ei sa aiba sfarsitul acestei vieti pamantesti ,,fara durere" .Prin urmare ,suferinta o primim dar n-o dorim.O putem primi ca mijloc de ispasire , ca mijloc pedagogic, ca mijloc de imbunatatire duhovniceasca , dar ne-am bucura daca am putea fi scutiti de ea.

Oricata bunavointa am avea in intelegerea suferintei , oricare ar fi invatatura ce ni s-ar da spre suferinta , raman totusi lucruri neexplicate si inexplicabile: suferinta copiilor, catastrofele, suferintele grele, durerile care diminueaza si chiar anuleaza capacitatea de intelegere , de cugetare ,de deliberare si de hotarare ,suferintele care desfiinteaza capacitatea de gandire etc.
Se spune ca cineva ar fi zis : ,,Moartea a o suta de mii de oameni e o statistica ; moartea unui singur om e o tragedie "!
Aceste cuvinte sunt valabile intr-un fel si pentru suferinta ,in intelesul ca se poate da o explicatie ,dar pentru o suferinta privita in abstract nu insa si pentru o suferinta concreta ,nu pentru propria ta suferinta , pentru suferinta ce o ai de suportat .

Oricum ,suferinta este randuita de Dumnezeu dupa nestiutele Sale judecati ,in vederea mantuirii si a cresterii noastre in Hristos .
.............................................................................
Suferinta ne apropie ,ne leaga mai mult de Hristos ,ne fereste de pacate ,ne ajuta mult la mantuire ,fiind randuita de Dumnezeu ca un canon de ispasire a pacatelor noastre .
............................................................................
Ierodiaconul Teofil Paraian- Manastirea Brancoveanu

Motive

Elena a facut o lista cu cateva din motivele pentru care merita sa traiesti si sa te bucuri de aceasta viata.
Stiu ca sunt multe dar eu nu le (mai) vad .Nu pentru moment .

Pentru ca m-am schimbat si nu stiu daca mai pot deveni cea care am fost
Pentru ca vars lacrimi si apoi ma gandesc ca sunt totusi contrare conceptiei mele ca el s-a dus intr-un loc mai bun
Pentru ca mi-e dor
Pentru ca regret ca nu m-am purtat cu el mai frumos decat am facut-o
Pentru ca ma ocup pana peste cap cu munca incercand sa uit dar cand ajung acasa ma napadesc amintirile
Pentru ca inca imi mai staruie in minte momentele in care eu nu puteam face nimic pentru a-l ajuta
Pentru ca toate problemele mele dinainte imi par acum neinsemnate
Pentru ca ma zdruncina impasibilitatea unora
Pentru ca ma zbat ca durerea sa nu ma inaspreasca
Pentru ca aud ca prin vis incurajari si inca nu sunt convinsa ca timpul vindeca ranile
Pentru ca atunci cand ispitele ma incoltesc ,vrand sa-mi puna la indoiala credinta ,mai am o lupta de dus

Viata mea continua mecanic dar sper ca intr-o zi ma voi trezi si voi vedea si lucrurile frumoase . Stiu ca depinde numai de mine, de stradania mea.
Incerc sa ma comport normal cu cei din jur si sa nu ma refugiez in singuratate .
Dar daca zambesc nu inseamna ca sufletu-mi nu plange.

Tears in Heaven

''Time can bring you down, time can bend your knees
Time can break your heart ...

Beyond the door there's peace I'm sure
And I know there'll be no more tears in heaven..."

In cadere

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,
Şi totuşi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.

Rainer Maria Rilke -Herbst-traducere Dan Danila

Test de fidelitate

Din pacate nu a fost aranjat . A fost unul real , intr-o imprejurare de care mi-as fi dorit sa nu am parte niciodata .
,,Prietenul la nevoie se cunoaste " spune un proverb .

Unii prieteni au venit sa ma vada si sa ma mangaie cu o vorba buna .Au stat putin ,au vorbit putin (sau chiar deloc ) si apoi au plecat de teama de a nu inoportuna.

Ce nu stiu ei este ca eu simteam nevoia sa vorbesc cu cineva .In afara zilei cand nu am putut sa leg decat cateva propozitii , cand m-am miscat ca un robot si am tot privit in gol , da , am simtit nevoia sa vorbesc ,sa impartasesc cuiva ce simt, sa spun cuiva ca nu-mi vine sa cred ce mi se intampla, ca doare...

Cativa mi-au trimis mesaj gandindu-se ca nu e momentul potrivit sa ma sune si au asteptat sa-mi mai revin .Si bine s-au gandit . Timp de o saptamana am tinut telefonul numai pe silent.M-a bucurat insa gestul lor .

Altii nu au dat nici un semn .Tragedia prin care trec i-a lasat indiferenti .
Si ma intreb : ce insemna cand o persoana imi spunea ca sunt importanta in viata ei ? La ce se referea ?
Stiu, oamenii tristi nu sunt o companie buna.Dar in viata nu sunt doar momente frumoase .
Sau de ce se tot oferea cineva sa ma ajute dar in astfel de situatii a dat bir cu fugitii ?

