Aleea cu mărunţişuri

Vineri am ratat sfarşitul lumii alături de prieteni pe motiv că aveam de lucru. Şi doar o singură dată era premiera mondială. Mişto scuză. Aş putea-o invoca la adevăratul sfarşit: nu pot participa că am de predat o situaţie urgentă, altfel mă concediază şefu'. Şi uite aşa ar trece Apocalipsa pe langă mine şi aş rămane in viaţă. Numai că ce m-aş face eu in lume unicul supravieţuitor ? Golită de sentimente, însingurată, lipsită de speranţă? Asemănarea cu ziua de azi e totuşi izbitoare.

Ultimele aprecieri primite : sunt simplă pe dinafară dar complicată în interior. Eu zic că cine nu se încumetă trebuie să caute ceva mai simpluţ sau umplut cu vid. E mult mai comod.

Pare-se ca anul ăsta vine Crăciunul mai devreme că aseară o persoană candva apropiată era mai sclipicioasă decat un brad împodobit.

Instalatorul cantă la pian, vorbeşte elevat şi foloseşte cuvantul "virgula" pentru a evita cacofonia; În trei ore mi-a rezolvat toate problemele de prin casă. O să am caldură in baie şi-am scăpat de grija că o să-mi inund vecinii.

O nouă ideee care mă animă : să-mi transcriu pe un nou blog caietele cu însemnări pe care le păstrez din adolescenţă.

M-am pricopsit cu o răceala şi mi-am cheltuit (aproape) toţi banii pe cele trebuincioase casei şi medicamente.

Seara privesc prin perdea stelele, vecinul de la doi care se expune ostentativ într-un dans lasciv pe geamul din bucătărie, ferit de privirea soţiei şi perechea proaspăt mutată la 4 care îşi aranjează lucrurile prin cameră cu nerăbdarea tinerilor porniţi in viaţă. Îmi caut bomboanele mentolate pentru tuse, mă culcuşesc sub pilotă şi-mi mai pun o dorinţă către Moş Crăciun.
Azi o lună.