Azi dimineaţă am rămas ceva mai mult sprijinită de uşa bucătăriei. Să privesc. Cerica a înflorit, frunzele de avocado sunt tot mai mari şi prăzulii, în chiuvetă nu am lăsat nimic nespălat. Toate-s cam la locul lor.
Incursiune ghinionistă la Practiker. Dacă l-am fi găsit pe băiatul care mixează lavabila m-aş fi întors glorioasă cu vreo două găletuşe. Una cu lavabilă lila pentru dormitor şi alta galben-pai pentru sufragerie. Am nevoie de un refresh şi o să încep cu locuinţa. Mai vreau o păturică de la Ikea şi perne dreptunghiulare pentru noua mea lenjerie de pat cu imprimeul acela de epoca cu doamna în rochie cu crinolină şi cavalerul care îi dăruieşte o pasăre într-o colivie.

A. mă întreabă dacă vreau să împart o cameră cu ea de Revelion. În Maramureş. Cum pot eu să îmi fac planuri de pe-acum pentru noaptea de trecere dintre ani când eu nu ştiu ce-mi va aduce ziua de (exact) mâine?

Azi se deschide stagiunea filarmonicii.

Ca să-mi fie ziua şi mai bună

Rufus Sewell

Două luni de la marea întrevedere de la umbra Plopului. Nu ştiu de ce simt că trebuie să sărbătoresc.

Astfel de stări vin uneori, nu le poţi nega, nu trebuie să le înlături prefăcându-te că nu există. Nu eşti robot. Ele vin şi trec. Cât de repede te remontezi găsindu-ţi forţele să o iei de la capăt depinde doar de tine.

De la starea de a porni într-un pelerinaj cu A. am trecut la sarabanda din weekend. De la dorinţa de a ma refugia pentru puţin în mine departe de lume, mi-am depăşit momentul în care mă poticnisem şi am acceptat ieşirea, reuşind să risipesc umbra de regret a Anettei că din toată gaşca tocmai eu aş fi lipsit de la Zilele Sinăii.

Am o nouă amică. Ne potrivim de minune. Provizii în gentuţă (un Bounty, o cioco cu rom, ceva de cronţănit), interes pentru decoraţiuni de casă şi Cesaria Evora, plimbări prin lume şi cam aceleaşi gusturi la shopping, aparat de pozat la purtător şi o aşteptare. Edu îi reproşează că ea nu se mulţumeşte cu puţin, că ea vrea ,,diamantul". Şi ce-i rău în asta ?
Avem invitaţie la ea acasă pentru când se întoarce de pe alte meleaguri. A zis că va confirma pe email. Sună protocolar. Îmi place. Mă aştept să ne servească cu o linguriţă de dulceaţă.

Sinaia Forever.
Organizatorii au ştiut că vreau muzică latino. Şi mi-au oferit-o. Pe burniţă. Nu m-am dat în lături şi m-am ţopăit. Prietenii mei mă ştiu ca animatoare a grupului şi că nu scap nici o ocazie de a dansa, nu contează locul. Ei mă acceptă cu bune, cu rele.

Ca să respectăm tradiţia, periplu pe bulevardul închis, ticsit de lume, înghiontite de gură-cască, croindu-mi loc împreună cu E. la braţul unui bărbat înalt iar E. cu C. în urma noastră.
Cercei coloraţi şi o porţie de hamsii pe care am uitat să o plătesc. Dar n-a strigat nimeni după mine. Holograf pe ploaie, Holograf în foişor şi o melodie murmurată ...,,mare cât inima mea, mare cât inima mea".

C. a plecat. Mă sună din autobuzul care îl duce pe pistă către avion. Spune că a îmbătrânit, că în mod normal ar trebui să fie entuziasmat că pleacă către Barcelona dar el abia aşteaptă să se întoarcă . Odată cu înaintarea în vârstă vrei să te aşezi, să îţi aflii locul nu să fii purtat de colo colo ca o bucată de ziar suflată de vânt.

Adi îmi trimite mai nou mesaje în germană ,,Arbeit macht frei - Munca te eliberează". Răspunsul meu are legătură cu vinul fiert, responsabil să ne facă praştie, mangă, muci, praf.

