De-ale iernii

Faviu mic a învăţat să cânte ,,dragă domnişoară", a fost cu colindul (cu mami si tati ) și a primit covrigi iar moșu' n-a mai avut răbdare și a venit mai devreme la el, chiar dacă pe drum a încurcat cântecele și s-a apucat să le cânte ,,Iepuraș cocolaș"; Am lucrat vreo trei zile la rând la fularul bleo, întorcându-mă astfel cu gândul la mamaia Vasilica, cea care mă învățase să tricotez, în camera călduroasă cu poveștile la pickup, moșmoandele întinse pe-o bucată de ziar și ea stându-mi alaturi, purtând ilicul ivoriu de care prindea mereu un ac mare de siguranță.




Ca să exprim starea mea de aceste sărbători o să spun că pe când admiram o pereche de cizme mov-purple heart la Benvenuti (incaltamintea, pasiunea mea) - m-am trezit urând unei cunoştinte vechi , aflată în căutarea unui cadou -Sărbători plăcute! Auzi, plăcute. Mă mir că nu i-am dorit să fie cool . Sărbători cool! Ce-o fi fost în capul meu? Or să mi se pară mie fericirea atât de greu de atins încât mă mulţumesc cu ceva plăcut, agreabil ?

Râd cu Nico prin casă , răspundem cu replici din reclame, facem curățenie; Cronica despre concertul de anul acesta de sărbători o să lipsească. Am rămas vrăjită de o harpă care mi-aș dori să îmi cânte în fiecare seară până ce adorm.

Braduțul mic și stufos mi-a adus o părticică din altă poveste. Anul trecut l-am împodobit in doi. Am amețit pe undeva cd-ul cu Hrușcă dar mi-a venit în ajutor youtube. Nici un Crăciun fără Hrușcă.

25 dec. 7.30 dimineața.
O liniște monumentală. Pruncul se născuse. Am deschis geamul și am auzit un cânt, un glas de femeie. Am crezut că mi se pare dar cred că venea de la biserica din apropiere. Un moment unic pe care o să-l păstrez în cutiuța amintirilor speciale.

Am purtat haina pe care insistase tati să mi-o cumpăr. Se preta pentru Crăciun și m-am dus mai întâi la el să mă vadă. L-am întâlnit pe aleea albită și pe Faviu mic, venit la tataie să îi aprindă o lumânare și mă privea tăcut, cu ochișorii ca două boabe de cafea. Am rămas apoi doar cu Marius în biserică . Și îl simțeam cum stă și ascultă cu atenție, cum se închină. Cred că intuise fără să îi fi explicat nimeni vreodată ce înseamnă să stai treaz la slujbă.

,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire"...

O masă îmbelșugată din care ne-am infruptat fără a face abuz, giumbușlucurile lui Faviu, glumele noastre ca între frați, răutăcioase dar cu haz. Spre sfârșitul zilei grădina noastră îmbrăcată în zăpadă, uriașul om de nea cu măturoi și tichie pe cap și un cer cu reflexe de fucshia.
Și din nou liniște.

Sărbători fericite tuturor celor care pășesc în grădina mea virtuală !

Winter mood

Iarna asta se potriveşte cu un poncho alb pufos, fustă lungă tricotată şi concert cu muzică de cameră de ziua lui Beethoven; Cu prietena mea din N.Y. care mi-a promis că o să caute filmul ,,Le Dortoir" al trupei de teatru-dans Carbon 14 şi cu nostalgia pe care mi-o provoacă fiecare sfârşit de an la servici.
Iernii ăsteia îi stă bine cu zâmbete sincere şi colegi săritori, cu cd-ul cu muzică de sărbători din cutia de bomboane şi reni cu ochelari de soare.
Iarna asta se îngemănează cu întâlniri prietenoase, un drum la capitală după o carte de negăsit şi dorinţa de a-mi sărbători de acum înainte ziua numelui pe 17 decembrie.
Că altfel, zăpada răscolită de pe câmp, steluţe reci ce-mi rămân în părul ieşit de sub glugă, parcul meu îngheţat şi sentiment ostil faţă de anotimpul nu demult preferat.

Sfârşit şi început

Sâmbătă-primii fulgi de nea în ziua petrecerii firmei şi eu tot în pat, observând că în timp înveţi să fii mai degajat, să nu te mai preocupe ce o să porţi ci atitudinea.
O alegere neinspirată pentru dimineaţă- filmul ,,La double vie de Veronique"-care merită r(g)ânduri aparte într-o postare viitoare.

