sadness

Momentul ala in care la varsta de 39 ani si un pic primesti primul inel de logodna din viata ta. Si nu mai conteaza modul neromantic in care a fost facut( ca te-ai trezit cu el in sacul cu care te-ai intors de la Padina dupa o noapte friguroasa la cort) ci te intristeaza momentul in care a fost facut, dupa discutiile despre eminenta despartire.
Si-atunci, in incercarea disperata sa te anesteziezi, torni in pahar ultimul vin alb de tara, sperand ca o  sa te ajute sa treci mai usor peste acest moment. Momentul constientizarii vietii neimplinite pana la aceasta varsta, a risipirii a inca 4 ani si jumatate fara a fi putut realiza ceva bun din aceasta relatie, a sentimentului de parere de rau pentru suferinta lui  pentru ca stii ca in felul lui te iubeste, a regretului ca nu s-a intamplat intr-un moment in care amandoi sa va doriti si sa ai posibilitatea de a incerca pentru o fractiune de secunda fericirea absoluta in momentul in care il primesti si spui DA! si sa te apuci sa faci apoi planuri de viitor impreuna.

Plangi si speri ca totusi ai facut alegerea corecta si totul va fi bine pentru fiecare in parte .

Dimineata cu gol in stomac, cu senzatia ciudata ca in urma unei operatii ( desi n-ai facut una) ca ti s-a rupt ceva din tine, ceva ce-ti apartinea si nu o sa mai fie acolo niciodata.
Si stii ca sta in puterile tale sa il iei inapoi si l-ai face cel mai fericit dintre pamanteni insa tu simti ca nu ti-e sortitsi stii ca dupa o perioada tu o sa fii cea trista. Ca nu iti da putere, nu te motiveaza, nu iti transmite dorinta de a fi mai buna.