Lui C. Îi place numele Despina. Mie nu. Rimează cu albina. E înţepător ca o viespe.

Nu prea ştiu ce-i în capul meu. Sper să nu mă pună nimeni să aleg în momentul ăsta. Ascult :

Pixie Lott- Cry me out
Lionel Neykov - I need you
Iggy Pop - I am the passenger

OCTPOB

Bine se spune că toate ne sunt date la timpul lor. Sunt rostuite cu un scop şi le facem doar la momentul potrivit.

Îl aveam descărcat de luni de zile dar nu m-am atins de el. Nu mă simţeam pregătită. La un asemenea film nu te uiţi de plictiseală, cu castronul de pop-corn în braţe.

Am văzut aseară ,,Ostrov". Şi am plâns rostind odată cu Părintele Anatoli Psalmul 50 al lui David.
Exact ce aveam nevoie să mă scoată din amorţeală. Din starea de anesteziat care simte că îl doare în timpul operaţiei dar nu are puterea să spună. O eliberare din cetăţuia minţii tencuită cu delăsare pentru rugăciune şi zugrăvită cu uitare de Dumnezeu.

Plescăitul vâslei, zăpada scârţâind sub cizmă, lumina movulie de pe insula înzăpezită şi actorul principal care semăna un pic cu tati şi un pic cu dl profesor de actorie.
Statornicia în credinţă, rugăciunea neostoită, căinţa şi iertarea răului îndurat.

Mi-a dat putere. M-a întărit în credinţă. M-a adus la liman.
Toţi avem nevoie din când în când de un ostrov.



Regia: Pavel Lungin
Cu: Petr Mamonov


Părintele Rafail Noica : despre filmul rusesc ,,Ostrov"

Aş vrea să am o cameră pentru urlat, izolată fonic. Să mă închid în ea când problemele mă copleşesc, când planurile ies de-andoaselea, când mă mai loveşte câte o replică sau când mă lasă mască vreo reacţie.
Să urlu şi să-mi treacă. Numai că nici de asta nu aş fi bună acum la tusea care s-a îndrăgostit de mine şi mă ţine strâns în braţe. Mă tratez cu sirop. Am auzit de curând la ştiri că are efect halucinogen. Nu-i de mirare că mă simt cam dizzy toată ziua.

Am trecut ieri pe la casă. Am gustat o boabă de tămâios(trebuie neapărat să culeg strugurii zilele astea !), am mai luat o pânză de păianjen pe bluză şi am verificat cutiuţa poştală de facturi.
Înştiinţare de la firma de salubrizare care mă anunţă că nu mi-am plătit vreo două facturi şi mă invită la casieria lor.
Că dacă nu, ce ? Mi se taie gunoiul? :p

Vreau

Cesaria Evora, Buc, Sala Palatului, 18 oct 2010

Bine, bine, petreceri, chef şi ieşiri în weekend. Dar ce se întâmplă în timpul săptămânii?

Sunt destul de ordonată în mare parte. Când e Nico acasă le las pe toate pe unde apuc pentru că ştiu că strânge ea, şi preferă să deretice cu condiţia ca eu să plec de acasă şi să nu o încurc.
Dar acum mă organizez şi gospodăresc singură. Plănuiesc un nou look pentru dormitor şi bucătărie. Avocado-ul creşte pe zi ce trece; laptopul doarme cu mine în pat când mă trozneşte somnul şi nu mai apuc să îl pun pe noptieră.

Îl port în permanenţă pe tatăl meu în suflet. El este cu mine. Şi mi-e ciudă pe mine că m-am îndepărtat aşa de mult de biserică. Am credinţă dar o simt şubrezită şi ştiu că trebuie să merg la biserică să mă rog. L-am sunat pe Andrei. Am nevoie de sfatul lui, de vorba lui blândă, de imboldul lui pentru a mă urni.

Mă simt răsfăţată de pensionarele mele. Le găsesc după-amiaza pe banca din faţă, una observă mereu o geantă sau un pantof nou. D-na Cristea,vecina care îmi plăteşte facturile mă întâmpină în pragul apartamentului ei să îmi explice. Croşetează într-o lumină cărămizie.