Lumea isi vede in continuare de ale ei iar timpul nu s-a oprit in loc din cauza ca am eu un necaz.

Viata isi urmeaza cursul dar eu macar stiu pe cine am alaturi .

A XI-a porunca

Ascultă, priveşte şi taci!...

Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,

Priveşte, să-nveţi să clădeşti.

Şi taci, să-nţelegi ce să faci...

Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte

Şi glasul Sirenei te fură,

Tu pune-ţi lacăt la gură

Şi-mploră doar sfintele moaşte -

Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,

Smulgându-ţi din suflet credinţa,

Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa

Şi candela minţii nu-ţi stinge-

Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,

De teamă să nu-mbătrâneşti,

Rămâi tot cel care eşti -

Aceeaşi piatră de moară -

Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,

Ascultă, priveşte şi taci!...

Din braţe fă-ţi aripi de fier

Şi zboară cu ele spre cer!...

Ion Minulescu ( chiar daca nu-mi plac mie poeziile cu rima)

Back to work

Multime forfotind in jurul meu , probleme de rezolvat care nu suporta amanare ,telefonul care nu se mai opreste din sunat .Iar eu ,vizitator de pe alta planeta.

Reintru incet in ritm.
Am lipsit o saptamana iar seful meu doua. S-au intamplat multe in acest timp dar pare-mi-se ca si alte persoane sunt de pe aceeasi planeta de pe care tocmai am sosit( eu cel putin am un motiv) .

Azi am mers cu toata trupa sa vedem locul unde o sa ne mutam cu fabrica din aprilie .Un loc mult mai mare si mai frumos.
Oh,cum mai simt rautatea unora in spatele zambetului afisat ! As putea sa le ignor caci nu ma leaga nimic de aceste persoane, nu depind de ele.
Sau as putea sa le raspund cu aceeasi moneda .E usor sa faci rau .Dar ce as castiga?
Fereste-ma ,Doamne de boala sefiei si de cei carora le place sa se mareasca. Piei ispita !

Martie fara martisor

Cand eram in clasele primare , primeam multe martisoare .Tin minte ca ma intorceam acasa cu ele,tare mandra de colectia mea , le intindeam in tot patul , le puneam pe categorii - flori , animalute - iar a doua zi imi faceam din ele un fel de platosa pe uniforma pentru ca voiam sa le port pe toate.

In timp , martisoarele s-au rarit. La liceu am primit foarte putine iar la servici, in ziua de 1 martie, colegii nostri stau cam incruntati pentru ca suntem totusi multe fete . Le place sa ne tina in suspance iar la sfarsitul zilei , cand nici nu ne mai gandim ,ne aduc cosari sau trifoi .

Anul trecut fusesem ,,amenintata " cu un martisor- broscuta testoasa dar nu l-am vazut niciodata.

Anul acesta insa nu ne-a mai fost aminte de asa ceva .Nu am daruit si nici n-am primit unul. Vineri am iesit in oras dupa o saptamana de stat in casa . Si am simtit ca venise primavara.

O primavara care va ramane in amintirea mea ca cea fara martisor , fara veselie, fara soare.

Din epistole

,,Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei care au adormit , ca sa nu va intristati ca ceilalti,care n-au nadejde.

Caci daca credem ca Iisus a murit si a inviat ,tot asa credem ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu El pe cei care au adormit in Iisus.

Iata ,in adevar ,ce va spunem prin cuvantul Domnului : noi cei vii care ramanem pana la venirea Domnului ,nu vom lua-o inaintea celor care au adormit.

Caci insusi Domnul ,cu un strigat de strangere laolalta ,cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu ,Se va cobora din cer si intai vor invia cei morti in Hristos.

Apoi , noi ce vii care ramanem , vom fi rapiti impreuna cu ei , in nori ca sa intampinam pe Domnul in vazduh si astfel vom fi intotdeauna cu Domnul .

Mangaiati-va ,deci ,unii pe altii cu aceste cuvinte ."

Epistola catre Tesaloniceni 4.13,18

Ce simt acum?

Ce simt acum ?
Nimic.
Ca si cum nu am stat trei zile langa el privindu-l cum se chinuie, incapabila sa-l ajut in vreun fel , decat doar sa-l rog pe Dumnezeu sa-i aline durerea.
Ca si cum nu l-am vazut dandu-si ultima suflare incet, fara zgomote,gandindu-se parca sa nu supere pe cineva sau sa nu ne sperie.
Ca si cum nu curtea noastra era plina de lume si coroane, iar el statea acolo nemiscat si nu aveam sa-l mai vad NICIODATA.

Nu mai am lacrimi .
Sunt ca un robot.
Nu stiu ce va urma .

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe taticul meu cel bun!