Joi

Mă numesc roşu

Scurtă vizită cu treabă la Urlaţi. Mi-ar plăcea să locuiesc aici. Aş avea o casă vecină cu dealurile încovoiate ca nişte cocoaşe şi cu mica piaţă unde gospodarii forfotesc dis-de-dimineaţă, aranjându-şi pe tejghea pepeni şi dovlecei. În curte aş creşte un căţel pitic iar pe gard mi s-ar căţăra zorele albastre. Aş fi un venetic. Duminica, la plimbarea pe străduţa principală aş fi privită ca o Malenă a Urlaţiului. Dacă mai continui cu dulciurile aş putea deveni chiar o balenă a oraşului:)).

La plecare îi complimentez doamnei de la centrală rochia din garofiţă . Îmi spune punând mâna perdea la gură că o are de peste 10 ani. O luase pentru o sindrofie. Şi ce ? Uite cât de frumoasă e şi ce bine se încadrează în peisajul modei actuale. Vintage.

Mă ia cu somn de fiecare dată pe drumul de întoarcere. Iar la dus îmi amintesc mereu de Anette când trec prin Valea Călugărească şi o sun ( azi i-am trimis mesaj întrebând-o dacă simte prezenţa unui alt nemuritor prin preajmă).

O concluzie trasă după o îndelungată observaţie : femeile au impulsuri mai agere la volan decât barbaţii şi chiar dacă stau în dreapta tot îşi înfing automat piciorul în podea vrând să frâneze, ca un instructor atent la imprudenţele şcolerului. Am dreptate, domnilor?


Casa mea din gândul de joi