La servici mă brodesc mai mereu cu 4 colege la masă- două de la design şi două de la producţie. Senine şi drăguţe. Una laudă mereu mâncarea. Zice că avem masă de boieri, delicatesă.
Alta se plânge că e prea slabă şi nu îşi găseşte haine pe măsură. Noroc că se pricepe să le modifice pe cele cumpărate. Ne retragem mulţumind pentru masă. Doamnele de la bucătărie ne răspund cu zâmbet, apăsat şi (cred eu, din suflet) : Să vă fie de bine!
Ne prieşte. Alţi colegi trec pe hol cu o lădiţă de struguri şi mă îmbie cu un ciorchine.

Nu-mi place să arăt cu degetul vinovatul. Cu răbdare rezolv şi învinuirile atrase pe nedrept. Şi mă umflu de bucurie când ies cu faţa curată din lumina proastă în care bâjbâiam din cauza unei neînţelegeri fără să fi făcut tam-tam.

Clientul vrea impriemeul cu caţeluşi dar l-a cerut mărit căci aşa nu arată bine. Şefa mea mă întreabă cu ce mi se pare că arată printul de la distanţă. Păi...cu nişte oase pentru căţei.

O glumă uzuală pe care o folosesc când mă întreabă cineva unde lucrez .
La o fabrică de confecţii
A , eşti cusătoreasă?
Da, şi pot să croiesc/cârpesc una cui mă supără.
Cam dură. Dar provoacă mereu râsete.

În alte seri îmi îngheaţă picioarele la o cioco în grădina cu motocicletă cocoţată într-un copac şi felinare atârnând pe crengi . Sau mă agit pe ritm de bachata în rochia verde cu flori mari . Mai vorbesc singură prin casă şi mai repet un cântecel la pian. Luni i-am sugerat profei să îmi dea unul să îl repet până îl ştiu pe dinafară. Acum am temă. Na!

Nu era dor, deznădejde nu cred să fi fost, cu atât mai puţin disperare.

Nu erau lacrimi dar nici zâmbet. Nu era împăcare dar nici suferinţă.

Nu era dorinţa de a fi lăsat în voia sorţii, de a pluti după cum bate vântul ci era un pic mai mult de-atât. Era o agăţare de speranţa în bine, deşi nu conturată clar, cel puţin nu pierdută în totalitate.

Era o plimbare înceată prin locuri nebătute din adolescenţă cu MagicFM ţinându-mi isonul, era convingerea că merit mai mult dar şi îndoila că o să şi obţin cândva.

Aşa stau toată ziua după ce visez un tsunami: cu teama de a nu mi se întâmpla ceva rău.

Pomană

CD şi DVD cu opera ,,Carmen " de Bizet la numai 2.20 Ron împreună cu ziarul ,,Adevărul". Sau invers. Cert e că la următoarea apariţie nu mai pupăm o asemenea ofertă. Nu la acelaşi preţ de-un pachet de Orbit.

Zilele Bucureştiului

Ikea: loc deprimant punându-ţi în bătaia ochiului numai cupluri nerăbdătoare să îşi amenajeze locuinţa. În rest multă culoare, lumânări parfumate şi o nouă amică cu lucrul în Yemen, puţin surprinsă că ştiam care e capitala acestei ţări. Lipscani: Călătorie în timp, baie de mulţime la concertele în aer liber, haine vintage şi dans ră(tă)cit.

Vişinul meu tomnatic

M-a chemat mami să fotografiez splendoarea. Vişinul care a uitat de anotimp, a ignorat copiii care treceau către şcoală cu ghiozdănele în spate şi s-a pus pe înflorit.

Azi m-am rupt de iluzii. Am smuls speranţa încleştată şi setată cu ochelari de cal de prea multă vreme pe aceeaşi idee şi am pus-o pe loc repaus.
Mi-am luat adio de la un nick veşnic busy, de la un om prea plictisit, de la un suflet prea comod să mai încerce să descopere alt suflet. Pedeapsa i-a fost alungarea în pribegie cu tot cu căluţul meu de mare în întinsurile sterpe ale ignore list-ului. N-am văzut pe nimeni să se întoarcă de acolo.

Later edit: mai pe seară am primit o depeşă prin care îşi exprima oareşce intenţii bune. M-am făcut c-a luat-o vântul...

