:-)

"Părul îmi miroase, crud, a frunze de nuc,
mâinile îmi sunt lujere de crini
iar degetele petale
În nări îmi stăruie,
mereu, 
miros de cozonaci,
dulce aburind a dalbe flori şi leru-i ler.
Încă simt în căuşul palmelor
căldura boţului aceluia, rotund şi galben,
Soarele copilăriei mele.
Mai port şi acum cireşe la urechi,
îmi înmoi faţa,
până la confundare,
în ciorchini de liliac, respirându-le parfumul.
Colierul meu e o horă, cu chiuituri cu tot,
iar de ea port agăţată,
talismanul meu norocos,
o învârtită, fierbinte,
de pe Mureş.
Uneori ascund busuioc pe sub perne,
să visez ca altădată,
în culori.
În suflet, între minus şi plus infinit
am împlântată o cruce,
(uite tată, scriu despre tine!)
cu ţipătul agăţat de colţurile ochilor,
ud ...
Da, ai dreptate!
Sunt o ţărancă urbanizată, cum bine ai spus.
Şi ce dacă?
Sunt mândră că mai am încă pe tălpi,
umed,
pământul de acasă!....."
(Cu tălpi de pământ de M.Popa)