Mănunchi de rochii pentru trei fete nehotărâte şi o casă lăsată vraişte în urma preparărilor. O masă ocupată de patru DRG, o verişoară şi o prietenă ce a acceptat să mă însoţească, un tort în formă de rochie, obişnuitul speech al şefului nostru şi chemarea la ,,rampă"a protagoniştilor ce-au asigurat succesul serialului de 9 ani încoace.
De ce ne-am bucurat ? Pentru că pe vreme de criză încă avem comenzi. Ce am sărbătorit? Că în branşa în care te poţi menţine cu greu am răzbătut şi suntem chiar în top.
Conflicte stinse, schimbare majoră de atitudine a unor persoane faţă de anul trecut exact pe vremea asta. Rochia mea care iniţial fusese pedepsită să rămână acasă din cauza culorii care deşi la modă nu îmi părea indicată şi poze şterse din greşeală. Le aştept pe cele ale firmei din care o să postez vreo două. Hai trei.

20.12 edit




Prada încolţită





Bambi pe gheaţă




Duminică- îngăduinţa confundată cu slăbiciune şi bunătatea luată drept prostie. Vin fiert şi relaxare după o întreagă noapte dănţuită.

Luni- Oameni dispuşi să încerce pentru sănătatea lor tot felul de proceduri -un chin pentru a scăpa de altă durere. Un pisoi tigrat spălându-şi leneş lăbuţele pe canapeaua unde aşteptam eu de trei ore, şi peste toate ,,Ave Maria" ca muzică de relaxare în separeurile pentru masaj şi ozonoterapie.

Marţi- maşina mea camuflată în zăpadă. Status: invisible. Nu m-am mai bucurat atît de venirea iernii conducând încordată cu 20 la oră, simţind că nu mai ajung la destinaţie. Foloseam o expresie mai demult pentru a arăta că cineva a întârziat: Unde ai fost ? În Abisinia?
Am dat un google search pe Abisinia.

Decembrie

Am văzut de curând "The final cut (Memorie finală) dar nu regret că am prididit atât şi nu din cauza subiectului cam trist ci pentru că mi-a părut slăbuţ rău. Pe scurt tema filmului: un implant îţi înregistrează toată viaţa prin ochii tăi iar când mori, filmul vietii tale este transformat într-un „memorial”, o peliculă care va fi proiectată cu ocazia înmormântării.

M-am întrebat dacă mi-aş fi dorit aşa ceva. Ar fi nevoie de procesat vreo 600000 ore filmate-pentru cei 70 ani pe care o să-i trăiesc. Însă n-ai fi mai incitat să ştii ce gândeam într-un anumit moment? Derulând filmul vieţii mele la momentul dorit, să poţi afla misterul de dincolo de chipul meu sau al scenei înfăţişate?

Cam asta cred că face de fapt ,,grădina" mea, care respiră în paralel cu mine de prin 2007 , interval care poate fi străbătut în vreo două ore. Doi ani şi jumătate tumultoşi, comprimaţi in două ore. Prin metoda de trei simplă aflii că viaţa mea ar putea fi citită in 70 ore. Cu condiţia ca eu să mă rezum la esenţă, la ce consider important şi binenţeles să fiu sinceră cu mine în scrierile mele. Iar când nu pot sau nu ştiu să îmi redau starea, să o pot îmbrăca în haina metaforei ori să apelez la muzica şi poezia potrivită.

Stop cadru pe o zi de-a mea din decembrie. Dacă ai privi câteva imagini prin ochii mei ce ţi-ar spune? Ai vedea la fel ca mine trandafirii rosse aduşi mai aproape doar ca să-i privesc cum se deschid rotund ca nişte bujori transformându-se într-un imprimeu vintage ce dă încăperii un aer de căldură şi calmitate? Te-ai simţi pironit de privirea lui Puric de pe copertă, dezamăgit parcă de ultimele scenarii care-mi răpesc din preţiosul timp? Ai simţi mirosul de mandarine şi dorinţa mea de linişte? Ai ştii ce gândesc eu când primesc un mesaj jignitor sau îmi găsesc maşina lovită? Ţi-ai imagina că deşi mi-ar sta în putere să fac rău, nu vreau să-l fac? Te-ai gândi ca eu mă rog pentru tine când eşti pierdut?

Îmi plăcea o scenă din filmul ,,Ce-şi doresc femeile"când Mel Gibson se întoarce în birou şi vrea să audă ce gândesc asistentele lui dar nu aude nimic pentru că ele erau de partea lui şi nu îl urau. Ştii ce înseamnă să te autoeduci şi să ajungi la un stadiu în care nu numai să nu faci rău altor persoane, dar nici măcar să nu le gandeşti de rău ?
Ar putea filmul meu să îţi transmită doar prin imagini că eu nu vreau să ţin cu dinţii de porniri duşmănoase, de aceea îmi simt inima uşurată, nu încovoiată sub povara gândurilor haine şi a răzbunării? Că tocmai asta îmi dă putere să merg înainte pentru că este calea care nu are cum să dea greş. Este modul în care eu am ales să trăiesc pe când tu te zbaţi în mocirla propriilor demoni şi a concepţiilor pervertite, năpădit de tristeţe, orbit de furie şi fapte nesăbuite.