Trebuie să renunţ la hilizeala asta şi la glumiţe în special faţă de persoanele care nu mă cunosc. Ele sunt serioase , calculate, sobre. Eu par probabil o apucată. Dar ce pot să fac dacă eu mă simt bine şi dau pe-afară de voioşie?

Chiţibuşuri

- îmi place să ascult la tv şi aplauzele de la sfârşitul unui concert. Mai întâi izbucnind tumultoase, fiecare în legea ei, o avalanşă de zgomote, un ropot haotic, ca mai apoi să se asculte unele pe celelalte, să îşi găsească ritmul şi să vibreze la unison.
Şi să privesc chipurile artiştilor care ies la rampă pentru a-şi primi răsplata. Unii mai mândrii şi reţinuţi, aplecându-se discret, alţii mai umili, înclinându-se până la pământ. Reverenţe, emoţii şi licăr de fericire în ochi.

- privesc de la fereastra biroului meu muncitorii care lucrează la drum. Îmi place să mă uit când îşi iau pauza. Cum îşi pun ei pe masa improvizată de-ale gurii aduse într-un ziar. Şi cum se separă în pâlcuri, şi împart probabil ce au avut pe-acasă ori cumpărat în grabă să nu scape microbuzul. Şi cu ce poftă mai muşcă dintr-un ou fiert! pun pariu că şi-au luat şi ceapă. Şi prânzul lor îmi pare atât de gustos tocmai după pofta cu care îi văd mâncând, concurând cu o cină la Casa Vernescu scăldată în Chablis si lacrimi de ciocolată drept desert.

- un loc de joacă din Câmpina (sau probabil era grădiniţă dar eram în goana şi n-am observat eu bine ) se numeşte ,,Chiţu-Miţu". Pentru mine e hilar. E drăgălaş. Îmi vine să mă prostesc şi să mă râzgâi repetând Chiţu-Miţu.

-de Sf. Maria m-am întîlnit cu vecina care mă strigă Roxana de când m-am mutat aici. Azi mă întrebă în glumă dacă nu mă cheamă Mari. Era momentul propice să îmi dezvălui identitatea, să îi spulber imaginea pe care şi-o făcuse cu mine drept Roxana, să-mi afle adevăratul nume. O fi reţinut? Sau nu vrea? Unor persoane le-ar sta bine cu alte nume.

- Adi îmi trimite mesaje în franceză şi îi răspund că nu înţeleg latină .
,,Bon apres midie ma cherie!"
Nimic mai inocent şi dezinteresat. Spre deosebire de cel de acum 3 ani, pe care îl catalogasem eu probă de divorţ: ,, Es que tu m'aime ancor"?
Ne ştim dar de-atâţia ani. Ne permitem.

-Camera imensă, loc de strâns laolaltă familia s-a transformat în hol şi baie. Devenise sugativă de bani. Numai că e penurie de zilieri şi nici că am dat altă destinaţie spaţiului nu ajută prea mult.

- Unchiul mă sună periodic să-mi dea bineţe. Glumeţul care nu se supără niciodată. Nu l-am auzit niciodată văitându-se. De parcă la el nu e criză, de parcă ce-a agonisit o viaţă nu i s-a dus pe apa sâmbetei şi nu a rămas singur cuc.
Un om cu care îţi face bine să vorbeşti, care îţi transmite din jovialitatea lui. Fratele lu' tati.

Playlist pentru prima săptămână de după

C. Saint- Saens – Porquoi rester seulette?

Tchaikovsky -Andante cantabile

Louis Spohr- Clarinet concerto no.1

Schubert- Symphony no. 2

Matiegka – Nocturne in G

Bruch- Scotish Fantasy , op. 46

Mozart- Sonata for 2 pianos in D

Tchaikovsky- Symphony no2. –Little Russian

Faure – Dolly Suite

Haydn- Symphony no. 2 ,,Philosopher”

Gorecki- Piece in old stzle

Corelli- Christmas concerto

Mozart- Piano Sonata no.10

Schubert – Symphony no. 1

Beethoven- Symphony no. 6 - ,,Pastoral”

Vivaldi- Violin concerto no.11-,,La Stravaganza”

Viotti- Harp concerto

Bruch- Violin concerto no. 3

Mendelssohn- Violin concerto in E Minor

Godard –Poetic scnes

Napravnik- Concerto Symphonique in A minor

Marsh- Symphony no. 2

Mendelssohn- ,,The Fair Melusina” op.32

Glierre- Harp concerto

Saint Saens – Intro&Rondo Capriccioso ,op. 28

Growentz- Symphony in D, op. 12

Vivaldi- Concerto for strings in E

Schubert- Menuet in C

Haydn- Symphony no.103- ,,Drumroll”

Schumann- Introduction &concert allegro, op .134

Bruch- Violin concerto no.3

Seraphine de Senlis



Am descoperit-o aseară graţie filmului.

Dragă prietene,

Aş sta azi într-un pub obscur, nu prea gălăgios şi nici prea afumat, cu o cană de ceai în faţă, cu mâinile pe masă ca pentru şedinţă şi cu tine de partea cealaltă, pregătit să asculţi şi să te destăinui. Am asculta jazz sau orice altceva, chill music să fie.
Mi-aş pierde aşa o noapte doar de dragul conversaţiei şi al disecării problemelor la care nu găsim niciodată rezolvare. Nu-ţi poţi construi un tipar comportamental general valabil în toate relaţiile interumane, n-ai cum să prevesteşti pe ce cărări încâlcite ţi-o zbugheşte viaţa, nu depinde numai de tine să îţi transformi drumul sinuos într-unul liniar. O ştim prea bine şi totuşi ne place să le punem pe tapet, să murmurăm soluţii, să ne facem confidenţe şi să mai descoperim de fiecare dată o bucăţică din noi cei care credeam că ne ştim aşa bine.

Vii la un ceai ?

Back home

Acasă mă aştepta mami la 1 dimineaţa cu zacuscă şi ciorbă de legume că ştia că febleţea nu papă carne de ceva vreme. Eram atât de obosită că n-am putut să mă ating de mâncare.

Propunerea de a mă odihni în a doua săptămână de concediu a fost lăsată de izbelişte căci ieşirile s-au ţinut lanţ. Am folosit drept pretext vacanţa şi am continuat să îmi fac de cap bătând cluburile de oraş şi munte cu Alina veşnic pusă pe acţiune, Andreea încă mucoasă de la mare, Irina cam bosumflici şi Mădă lugumind o Evian că Roua se epuizase. Pe sistemul AZI NU : pot să mănânc singură miezul unui pepene, pot să gătesc reţete inventate pe loc, pot să mă relaxez cu picioarele pe pereţi, pot să mă aventurez noaptea către Cota 1400 să văd urşii dar să mă mulţumesc cu o vulpe cu coadă stufoasă, pot să beau până dimineaţa (cam două pahare, aşa) şi să trag apoi ponoasele mahmurind juma de zi şi să mă amuz în căşti la Keith Barret. La servici culeg complimente. Mirări şi admiraţii. Am slăbit fantastic, bumbastic. Au remarcat 5 colegi. Nu mă înfometez, n-am eradicat dulciurile. O bucăţică de tort costă 20 Ron când e ziua vreunui coleg şi punem bani de cadou. De cum am început lucrul am schimbat placa. Ritmul s-a modificat. Drastic. De la clubbing bubuind in maşină- la KDFC la servici, de la întors la cele mai matinale ore- la stat în casă toată săptămâna.

Şi pe cât am avut în ultimele două luni senzaţia că vreau să nu intru în casă , de parcă ar fi fost una bântuită şi îmi găseam diverse preocupări s-o evit, pe atât îmi doresc acum să ajung acasă.

La mine acasă e bine. Îmi fac ciupercuţe cu caşcaval şi salată de sfeclă roşie (de unde să ştiu că fierbe mai greu cu oţet?) şi comut tv-ul pe Mezzo ( alaltăseară am văzut Rigoletto şi abia aştept să apară în programul ONB) în timp ce îmi torn vin roşu într-un pahar aurit cu picior.

De la fereastra care dă către mica mea grădină văd un băieţel călăre pe un câine negru făcându-se că îi ambalează urechile ca şi cum ar fi fost pe motocicletă; un pisoiaş miaună după lapte. E o cutiuţă în care mi-e drag să mă întorc . E o linişte de care am nevoie şi cu care mă umplu. Şi-mi place că am la cine mă gândi .