N-ai avea de unde să ştii. De aceea ţi le destăinui eu aici. And...cut!
Încă o săptămână până la concediu.

Moşu'

Focul trosnind în sobă, plăcinta făcută de mami, tati apărând vesel în visul meu şi al surorii mele, o lumînare aprinsă pentru el căci se numea Nicolae, biserica de la ţară ce poartă hramul Sfântului Nicolae, Nico ce îmi mărturisi că în fiecare an de ziua ei se simte ocrotită de un duhuleţ.

Şi interviu cu Faviu mic în primul an în care a venit la el Moş Nicolae
Traducere: Didinii =adidaşii

3 - 3

Mami, mâine plec la munte cu prietenii mei.
Cu ce ?
Cu maşina mea
Nu-mi place.
Păi pe tine nu te-am invitat .

Ce voia a să spună e că se îngrijorează de câte ori pornesc la drum cu maşina mea mai ales când e vreme rea dar şi ea ştie că glumesc când dau astfel de răspunsuri şi nu se supără. Ne permitem.

Zi începută deplorabil: nesincronizare la întâniri, telefoane ocupate, trafic peste aşteptări. Un popas după serpentinele Posadei unde ,,oştile " au stat faţă-n faţă şi o parte din nelinişte s-a risipit. Fetele nu se cunoşteau între ele şi nu îi ştiau nici pe băieţi. E delicat să aduci laolaltă mai multe persoane, să te mulezi după dorinţele tuturor, să împaci micile nemulţumiri .Singura verigă de legătură între ei eram eu, făcându-mă într-un fel responsabilă pentru reuşita unei zile frumoase. Numai că la căldurică şi o cafea, odată cu dezmorţirea mânilor s-a spart şi gheaţa invizibilă a unui decembrie blând şi ne-am trezit în discuţii prietenoase şi hilizeli fără griji, subliniind la un moment dat că nu aveam de ce să ne grăbim să ne întoarcem pentru că nu ne aştepta nimeni acasă. Privind către Castel i-am invitat la prânz la o masă lungă de lemn, stând ţanţoş în scaunele cu spătare înalte unde servitorii ne-ar fi adus prepeliţe, ficat de gâscă şi un vin vechi. A. a spus că nu sunt îmbrăcaţi corespunzător iar N., pasionatul nostru de istorie, ne-a stricat visul informîndu-ne că băruleţul ăsta în care ne savuram cafeluţa de sâmbătă era locul în care stăteau odinioară slugile regelui Mihai. Am glumit, gandindu-ne că de fapt şi noi suntem un soi de slugi la diverse persoane.

Apoi, am pus pe masă problema mea cea ma stringentă: eu cu cine votez? Nu am fost mulţumită de prestaţia unuia dar nu mă încântă nici personajele cu care se întovărăşeşte celălalt. Ca un amănunt minor : M.G. îi face cadou contracandidatului o carte de bune maniere dar soţia întoarsă din pauza la dezbatere se apucă să se rujeze în faţa camerelor de luat vederi.

Motive nostime ale lui C. împotriva lui T.B.: pentru că e urât, pentru că pe timpul lui a fost concediat, pentru că M.G. crede cu tărie că poate face schimbări iar lui T.B. îi place tăria.Una peste alta fiecare dintre ei ştia cu cine să (nu)voteze, numai eu speram într-o revelaţie salvatoare ca să nu mă simt vinovată pentru soarta ţării încă 5 ani.

O ,,cârciumă" cum ne place nouă să numim un restaurant decent (cu toate că ne-am fi dorit un locşor mai mic, mai intim) , cu nişte preţuri incredibil de mici, de ne aşteptam ca la aducerea notei să ni se spună că de fapt meniul nu fusese actualizat de trei ani (mulţumim prietenei noastre O. pentru pont) şi Moş Nicolae care era în trecere prin Sinaia şi mi-a adus o pereche de blugi mulaţi sexy (că elefănţelul când găseşte ceva să îl încapă trebuie să-l înfaşte :P).

Zi încheiată cu bine, mami anunţată de zborul fără turbulenţe şi aterizarea lină, rămas bun şi împăcarea că totul a decurs bine.
Pozele au ieşit tremurate. Din cauza berii, emoţiilor sau frigului?

Cu liniuţe, cum îmi place mie

Teatru
Zilele trecute Flavius a băut cafea. În joacă dar. Şi-a pus suc într-o ceşcuţă, a mimat că toarnă şi zahăr iar când a dat să bea, s-a prefăcut că e fierbinte şi că-l frige. Uf, uf. Are decât 2 ani şi patru luni. Şi ştie deja despre convenţia între actor şi spectator. Am rămas muţi cînd ne-a povestit mami. Aşasar, oamenii joacă teatru de mici copii.
Tatăl meu nu suporta falsitatea asta în filme şi de fiecare dată la o scenă când apăreau geamantane ţinea să ne amintească : ,,Alea sunt goale"! Prefera să se uite la un documentar despre viaţa reală pe care o ducea nu ştiu ce trib.


Lectură
Transcriindu-mi caietele pe celălalt blog, automat le recitesc. Şi mă minunez de concepţiile mele de la 16-17 ani. Şi nu tânjesc după filosofi sau romancieri. Mă citesc pe mine.


Shopping
- pentru mami - necesare şi ultra importante: Neuromultivita, plasturi Nicorette şi un RMN costisitor.
-pentru mine şi Nico: cerceluşi în formă de brăduţ şi ciubuc de atârnat în pom. Ce să facem şi noi?
- pentru Flavius: maşinuţă sau tractor cu remorcă- chiar dacă mai are vreo ţâşpe

Obişnuiam între noi, membrii familiei să ne cadorisim cu lucruri folositoare : o pastă de dinţi, o pereche de şosete. Tati lucra la Dero şi avea posibilitatea să cumpere produse la un preţ mai mic şi de fiecare dată primeam de la el aceleaşi cadouri : eu un deodorant solid sau lapte de corp, mami un deo Impulse- preferatul ei, Marius un after-shave sau un Axe. Ajunsesem să le numim ,,veşnice"pentru că ele se repetau la fiecare aniversare.
Job
Îmi plac întâlnirile mele la McDonalds cu d-na consultant. O femeie frumoasă, mereu aranjată. La început m-a deranjat că nu poate să ajungă de la Bucureşti decât după programul meu. Dar m-am obişnuit. De fiecare dată soţul vine cu ea( că de aici vine numele de soţ, nu? de la ,,a însoţi") dar stă de-o parte sau se întoarce s-o ia cu maşina când termină. Insistă să o tutuiesc cu toate că are copil de 20 ani. Şi stând cu ea la un ceai cald de fructe pădureţe mă cred într-un film cu spioni (poate în ,,A beautiful mind") când mă întreabă ,,aţi adus documentele"? Şi ne facem planul de ,,bătaie", şi îmi place să notez, să-mi aranjez cu grijă hârtoagele pe capitole şi îmi dă instrucţiuni legate de paşii următori.


Dragoste







.

Preludiu la după-amiaza unui ...meloman

Un meloman ostenit, împresurat de îndatoriri profesionale care nu mai poate susţine că ,,Dacă e joi, e filarmonică " şi îşi ţese o atmosferă feerică la birou .

Vaughan Williams - Fantasia on a theme by Tallis

Moscheles - Piano noncerto no. 1

Haydn- La vera Constanza -overture -Andante

Chopin- Piano concerto no. 1 , op. 11

Duphly - La Pothuin

Gorecki - Piece in old style

Cum mi-am petrecut 1 decembrie

Partea I

Cocoţată în vârful patului cu laptopul în braţe, urmărind "Taken".
Super acţiune cu Liam Neeson.




Partea a II-a

Le-am găsit pe hol, înainte de a intra la ora de pian. Îmi era dor să mai văd o băncuţă din anii mei de şcoală.



Mă mişc, îmi fac planuri, socializez. Încerc să fiu imparţială dar şi-aşa tot nu-mi găsesc vină.
Veselie în oraşul cuprins de sărbătoare naţională şi în pregătire pentru cele de iarnă, steguleţe tricolore şi gălăgie pe-o scenă, cafea fierbinte şi discuţii despre politică în care votul nostru ar trebui să meargă către cel mai mic rău (să nu votezi cu "bunicuţa" din nou! mă sfătuiau ei) şi prea frig pentru mine pentru a-i mai aştepta pe Irişi.
Fuga de artificiile de final care mi-ar fi dat o senzaţie seacă, de bucurie forţată, de întâmpinare a unui nou an cu temele nefăcute sau cu lecţia neînvăţată după încheierea celui plin de mustrări .





Încă două săptămâni până la concediu. Şi-apoi ce ?

Rufus Wainwright feat Dido -

No more candlelight, No more romance , No more small talk